Există un sfârşit al epocilor ticăloase ?

Camuflează afectivitatea şi amplifică muţenia sufletului. În timp ce omuleţii cu spirite alese cad la pământ, în pământ - că doar nu sunt decât nişte creaturi terestre, învinse de tristețea cosmică -, ceilalţi, spirite terne, gălăgioase, tupeu vioi, lanţ de relaţii, fac distincţia între zeii buni şi demiurgi răi...Răpun binele, repun lumea pe o baza solidă, cu frică în oase bine încordată, cu gândul la pândă..Doar somnul mai dă un pic de lumina, iar dimineţile, căderea ca de bolovan aduce inima în gât..
Există un sfârşit al epocilor ticăloase ?

Ne lamentăm că ni se ia putinţă de a vorbi între noi, deschis. Auzim doar ce vrem și nu ceea ce trebuie să auzim. De ascultat ne ascultăm, şi ne ascultă şi alţii. Un fel de bolboroseală, pentru că gândurile proprii vorbesc mai tare, Am fi în stare să ne pierdem memoria, amintirile, ratările, iubirile, care ne-au făcut să fim ceea ce suntem, și am ridica din umeri: așa a fost să fie. Pe atât de mult ne simțim singuri, înconjurați de mii de suflete despuiate, pe cât ne este dat să tăcem şi să ne ascultăm vocile din cap. Ce credem că facem greşit nu este, de fapt, greşit, atâta timp cât sintetizează forța care mișcă ceva în Univers. Într-un moment de exaltare, convinşi că luăm cea mai bună decizie, distrugem echilibrul fragil şi ratăm.

Miriam Tkee