MEANDRE
Ziua când ne-am întâlnit a fost intensă,
exasperând înserarea, în micul port albăstrui...
Perdeaua mare a nopții a căzut -
eu, tu și o poveste.
Dragostea a lăsat să alunece rămășițele zilei,
odată cu ultima suflare fierbinte a verii,
care s-a repezit de pe cele Șapte Coline, spre mare.
Lumina se estompează
în ceața unei ploi neobișnuite de vară.
Calendarul și vremea sunt în dezacord.
Unul spune că e August,
celălalt picură întuneric în Noiembrie de mai an,
când mi-ai plecat în sufletul unei povestioare.
Sunt derutată și scriu scrisori
care nu vor fi citite niciodată -
cuvinte spuse în gând și lăsate nevăzute.
Toamna a venit cu o adulmecare.
Ultimele frunzele ale toamnei se ondulează strâns,
să se mențină calde.
Iarna a sosit la fel de ușor ca o pasăre,
care plutește in vânt.
Prima ninsoare...
Copacii goi, tremurând,
anticipând paleta de culori ale primăverii.
14 • Miriam Tkee
Emoția - rămășiță a iubirii din vară,
s-a zbuciumat,
scufundându-se într-o comă înfiorată în minte,
pictând cerul sufletului în culoarea abandonului.
Povestea dansează leneș pe ciorne,
apoi se strecoară tiptil
în inima dimineții.
Emoții i sidef • 15
MARINĂ
A fost o vară înfășurată în stele
zarea suna din cornuri viorii
în urechea viselor mele
cântec îngânat:
"Mi-e dor de tine!"
Plaja tresărind de amoruri de-o seară
marea unduind languroase moluște
terase zumzăind de cuvinte,
herghelii învolburate cu coame lăptoase, în larg tălăzuind,
cavalcadă sub lumina rece a unei luni de hiacint.
Iubire de-o vară!
16 • Miriam Tkee
Mariana Pachis - sand-artist
Emoții i sidef • 17
LUNA LA CHINDIE
Am scris Lunii o scrisoare de dragoste...
Mă adresam unei versiuni mai tinere a ei,
unei versiuni mai tinere a mea,
unei Mării lipsită de griji și încrezătoare față de cei învinși de timp.
Luna m-a făcut să simt un sentiment delicios și vag,
privind dincolo de ea și dincolo de mine.
Armonii sclipitoare - am adormit zâmbind.
Am visat că uitasem de mine.
Că timpul, jongler, răsucise orele între Nord si Sud...
Apoi, că am existat într-o vară,
o noapte și-o zi,
cu un vis.
Armonii sclipitoare,
pe o plajă cu flori de piatră si șerpișori imaginari,
cu un fluture portocaliu cu aripa frântă
în care se tânguia zborul,
cu lăstuni iuți, săgeți în lut,
cu ciocolată amăruie și flori liliachii,
cu broderii de pescăruși și alge pe catarge, pândind argintul solzos...
cu melci dansând sarabanda pe pietre și scoici întoarse pe dos,
cu râsul rebel - clopoțel,
cu clinchet de vin ghiurghiuliu,
în amurg.
Un vis în alt vis!
18 • Miriam Tkee
Când m-am trezit, era toamnă.
Luna se lăfăia în patul tău,
iar eu flirtam cu gândurile tale de somn.
Uitând uitarea,
amintește-mi de mine...
Emoții i sidef • 19
FAR... AWAY
Mă chemai cu vuietul vântului la asfințit,
în nopți fără lună,
cerul înalt - cupolă.
Ochiul farului clipea sinoptic -
ciclop însingurat.
Răspundea cu sfială un clopoțel de vânt,
inima mea, vioară...
Pot să mă furișez, dar nu pot să fug,
nu frica de schimbare mă reține,
doar o lene, un somn interior,
o chemare fără glas mă țintuiește
într-o lume-nelume.
Ce loc am eu în lumea visurilor tale?
20 • Miriam Tkee
DESPRE NOI - DOAR TIMPUL...
Am tatuat cu dor un drum îngust, cu pași mărunți...
Am amintirile și marea, de partea cealaltă a sufletului.
O plajă, într-un sat și munții străvechi,
ne cheamă pe rând -
eu - azi,
tu – mâine.
Despre NOI - doar timpul
și punctele cardinale ale azurului.
Cuvintele au încremenit undeva, între Nord si Sud
viu rămâne doar dorul acesta,
trubadur cu pălăria tuflită pe-o ureche,
care ne dezbracă de îndoieli.
Peste șase luni sau cândva
clipele vor dansa sarabande nocturne.
Există o amprentă misterioasă, oscilând între umbra ta și a mea
ca scânteierea lichidă a unei raze pe suprafață mării.
Citesc în gând imaginare răvașe ce dorm în scorburi digitale
cu primăvara în suflet.
Emoții i sidef • 21
DANTELE
De-abia plecaseși...
Priveam pe fereastra de unde ai pierit și îmi imaginam
că pășeam pe plaja palidă sub ultimele stele
repede șterse de zorile proaspetei dimineți.
Visele mi se odihneau în zboruri de lăstuni
furișați sub dâmbul roșcat,
cu zumzet de dor pe măsură ce marea
își ondula dansul lichid iar briza
se refugia printre ierburi și pietre.
Cu palmele acopeream continente de tăceri,
în viziunea mea, nisipul ardea stins,
dantelele valurilor se suprapuneau și spuma
împingea scoicile spre degetele de la picioare...
Simțeam fiori și parcă în trup –
lăstari subțiri de dorință fără izbândă.
Alături, ia delicată cu flori albastre
Fremăta de dragoste și abandon.
22 • Miriam Tkee
OGLINDA INTERIOARĂ
Privind în mine, te găsesc pe tine.
Ochii sufletului găsesc întotdeauna ceea ce caută.
Mă emoționezi, ti-am spus atunci în gând...
Îmi amintesc cât de verzi erau ochii tăi, când râdeai la soarele marin.
A trecut atât de mult timp, dar încă ți-o spun, în gândurile mele de somn.
Apoi, într-o primăvară, tăcerea a coborât asupra noastră...
Doream prea mult, cu irealitatea lipită de tâmple -
acum, tot ce doresc este să nu îți uit zâmbetul și vocea.
Acum, când tăcerea a obosit,
iar absența si dorul mi-au îmblânzit tristețea,
privesc mai des în mine - oglindă vie a emoțiilor –
deși alungate, niciodată șterse.
Te regăsesc mereu în gândurile mele de dor...
Te voi căuta în fiecare vară
Între mare și munții străvechi.
Emoții i sidef • 23
AMALFI
Rătăcesc de-a lungul plajei, cu fața întoarsă spre nori, dincolo de care
draperia zilei, în mișcare de fluture beat de zbor,
lăsa razele să se strecoare hoțește să îmi mângâie zâmbetul.
Pașii mei desculți lasă amprente umede pe nisip,
repede absorbite, cum fac lacrimile,
în bumbacul pernei, în unele nopți, când niște gânduri...
Gândurile... ah, gândurile, obișnuite să zboare,
acele zboruri ale unui suflet solar, un pic nostalgic,
un pic trăind în trecut dar zâmbind prezentului cu toată lumina optimismului.
Diminețile, cântecul mierlei rămasă de veghe peste iarnă
mă ridică din pat să mă întâlnesc cu soarele, cu norii, cu ploaia, cu zăpada,
lăsând în neliniștea insomniilor spectrele personajelor din cărți.
Mi-am spălat părul și m-am admirat în oglindă,
mă amăgesc uneori că sunt frumoasă,
nu mă îndoiesc de tinerețea sufletului – el este clar și naiv
(doar spiritul mi-e bătrân – a opta viață!) -
ci doar uneori, de oameni și de știrile de la TV.
Când mă privesc nu îmi număr liniile de pe chip,
poate că nu le am încă, nici de asta nu mă îndoiesc și nici nu am certitudini,
mă uit fără lentile, mă văd ca într-o ceață dulce,
nu țip la ochii mei, nu-i dojenesc că nu mai văd clar,
dau vina pe tehnologie, nu pe timp...
Îmi par îmblânziți de acceptare și câteodată, nu foarte des,
scânteiază de așteptări și asta îi face puțin misterioși, de parcă
ar fi ochii altcuiva cu care mă uit la mine însămi –
cea care își visează visurile,
cum ar fi călătoria pe Coasta Amalfi.
24 • Miriam Tkee
CREAȚIA ESTE IUBIRE
Amabilitatea față de străini, ca și pornirea de a-i face confidenți,
doar pentru că știi că nu le pasă, că nu-i vei revedea,
indiferența fantezistă față de cineva pe care îl iubești,
dar care...
Starea alterată a cuiva apropiat, într-un timp anume,
entuziasmul, îngrijorarea, rolurile pe care le joci în societate,
râsul plin, îngândurarea,
somnul adânc, în timp ce te visezi îmbrățișat din priviri
sau insomnia, privind la rându-ți în stânga sau în dreapta tânjirii tale
omul iubitor care îți trăiește visul sub tâmple întreaga noapte
și se retrage tiptil când aluneci pe o marginea de pat,
uitându-te, abandonându-te seninului odihnitor,
până când ochiul zilei se deschide la geam cu un fâlfâit
care gâdilă privirea somnoroasă...
Hei, trezește-te! E dimineață!
O nouă zi – bucuria luminii se așterne sub gene,
dimineața transparentă prinde contur
odată cu căderea hainelor calde, ușor transpirate,
cu picăturile de apă de la duș, cu parfumul plăcut al spumei mătăsoase,
cu ținuta de zi, cu pasul grăbit, puțin înfrigurat către muncă.
Aceste gânduri sunt despre iubire,
adică despre viața gândurilor, despre creație, care tot iubire este...
Ideile încep cu muguri de gând, iar când înfloresc...
Emoții i sidef • 25
IEȘIREA DIN LABIRINT SE AFLĂ ÎN INIMA LUI
Să-ți prepar un cocktail:
te iubesc se amestecă cu sărutări mărunte,
împodobit cu iubirea ta cuminte,
cu un șpriț de păcate,
toate, într-o singură noapte.
La început cu stângăcie,
Apoi, cu o sete de viață pe buzele tale
care nu spun nimic nou,
așa că în cea mai mare parte a timpului
tac, zâmbesc și sărută nebunește.
Întind palmele tresărind,
astfel încât să pot încă o dată prinde
parfumul dragostei ascunse.
Dar tu plecaseși.
26 • Miriam Tkee
NUFERI ORBI
Spune-mi, ce este dragostea?
(un tărăboi sălbatic, mai mult sau mai puțin, o ispășire, o sminteală)...
Lasă-mă să-mi închipui fluturii pașilor tăi,
să văd o șoaptă de respirație între surâs și iris
în ochii presărați cu semințe de nori.
Sufletul meu se scaldă istovit în amiaza mărginită de sudoare
fără speranță,
un templu fără rugăciune...
Iluziile - nuferi orbi, plutitori în lumina unei zile noi,
capturați în nămol,
cresc în întuneric, îndrăgostite de Lună.
Sunt aici.
Ești departe.
Emoții i sidef • 27
NIMIC ȘI ÎNCĂ CEVA
Ce este sunetul ăsta?
Sună ca dragostea mea.
Trezit de un vis, e doar vântul,
un vuiet în urechile Universului meu, strălucirea argintie a Lunii,
care se uită la omul obișnuit,
făcându-l să creadă că e și el o lumină trimisă în lume,
când e îndrăgostit.
Am nevoie de o rază de lumină și de tine!
Oh, dragostea mea,
ține-ți inima aproape,
lasă-mă să-ți îmbrățișez speranțele
și nu lăsa să-mi treacă o zi fără zâmbetul tău
sau fără să-mi șoptești numele sub stele.
Îmi spuneai că eram soarele și luna pentru tine,
dar nu există nici soare, nici lună, nici stele,
în timp ce te îndepărtezi, flancat de felinare chioare.
Umbra ta se ascunde de tine, cu frica de mână,
fiară hibridă, întunecată și sumbră.
Dragonul înverșunat din gândurile tale de la ora 4 dimineața îți
răscolește tâmplele
cu planurile tale de evadare dintr-o viață netrăită.
În cea mai întunecată oră din noapte,
cuvintele noastre spuse în gând scânteiau.
Unele se duceau în sus, la stele,
28 • Miriam Tkee
altele se ciocneau cu asteroizi uriași de neînțelese mistere.
Doar câteva ajungeau la tine,
doar un gând ajungea la mine,
și ce a rămas din noi, cei de atunci?
Nimic. Nimic și încă ceva.
Ceva din noi mai tresare,
alungat repede de nimicurile care se reped la viață
cu înfrigurarea specifică nimicurilor.
Emoții i sidef • 29
LA CAFEA CU PRIMĂVARA
Cu sufletul pe peron, aștept un tren ce nu mai vine.
Păsări plâng pierdute în ochii mei,
sunt departe de tine si străină de mine.
Zori de zi ațipite pe bănci sculptate neted,
cu trupuri goale si calde, ademenitoare,
trimit la plimbare nopțile.
Sărutări mi se joaca pe cerul gurii,
arzând ușor,
dorul de tine respira în mine,
văpăi.
— Poftiți în vagoane! aud un glas.
Peronul pustiu își aprinde lămpile.
Noaptea își aprinde stelele.
Mă trezesc
înainte de a deveni un basm.
Propria mea primăvară
mă cheamă la o cafea.
30 • Miriam Tkee
RAIN
Ea merge cu încredere pe aleile vieții!
Cu părul lung de flacără, cu ochi de jad,
este ca o respirație de aer proaspăt de primăvară,
plină de viață, scânteind.
Pe măsură ce avansează,
știind exact unde merge
și cum va ajunge acolo,
gâturile curioșilor se răsucesc urmărindu-i mersul ușor elansat.
Dar ei nu-i pasă.
Numai cei aleși de ea îi vor cunoaște căldura
și felul în care simte emoțiile altora.
Este empatică, cu gânduri limpezi,
iar asta este doar o mică parte din frumusețea ei complexă.
Există mult mai mult în ființa ei,
decât ceea ce oamenii văd în ea.
Este suficient de inteligentă pentru a-i ține la distanță
pe cei care cred că sunt mai deștepți decât majoritatea.
Felul în care arată atrage gelozia femeilor care nu au încredere în ele însele...
și priviri furișate, de la bărbații acestora,
când nu se știu observați.
E veselă, are umor,
cu un râs plin, lipsit de ipocrizie,
are sensibilitate - pentru a încălzi chiar și sufletele reci,
și abilitatea de a iubi și de a ajuta ființele oropsite, însingurate, micuțe,
oferind căldură prin cuvintele ei simple,
ce seamănă cu încrederea pe care mama o transmite unui bebeluș.
Emoții i sidef • 31
Nu-i poți traversa sufletul,
pentru că s-a întors dintr-un abis.
Când cade cortina nopții,
ar vrea sa poată dormi, dar somnul nu vine ușor...
Ochii glazurați de lacrimi rămân larg deschiși,
în întunericul gândurilor ei nocturne,
când rememorează emoții trecute.
Iubirea netrăită, din prea mare orgoliu
al celui care pleacă din poveste.
Mintea o minte, creează povești întunecate.
Efortul o obosește.
Într-un târziu, se roagă:
Tatăl nostru care Eti în Cer...
Dumnezeu zâmbește.
Adu-mi pace, Doamne...
”Scrie, copilul meu, eliberează-ți mintea!”
Adoarme scriind - un somn pașnic și blând.
32 • Miriam Tkee
LINII
Ați crezut în cer, căutând un miracol, tinerețea veșnică, apa vie a
dorului de dor...
Ați înghițit cu voce tare melodiile altor suflete,
uitând cântecele lăsate în voi
de lăstunii dragostei voastre de mai an.
Ați atins cerul, iar aripile sufletelor v-au fost pârjolite.
Lacomi, ați vrut mai mult și mai mult.
Din când în când, ați dormit împreună,
iar frica de atașament vă făcea
să adormiți cu alți oameni în gând.
Sărutările lor v-au ars buzele,
din suflete vă fugeau toate căprioarele, gesturile frumoase, zâmbetele,
râsul din nimic.
Ați fost trădați de zile, de ani de zile și de nopți,
lăsând cicatricile netede, reci,
sub care se ghicea arsura de odinioară,
să strălucească în lumina lunii.
Deodată ați înțeles:
separat - este mai ușor!
Și v-ați îmbrățișat tăcut, plecând apoi
pe câte un drum de toamnă.
Din când în când, unul dintre voi se întorcea: căutați răspunsuri,
pentru că unele conversații cheamă alte cuvinte
și nu se mulțumesc cu jumătăți de măsură.
Din ochii altădată năuci de dor și drag,
Emoții i sidef • 33
luminițele și-au luat zborul spre alte lumi.
V-a dispărut iubirea, ați schimbat liniile.
Erați ca două virgule înstrăinate, într-o lume abstractă.
Vă suspectați reciproc că ați purtat măști,
că ați trăit un basm.
Și v-ați trezit în afara liniilor,
exact când iarna se mijea.
34 • Miriam Tkee
NIMB DE CEAȚĂ
Cum să fugi de trăirile emoționale care te tulbură?
Arunci o privire rapidă asupra lor,
le sortezi,
apoi începi să țeși în jurul amintirilor o cochilie mătăsoasă
(dar trainică),
de unde să nu mai iasă la suprafață.
Bine ascunse într-un sertar al sufletului,
te simți în siguranță...
dar nu pentru mult timp.
Rămâi cumva legat de unii oameni –
oamenii aceia care te-au făcut să vibrezi, să râzi,
să plângi, strângând perna insomniilor cu duioșie, dar și cu disperare,
după ce au plecat chemați de alte întâmplări,
alte vieți posibile.
Oameni-emoții.
Oameni-întâmplări.
Cum să fugi de trăirile emoționale care te tulbură?
Să nu fugi...
Să le lași să ardă în tine,
apoi să își celebreze moartea
în cenușa rutinei.
Bucură-te!
Sunt suflete seci, pe care nimic nu le atinge,
ca niște duhuri sticloase,
trupuri ghidate de umbrele aspre ale îndoielii.
Bucură-te și oferă-ți în fiecare zi măcar un gând de sărbătoare.
Emoții i sidef • 35
În desfășurarea timpului, un gând bun este un punct nesemnificativ,
dar dacă îi zâmbești,
va străluci!
36 • Miriam Tkee
SFERA
Cerul are bunul obicei,
de a netezi inimile colțuroase,
așa cum pietrele și-au rotunji coatele
la baza unei cascade maiestuoase.
Am intrat în iubire ca într-un cerc vrăjit,
crezând în legenda despre sfera aruncată de zei pe pământ.
Naivi, am acceptat că eram jumătăți fără cusur ale unei sfere sfâșiate...
Chiar și Cerul a sărbătorit regăsirea noastră,
Orion și-a desfăcut centura,
trimițându-și stelele la un cadril cu dansatorii din Cetatea celor o mie de sori.
Cu timpul am nimerit în jocul cuvintelor alese cu grijă dar niciodată spuse,
golite de sens, puse la colț de privirile reci,
nici secrete, nici mistere de descifrat,
doar caractere răgușite, în căutarea sonetelor Lunii...
Tăcem unul la celălalt, privind aceeași Lună,
tăcute ne rămâneau stelele din priviri,
și deodată, Luna:
— Întoarce-te în tine însuți!
nu aștepta o transformare nedureroasă,
nu aștepta nimic din ce nu poți dărui.
Ne priveam curioși și surprinși,
începeam să ne vorbim în același timp, pipăindu-ne sufletele.
Nu se înțelegea nimic din năucitoarea zbatere a cuvintelor,
doar ochii noștri înregistrau o energie fără egal –
Emoții i sidef • 37
realizând că suntem suflete întregi.
Și am început să ne trăim povestea.
— Rămâi cu bine, sferă sfâșiată,
ești doar un cerc,
un cerc fără cer.
38 • Miriam Tkee
CĂUTARE
Am visat că te retrăseseși în munți,
în căutarea liniștii,
iar în visul meu, nori mari acopereau aerul,
lăsând umbre tremurătoare pe stânci,
acoperind potecile către chilia
unde îngerii din gândurile tale stăteau de vorbă cu Dumnezeu.
Foarte albastră, lumina lichidă se legăna la picioarele mele –
marea.
Fiecare val se retrăgea ca ars, sorbit numaidecât de un val mai mare,
ca o gură de foc.
Ce sete aprigă de soare!
Ce dor nătâng și ce melancolie!
Am călătorit în gând spre tărâmul tău inaccesibil,
dând la o parte cu un cântec ceața care aluneca prin munți,
sufocând copacii, storcându-i de sevă și de culoare,
până la canalele de scurgere
ale existenței vegetale.
Doar rădăcinile aeriene, ca niște vene străvechi,
își întindeau forța și revolta, rece și gri,
spre Peștera Vulturilor, neclintire de piatră,
unde cântecul meu a deschis ferestrele chiliei tale...
Gândurile mi-au rămas ațintite pe pleoapele ochilor tăi,
de unde imaginea mea fusese alungată,
Emoții i sidef • 39
înălțându-se în lumina cea mai senină,
ca un vis abstract.
Când m-am trezit, tu – nicăieri.
În jurul meu erau castele de nisip și mandale, iar undeva, lângă țărm,
Estas Tonne cânta o melodie cu sunete celeste, despre zbor interior
și regăsire.
Plaja palidă era prietenoasă, în contrast cu viziunea visului.
Îți voi povesti visul ăsta cândva -
A fost primul gând după trezire.
40 • Miriam Tkee
ILAN
Copacul Ilan, cu scoarță crăpată și crengile jumulite
respiră în vis,
privighetori.
Iarba înaltă, verde,
îmi satură setea de veghe,
abia observând trecerea ta,
în timp ce îmi furi respirația.
Risipitoare, fug din mine,
într-o agonie pe poante
ca o balerina pe o scena abstractă,
pe muzica unor tânguitoare viori.
Bubuitul inimii devine murmur,
sânge și mătase.
Mâinile și picioarele noastre
se coaguleze într-un dans complicat,
ne aduce mai aproape de gura peșterii,
din care țâșnesc lilieci și fantasme.
Subconștientul meu înhață, hoțește,
un răspuns nerostit:
„Mi-a fost dor de aerul tău puțin nostalgic, puțin obraznic.”
Ne iubim pe patul de mușchi,
Până când paloarea fantomatică a cerului
tresare în curcubeie - cu soarele în față.
Emoții i sidef • 41
TREZIRE LA IUBIRE
Durerile vin în viață de-a lungul și de-a latul îndoielilor,
ca furnicile roșii se adună, cu o energie mută.
— Folosiți-vă aripile!
Sunteți ca niște mierle în căutare de semințe, care au uitat sa cânte.
''Cip-cirip''...
Ei bine, vrăbiuțelor,
un cântec de mierlă e mai mult decât atât,
e un tril,
știind că tot ce aveți nevoie,
este sa vă treziți, o dată mai mult,
la Iubire.
42 • Miriam Tkee
VISUL PIERDUT
Unul câte unul,
gândurile au alunecat,
odihnindu-se grele pe canapeaua verde din colț,
iar ochii obosiți au pierdut șirul clipelor.
Se făcuse târziu de dorul tău.
Am adormit cu obrazul pe plușul arămiu
al motanului Oscar.
Furtuna de zăpadă își făcea de cap la fereastră,
o vâjâială lăptoasă
care pudra lumea cu cristale de vânt întors pe dos.
Urla îndelung și împingea gândurile
ca pe un pahar de plastic pe trotuar,
care face arce de cerc nesigure,
mișcat de curenți.
Încep să plâng în vis,
plâng și visez și plâng,
Fiecare lacrimă se simte ca un fulg de zăpadă
care îmi sărută sufletul,
moale, rece, topit de sfială.
Ceața stă pe suprafața striată a râului,
valuri susură surd.
Visam o poieniță idilică,
doar sentimentul de rece singurătate
rămânea statornic.
Visul pierdut - artă nevăzută…
Când m-am trezit, erai aidoma,
Emoții i sidef • 43
cu palmele întinse cuprinzând necuprinsul
Am văzut lumina,
am uitat visul.
44 • Miriam Tkee
CASE DE STICLĂ
Oamenii aceia de demult,
oameni de lut,
cântau serile sub insulele de lumină
ale felinarelor,
îmblânzind, seducând, supunând.
Oamenii din case de sticlă,
privesc femeia
doar ca pe un trup în ecuația vieții..
Prinși în apriga lor vanitate,
uitând să nu arunce cu pietre,
vânează căprioare sociale, crezând că sunt antilope.
Când sunt atacați de cerbi și mistreți,
se cațără pe uluci cu muchii bătrâne,
bătute de vânturi și ploi,
pozează semeți, râzând sub mustața căruntă,
cu inima strâmbă, asortată cu ipocrizie,
uitând-se cu jind la vânat,
ca la viitoare trofee ce vor încremeni de pereți.
Emoții i sidef • 45
PENEL
Începe cu o pânză goală, pură, deschisă,
contemplată în taină de imaginile din mintea mea.
O idee, o sursă de inspirație;
mâinile conturează, șterg, schimbă - apare o formă.
Culorile tresar, graba fuge prin vene,
pentru a transfera imaginile din minte și a le face
să prindă viață chiar acolo, în fața mea, chiar sub ochii mei.
O rafală de vânt, stropi de ploaie, veniți din senin
și poienița mea devine un vârtej.
Schițele zboară...
Vântul împinge florile spre toamna culorilor,
înainte de a fi avut șansa să înflorească sub penel.
Ce s-a întâmplat cu pânza mea senină?
46 • Miriam Tkee
ZENA
Spatele ei arcuit spunea povestea aerului turbat
de dincolo de marginea iubirii,
spre mare.
Îl cheamă să își unească în îndumnezeire, trupurile,
si sufletele, în nodurile gordiene.
Cerul dintre ei a înflorit meduze,
la marginea iubirii, spre mare.
Pescărușii, acolo, departe - vârtej de aripi albe.
Valurile mugesc melancolii lichide,
semințe de hamei imaginar
se clatină în zboruri scurte
le prinde vântul, hoinar,
la câteva rânduri distanță de peștii de argint.
Sirena aceea cu ochi de petrol,
cu glas de femeie rănită,
seduce marinarul pribeag -
marea oferă un spectacol erotic,
sirena, vicleană, absoarbe în taină,
suflarea amară,
topește uimirea bărbatului într-un ultim sărut.
Se rotesc pescărușii, făcând acolade,
zarea se umple de zbor și de nerăbdare,
iar peștii, scrobiți de amurg,
alunecă haotic, printre brazde spectrale.
Înșelătoare, noaptea își închide
Emoții i sidef • 47
gene de smoală,
peste ochii nisipii ai plajei,
sălaș al amorului înfrânt de neviață.
În zori, pescărușii vesteau
cu țipete vii de tresărea toată zarea,
moartea marinarului pribeag.
„Ochii au rămas la cer,
sufletul îi caută”,
șoptea Zena,
pictorița din cabana pestriță.
Pe șevalet, o scenă de amor coagulat:
sirena și bărbatul înecat..
48 • Miriam Tkee
DEPARTE DE MINE GÂNDUL LA TINE
Dorul de tine se întețește,
mă obligă la pândă,
îmi plimbă concentrice gânduri prin creștet,
sticloase zăpezi pe sub frunte
și scânteieri fierbinți, pe la tâmple.
Perdeaua tremură -
profilul tău însingurat și pur e tot ce văd,
restul nopții e înecat în întuneric.
Când plec, îmi spui cu glas de clopoțel de vânt: ''e prea târziu''.
Se prăbușesc în mine răsărituri -
un puzzle de lumină,
după nopți fără somn și fără mosor
pe care orele se înfășoară scămoase, lăptoase, roase de angoase.
Refuzul doarme pe o aripă frântă,
ecou în urechile zilelor orbite de lacrimile păsărilor fără cuib.
Cu suflet chinuit, mă confesez tufelor de trandafiri lipite de ziduri,
dar lor nu le pasă de frigul din suflet.
Fac semne ciudate cu ghimpii: ''Ne plictisești''...
Mă ghemuiesc în mine, aștept un semn.
Apuc pe drumul dinspre mare,
pe care luna desenează veștede cărări.
Balerine fantomatice dansează pe treptele de piatră.
O femeie îmi ține calea - e Meral, cu sufletul pierdut,
are mișcări de animal sălbatic, privire devoratoare,
voce hipnotică:
”Mi-e sete de abis, vino cu mine”!
Emoții i sidef • 49
Mă duc spre ea, nebun...
O voce strigă: Nu! Un clopoțel de vânt.
Mă-ntorc și fug spre Dragoste, în timp ce marea
hulpavă, o înghite pe Meral.
Luată de valuri mari, zănatice,
apa e rece și sufletu-i uscat nu mai respiră.
Luna mijește către ea un ochi de hiacint.
Toate cuvintele nespuse de ea alunecă dincolo de marginea vieții,
hrănind arborele flămând al tăcerii universale.
50 • Miriam Tkee
FĂRĂ NUME
Ploaia cade în linii drepte,
perdea de întuneric peste întuneric
peste pământ și peste aripile frânte ale iluziilor,
gelozia înfige pumnale în inimi de fete neiubite.
Ce este azi?
O zi supusă perimării,
nu fuge spre izvoarele vieții,
azi e deja departe,
mâine începe să bată la geamuri,
cu degete de noapte.
Nu existăm decât puțin,
azi e format din mici momente de delir,
decizii și rutină,
gânduri tălăzuite - mici finalități
Iubire, neiubire,
trădare, zămislire,
sentimente ce induc nebunia,
nebunia - ca gravitația
un brânci și gata, ești ucis de dor.
Nu existăm decât puțin, și totuși suferim,
când dragostea moare,
când sufletul sună a gol, ca un gong.
Ne căutăm, ne pierdem și ne regăsim,
purtăm măști surâzătoare și volubile,
iar îndărătul lor,
Emoții i sidef • 51
îți vine să plângi,
îți vine să urli.
Ploaia a stat.
Pe bulevarde umblă smintite,
duhurile iubirilor neîmpărtășite
dibuie între faldurile de mătase ale apelor timpului,
unduindu-și degete transparente,
înhață scânteieri,
cerșesc iertări.
Femei aiuritoare calcă pe bruma trotuarelor sticloase,
suferința cosmică dispare în bezna,
e carnaval la Ambasada Lunară.
52 • Miriam Tkee
PASĂRE ALBASTRĂ
Pasare ciudată, cu cântec de vis, în timpuri senine,
dar cu țipete amare, când plouă și lumina e săracă.
Pasare ciudată, cu ochii ca mierea și aripi de iarbă albastră,
cu dragostea în zbor, risipită în nisipuri aurii,
pe plaje aflate aiurea,
unde ochii ca mierea țintesc ca-ntr-un vis repetat,
iar gândul aninat de aripi te duce departe, departe...
Plecând nu iei totul cu tine,
ci doar iubirea ce doarme senin
sub vesmântul tău de pasăre
ce nu-și găsește locul,
Cauți lumina, pentru fotosinteză
ce se naște
în aripile tale de iarbă albastră
apoi se trezește în tine zborul.
Emoții i sidef • 53
IUBIREA E UN MARE DOR
Când plouă cuvintele,
cerul sufletului e înseninat de zâmbet
sau e rănit de fulgere verzi ale maniei.
Bucuria și durerea ating pragul tăcut al ochiului ce privește în sine
și vede acolo, în trecut,
magia trecătoarelor stări de extaz
sau negatele stări de abis.
Crezi ca știi totul
dar mintea păcălește percepția deformată de tânjire.
Vrei sa fie așa și crezi că se va întâmpla.
Când se întâmplă, gândești: era predestinat.
Trecutul este locul unde te oprești strigând sub tâmplele tale
cuvinte ce cheamă suflete fugare în timp
ce au atins în multe feluri sufletul tău.
Trecutul e locul unde încep să vorbească tăcerile,
iar vorbele plâng și șoptesc nemângâiate rugăciuni,
în ritmul ploii de vară.
O piatră nu are suflet, așa că nu are ce pierde
atributul pietrei e să devină dust in the wind...
Unde se duce sufletul?
Atributul sufletului este să se prefacă în pudră de stele.
Cum să se piardă, dacă el e așa un călător?
Și mă gândesc: cum ar fi ca stelele să îmi vorbească prin tine?
Ar fi ca și cum Cerul ar fi mereu aici.
Iubirea e un mare dor.
54 • Miriam Tkee
VIS PENTRU NIOKA
Sec și lipsit de speranță,
timpul e atins de trecerea unei umbre,
o vagă presimțire.
Muzica ce se desfășoară în tine,
avertisment vechi de când lumea!
Pași furișați pândesc în noi
ieșirea din plictisul unui acord monoton.
O melodie se joacă
la suprafața unui gând.
Acorduri joase disonante,
apoi plecarea, renunțarea –
arpegiu frânt.
Singurătatea e un somn, Nioka,
falsa odihnă a unui vis sub anestezie.
Umblăm încolo și încoace prin viață -
suflete paralele,
fiecare pas e o tresărire
între înainte și acum.
Pendulăm între fericire și neant,
un dor fără nume.
Ne credem desprinși de durere,
zâmbim, ascunzând tânguirea lichidă
sub nucul din capătul străzii.
Când crezi ca ești liber,
amăgirea îți pune un deget pe umăr.
Emoții i sidef • 55
DELIR IN NOAPTE
Soarele - portocală toridă,
sus pe cer – păsări, săgeți argintii
paharele goale jelesc de dor, licoarea suspină
cristalin și cu intenții întunecate de delir în noapte.
Sub ombilic coconi somnolenți
tremură de dor, așteptând primăvara –
zbor pudrat cu aur si soare.
Respirație fierbinte coborând spre tâmple,
stele se preling de sub pleoape,
Axa Lumii și Calea Lactee a Cerului meu.
Sunt o lampă cu lumina răsfrântă,
la răspântii de vise
tu ești singura flacăra pe care o știu:
aprinde-mă!
Ochii noștri privesc ca o taină,
paharele se golesc,
cuvintele se rostogolesc.
Ecoul îndepărtat crește în Vale
ierburi sălbatice și mărăcini mângâie glezna
scrijelind semne ciudate,
talismane pentru mai târziu:
"mai știi, era în seara în care..."
Polii vieții demagnetizați își întorc spatele
plictis si rutină,
dragostea își măsoară propria absență.
56 • Miriam Tkee
Luna, obosită, se așază pe spatele tău - armură
Pletele-ți vibrante dansând
un dans în spirală.
Nostalgiile falimentează
lumina țâșnește și țese cu războaie de noapte întrepătrunsă de zi
fire misterioase, borangic și speranță
muguri năzdravani mijesc ochi vegetali:
Buna dimineața, Viață!
Emoții i sidef • 57
WONDERWALL
Mai tremură încă în gând,
chipul tău, scăldat în lumina cu fir de argint.
Mi-e dor de tine si de vară!
Timpul n-ar plăti cu bucurie, penitența,
timpul si-ar mușca buzele într-un zâmbet răutăcios.
Suntem doi poli de lumină - ferestre spre cer,
știi ce-mi faci, cu doar o privire.
Sălbatic și încurcat,
părul tău este viu, limbi de foc,
dansezi ca o vulpe.
Vom începe un dans,
până la marginea lumii.
Buzele noastre îndeplinesc ritualul vechi de când lumea,
muzica se joaca în Univers,
fără a fi nevoie să se oprească.
58 • Miriam Tkee
NU PIERDE VISUL
Mofturi, mofturi decadente,
doamne imprudente căutând paroxismul,
evadând în vieți furișate.
Le dăruiești fragmente de farmec și timp și mă rănești,
dar nu pe ele le dorești...
Ți-ai închipuit că prezența mea ți se cuvine,
dar nu îți rămâne decât să te uiți în urma pașilor mei
îmblânziți de renunțare.
Regretul este o mlaștină cu noroi verde, otrăvitor,
vestește renunțarea, rece, hâdă,
așa cum fac mereu veștile proaste.
Cu harta în spate,
mă cauți în munți, în văi, în deșert.
Simt urma ta în orașul construit pe lagune.
Poate acum plutești
în una din acele felii negre de lubeniță
lucind în soarele umed,
ascultând murmurul venețian.
Busola trage brațele punctelor cardinale
suficient de departe de catifeaua abstractă
a acelui loc cald, de la baza gâtului meu
unde îți odihneai capul în fiecare seară.
Emoții i sidef • 59
Sunt vinovat de a fi pierdut visul!
Întoarce-te la mine!
... îți zvâcnește căința pe email...
Nu tu pierduseși visul,
ci visul te-a pierdut pe tine.
Un nod este un nod, iar după două veri
abisul a aninat cu sunete răgușite de vânt
o epifanie pe o moviliță de pământ.
60 • Miriam Tkee
MĂȘTILE FRICII
S-ar putea...
Să ne-întâlnim cândva, de are sens...
Să-mi citești gândurile la distanța unui vin fiert cu scorțișoară.
Eu să roșesc,
tu să zâmbești.
Într-o seara de iarnă,
pe aleea care mărginește parcul,
cine crezi ca se plimba?
Cupidon, cu arcul.
Emoțiile (cai sălbatici, herghelii robuste),
au dat navală -
cavalcadă în lanul de narcise.
Pentru ca am uitat să spun:
pe alee se făcuse primăvară!
Pe bulevard, un guguștiuc
își cântă fantezia de a se crede cuc.
În Delta arsă, roua-cerului,
hoțește, ademenește
insecte naive.
Pe micile ecrane,
femei sofisticate se transforma în dive.
Cangurii își profilează siluetele de fum,
era șobolanului își croiește drum
prin pustiu.
Dominatoare,
Emoții i sidef • 61
intențiile răului au seva din belșug,
dar crângul e crâng,
natura e dibace,
va reînvia cu forța pe care viața
o dă creaturilor blânde, dar tenace...
Un liliac și-un șarpe
din aproape în aproape,
au pus pe jar planeta
împlinind prorociri de întuneric.
Să ne-întâlnim cândva, de are sens...
Zâmbind sub măștile fricii,
simțind un sentiment intens.
62 • Miriam Tkee
POEM INDECIS
O nouă zi alunecă în soare
așteptând în aceeași tăcere goală.
Dorurile devin confortabil amorțite,
mintea fuge pe o planetă-mozaic,
împinsă de o briza caldă,
într-un val nevăzut.
Anxietatea îmi îmbată mișcările -
sunt stângace și tandră,
tânjesc spre lumină.
Hei, deschideți ferestrele Cerului!
(șoapta mea umple golul)...
o sclipire se agață de coada ochiului -
un pescăruș.
Și vine o zi care alunecă din soare,
ochii noștri se întâlnesc,
ne zâmbim, ne iubim,
o înțelegere nerostită ne străbate,
bucuria vine în simplul act de a dărui.
Emoții i sidef • 63
ZUMZET
Albinele – dronele verii,
se apleacă într-o șoaptă secretă
asupra polenului din miezul florilor parfumate.
Albinele - zumzet în zbor,
contribuie, neobosite,
la poezia anotimpului,
la sănătatea planetei,
într-un curcubeu -
eșarfă celestă.
64 • Miriam Tkee
VIS DE CRISALIDĂ
Crisalidele se visează fluturi -
tresar în dantelate, onirice zboruri,
suspină, când vânturi turbate
le tulbură curcubeul din aripi.
Fiecare bătaie de aripi
trimite tornade cu guri înfometate,
spre ceruri imposibile.
Emoții i sidef • 65
OGLINDA TIMPULUI
Mă privesc ca după o despărțire -
fericirea nespusă a clipei de oglindă...
Esența copilăriei, răsfăț în unde argintii.
Închid ochii și oglinda șoptește:
— Frumusețea, femeie, este
un element fără destin personal
somată să renunțe
docilă, să se prăbușească
în apele timpului.
În mine tresare un murmur care crește:
''O, clipă, rămâi!"
Bubuitul pietrelor ierboase
se lovește de crestele colinelor...
E mișcarea timpului
în care nu se întâmplă nimic
în afară de gândul tău la mine
și gândul meu pe cerul sufletului tău.
Trecutul, volubil,
mă ține de vorbă,
mă absoarbe în taină.
Copilărie, mai spune-mi o poveste!
Clipele mor de epuizare și pier,
beție a zborului,
66 • Miriam Tkee
rămân urma prelungi
de ne-viață:
''Așadar, asta-i tot''?
Deschid ochii și-mi desenez un surâs -
clovn al propriului dispreț
pentru eternitate.
Emoții i sidef • 67
LĂSTARI DE DRAGOSTE
Și mi se pare că te duci cu vântul,
trec zile după zile,
plâng nopți îngenuncheate,
cu gene grele stelele se sting,
și se aprind tânguitoare zori
si sufla vijelii prin ascunzișuri.
Trec nopți albastre după zile negre,
și mi se pare că foșnești la geam
așa cum face vântul
și dulcele răsare din amar
și râde iar pământul
și se trezesc în mine viorele
și curg lăstari de dragoste fugită
să scapere înalt, până la stele,
și te iubesc cât cerul și pământul.
Vin nopți nebune după zile fripte
și zile albe după nopți de jar
tu n-ai habar
și iarăși pleci și dorul
și dorul nu are hotar.
68 • Miriam Tkee
NOCTURNĂ
Somn ușor!
Noaptea fuge-ntr-un picior,
cu sandale de argint...
Luna, lampă fermecată,
se ascunde-n stufăriș,
cochetând cu stelele
cu rochițe foșnitoare
și cu clinchet de cercei.
Lotuși izbucnesc buimaci,
cu suspine somnoroase,
din ghiocuri satinate...
Luminițe aiuritoare: licurici - scăpărici.
Uite colo, dimineața,
cum se uită pe furiș!
Emoții i sidef • 69
REGĂSIRE
Te aștept
în seara cu lună plină
să ne putem pierde pașii prin aroma pădurii.
Urmele pașilor noștri să le acopere ultimele frunze
ca nimeni să nu ne găsească.
Prima cădere de zăpadă să fie
o ploaie de astrale petale,
s-aștearnă pe chipuri vălul de ”nu-mă-uita”,
și atunci,
acea rătăcire va fi
regăsire.
70 • Miriam Tkee
TĂCEREA E RĂSPUNSUL
Ascult cuvintele desperecheate în amurg
ce s-au topit într-o finalitate de suspine întomnate;
simt cum mă arde simetria lacrimilor
ce vin din necuvinte.
Ești atât de aproape și atât de străin!
Aș vrea să-ți spun: mai rămâi măcar un vis sau o vacanță.
Ești doar o imagine care se dizolva încet.
Îmi ascult singurătatea
care îmi picura în auz
șoapte despre un poem
devenit între timp o proză banală.
Emoții i sidef • 71
VIS OBSIDIAN
Începuseră să se aplece cuvintele peste reverul fanteziei.
Le-am adunat în jurul gleznelor,
pentru a-mi ține de cald pe timp de singurătate,
dar ele m-au înlănțuit,
m-au supus,
m-au abandonat.
Le-am regăsit la o răscruce de poveste,
eram superficială, lipsită de tact, sentimentală,
și a venit și acea zi când toate au ars!
Timpul este un lucru inventat, fluid si evaziv,
un cavaler necruțător, un vagabond,
iar când încremenește,
seamănă bine cu sticla topită -
un vis obsidian.
Cu brațele încolăcite în jurul unui melc adormit,
mă plimb prin propriul suflet
ca într-un templu și zâmbesc - copil.
"Uita-te spre Cer cu acest zâmbet", îmi șoptește mama în gând.
Suflete țesut din sfiala și iubire,
ajuta-mă sa trec dincolo de amintiri,
pierde-mă în povești,
printre rafturi de cărți.
72 • Miriam Tkee
Alături de tine,
seara, îți șoptesc un sărut
de-a lungul gâtului,
oprindu-mă în locul acela cald,
din spatele urechii,
iar timpul adoarme primul.
Vorbim aceeași limba, în somn,
savurând fiecare silabă.
Emoții i sidef • 73
O SFERĂ MUZICALĂ
Imaginația este un vehicul ceresc,
între pământul păcătos
și un colț de stea,
iar gândurile, nerostitele,
se îmbrățișează în taină -
o sferă muzicală, năvalnică, vie.
Zilele mele sunt sărbători,
când sunt iubită,
sunt gheme încâlcite din fire de borangic,
în coșuri de nuiele împletite de iele,
cu care se joacă motanii uituci și flămânzi de emoții.
Nopțile mele sunt aștri albaștri,
iar visele sunt leagăne lungi
aninate de Lună,
în care dorm pisici stelare.
Somnul meu este o regăsire în alb-negru,
doar macii sunt roșii,
si copilăria - aproape.
La moartea sentimentelor,
Cerul meu își deapănă
fuioare de ceață abstractă și dor absurd de dor.
74 • Miriam Tkee
NUMAI TU POȚI FI TU
Ceea ce nu poți spune prin cuvinte,
nu poți șopti și nici măcar fluiera.
Ceea ce nu poți spune
poți cânta din frunză
sau din muzicuță.
Ceea ce nu poți - poți.
Mă uit la ochii mei din cer
și încep să-i ascult.
Sunt un tumult,
sunt lumina care vine tiptil și pleacă fără știre.
Sunt pur si simplu eu.
Sunt pur si simplu
Iubire...
Emoții i sidef • 75
AȘ BEA UN FRESH DE FETE DESUETE
Hainele ei au îmbătrânit în dulap
și pantofii pe raft.
Nu scap de ea, se face colac
în brațele mele, în hamac.
Stă goala în lumina crudă
și ploaia ne udă
până la sentimente...
Suculente momente!
O pala de vânt acoperă trupul flămând
și ușor ofilit
(deși nu i-o spun)...
Câte amintiri să adun
de la aceeași femeie?
Femeie, timpul tău
s-a dus printre pinii de mare
pârjolit de soare
și moare de dor pe sub brazi
(deși nu i-o spun)
tot mai mult îmi plac fetele de azi!
76 • Miriam Tkee
SECRET ȘOPTIT
Primăvara e ca un secret șoptit la ureche,
ca florile de cireș
furate de veverițe
în Grădini suspendate.
Mă simt ca un copil -
mai copil decât mama lui,
înainte de a se naște.
Cu tălpile goale,
îmi aștern sufletul pe pământ
și ascult
cum visează semințele calde,
sub vetrele Geei.
Emoții i sidef • 77
APELE SOMNULUI
Mi-e dor de o lume din care răul lipsește,
de oameni cu suflete fără hotar.
Mi-e dor de ochii din cer ai îngerilor,
și de culorile visului de zbor, în adânc sufletesc.
Secvențe din lumi stranii,
în care destine cu ochi bulbucați
pândesc indecise să se agațe de lume,
iar presentimentul
scoate din fire întâmplările.
Jerbe de spiriduși dansau pe cer,
între aici și atunci,
în timp ce între acolo și acum,
dormeau până și plopii de la margine de drum.
Sufletele obosite curg
pe apele somnului, cu ochii închiși,
până la capătul lumii.
Mințile fug în hăuri fără cer,
în amurg.
Cerul plesnește în licăriri furișate,
coama dealului tremură domol -
spinare bătrână arsă de soare.
Întreaga lume parcă a-nnebunit
O sferă în derivă cu miezul amorțit...
78 • Miriam Tkee
MELANCOLIE
O ceață umple aerul,
sunt nori de respirație gri.
Lumina stă agățată de cer,
frunzele rare și blând galbene, atârnă
ca niște limbi de câini însetați.
Copacii sunt goi, părăsiți de izbândă,
bătrâni cu pielea uzată
cu mâinile vrăjite în aer,
doar câteva cuiburi de vâsc se rotesc
tremurând sub vaietele vântului,
sub ploaia de toamnă,
care împușcă găuri în noroi.
În depărtare, zarea arată ca în fotografiile sepia,
umbrele de astă vară râd,
râd printre trandafirii înfiorați
de eșarfe sfâșiate,
fluide, furate de vânt.
Se mai aud încă ecouri de râs în spirală,
se mai amestecă viața bulevardului cu sunetele nopții -
un vuiet monoton,
străpuns ici și colo de țârâitul greierilor,
și al cosașilor de stepă.
Se mai ghicește zarea fierbinte,
și Luna, în vârfuri de pin,
iar doamnele cu dantelate amintiri,
Emoții i sidef • 79
mai aruncă o privire piezișă sau două,
de la balcoane,
la iarba ce geme sub trupuri.
În sufletele lor tinere, zâmbesc îngânat sărutul de mătase și focul.
Uite, un balon roșu!
Copilul acela visează să aibă o casă...
80 • Miriam Tkee
SUNTEM DOUĂ LIBERTĂȚI
Toamna a trecut și tremură în zare,
bănuindu-se iarna cu pletele ei argintii.
Parcă văd iar urme prelungi ale trecerii noastre prin vară,
tipare idilice ce repetă povestea de vis a Iubirii...
Nu știu cine ești, dar simt că te știu demult,
dintr-un timp în care nu eram decât visul unei mame.
Nu știu ce a urmat după tine -
eram un copil al unei lumi crude.
Am crescut cu gândul la acel vis numit Fericire,
căutând să alung tot răul lumii cu zâmbetul meu.
Te-am chemat mult timp fără cuvinte, dar nimeni nu răspundea.
Într-o noapte a răspuns pentru tine un gând.
Întâlnirea noastră în lume a fost ca o căutare în noapte
cu mâini febrile de dor.
Nu o să încerc să te cunosc mai mult,
nimeni nu poate să cunoască pe nimeni.
Știu ca oamenii sunt trecători!
Nu există un timp știut în care cineva pleacă.
Ți-am auzit pașii foșnind pe aleile adormite,
te voi urma
acolo unde statuile deapănă fuioare de dor
înlănțuite sub stele
în îmbrățișări mute de piatră.
Emoții i sidef • 81
Mi se pare că te văd deja plecând
și parcă te văd pierind,
pierind în această toamnă târzie
ce plânge cu frunze plutind în derivă.
— Ce măști zac acolo la picioarele tale, Toamnă ?
— Sunt visurile tale amare, tristeți lepădate în grabă.
La primăvară vor năpârli, lăsând fericirea să zboare,
baloane pe cer, ca păsări ce vin din neant.
Aștept zăpada să-mi limpezească privirea
iar inima, pasăre naivă, să cânte cu lungi și albastre ecouri
peste rămășițele unui vis.
Bine-ai venit, Iubire!
Suntem două libertăți și e magic,
dar în învălmășeala fiecărei zile
e atât de neobișnuit să decantez
că ceva are un alt chip...
82 • Miriam Tkee
SECRETUL DIN SPATELE LUNII
Există un secret acolo, chiar în spatele Lunii,
în zâmbetul ei lichid, scânteietor.
Amețită după sărut, Ambra se înclină
odată cu sentimentele ei luminate de Lună,
șoptind în urechile Universului tău:
Alege-mă!
Va dansa și va cânta numai pentru tine,
pe peluza unde mai înainte fuseseră elefanții tăi albi.
E prea târziu să fugi, Topaz!
Pocalul de aur cu zâmbete, al Lunii evazive, e golit și
tare mi-este teamă că te-ai îndrăgostit!
Emoții i sidef • 83
DULCEA LENE DE A FI
Suntem atât de adăpostiți și neștiind de lume,
prea speriați să trecem peste stilul nostru de viață comod...
Ne este greu să renunțăm la aroganță, la egoism, la ignoranță.
Suntem prea speriați să ne schimbăm,
Pentru că nu știm ce să facem după aceea,
cu mâinile, cu noi, cu alții, cu metehnele,
după ce nepăsarea a dispărut.
Unii mă vor critica pentru că spun asta.
Alții mă vor ignora sau mă vor ridiculiza,
iar câțiva (puțini) mă vor asculta.
84 • Miriam Tkee
OGLINDA
Iluziile dansau sălbatic, excitant,
ca niște dansatori eliberați pe ringul de dans, strigând:
"Sunteți liberi, acum sunteți liberi!"
... Dar sunteți prinși...
Prinși în frustrările voastre, în temerile voastre și în frica voastră de schimbare,
pe care le țineți cu dinții,
cu toată puterea minții,
cu toată otrava din gânduri.
Într-o secundă de slavă, de minune,
realitatea a dezlănțuit totul,
v-a pus în față o oglindă
(grimase și ipocrizii machiate),
s-o acceptați, s-o acceptați...
Considerați-vă norocoși,
Pentru că ar fi putut face ceva mult mai rău...
Emoții i sidef • 85
VISEZ CĂ VISEAZĂ
E Halloween... Am adormit târziu.
Când orele s-au dat peste cap, clopoțeii de vânt au dansat:
Cutremur!
Am adormit din nou, am suflet de copil, nu cred în rău.
(Coșmarul sapă galerii în noaptea bărbatului din visul meu)
O zi ca oricare alta.
Într-o clipă metalul și omul (praf de stele) devin una,
o fuziune sângeroasă.
Viața întinsă tragic pe trotuar -
pietrișul și omul cu suflet zburând la stelele care l-au creat.
El vine dintr-un punct către care se îndreaptă de la naștere încoace.
Se duce!
Ca lumina pictorului orb, care atinge pânza cu degete boante,
ca apa care curge printre degetele invizibile.
Se roagă la ușa Paradisului:
”O amânare, Doamne, iubesc și sunt iubit!
Un pic de iertare!”
Nicio energie nu a rămas să se joace în ochii lui,
niciun ultim sărut al iubitei.
Viața se împuținează în el –
"A dispărut", spun ei…
În spatele acelor ochi de aramă, ferestre către suflet,
există o poveste.
Vedem atât de multe lucruri pe care nu le căutăm
și atât de multe lucruri dispar,
86 • Miriam Tkee
din cele pe care nu le-am cunoscut niciodată,
niciodată văzute de ochii noștri adormiți,
deși suntem treji.
Se trezește dimineața – e viu!
"Te iubesc, îmi ești dragă! Atât de dragă! Tu ești dorința inimii mele" –
îi șoptește iubitei.
Iar ea se gândește zâmbind întreaga zi:
"Sunt dorința inimii lui"…
Visezi, deși ești treaz,
pasiunea încă mai există,
parfumul dragostei stă agățat ici și acolo,
la lumina lumânărilor,
așa că șoptește-i în fiecare zi, iubitei:
"Tu ești dorința inimii mele".
Emoții i sidef • 87
PICAJ
Gândul este un pescăruș ghiduș,
aripile lui, într-un balet cu vânturi care vin si trec - amintirile,
ating în picaj oglinda sufletului,
stârnind dorul de zbor în vieți netrăite -
pentru a schimba ceva,
pentru a afla ce lecții nu am învățat,
de ce oameni nu am fugit,
fugind de noi...
88 • Miriam Tkee
BALET
Cu ciocanul și cu dalta
zămislește contururi netede.
Trupul balerinei cuprins în pereții de piatră –
emoția ascunsă într-o melodie,
într-un zbor.
Sângerări ale degetelor
peste șiruri de cristale de marmură -
îi cântă în inimă o melodie neterminată.
În spatele acelor ochi mari, căprui,
artistul visează la zori de zi pe poante...
Emoții i sidef • 89
PLOAIA DE VARĂ
Ploaia de vară este melodia rămuroasă a copacilor.
Ploaia de vara face sa înverzească ochii cerului,
privind fetele cu alunițe sfioase pe sâni,
cu plete umede - șerpișori pe umeri.
Ploaia de vara face sa răsară melcii
de după lespezi seci,
să pască ierburi albastre pe câmpii abstracte,
să netezească ridurile de expresie ale statuilor
care caută zadarnic timpul
pierdut de oameni și de timp.
90 • Miriam Tkee
CHINTESENȚA VIEȚII
Pădurea fremăta cu râul la picioare,
străjer - văzduhul își oglindea seninul ochi în ochi cu cerul.
M-am așezat lângă copacii
rămași îmbrățișați în viforul furtunii
și am văzut dantela-n frunze ruginii
pe pat de mușchi, nostalgic după vară.
Nicio pasăre nu tresărea prin frunzișul arămiu,
doar gândurile mele de cer
care se rugau pentru zâmbetul acestei lumi,
să nu se stingă,
să fim mereu copii la suflet
să nu uităm ca iubirea
este cea mai mare forță din Univers.
Emoții i sidef • 91
PUZZLE
Insule plutitoare la apusul soarelui...
Luna dansează lent
în mijlocul camerei mele.
Stelele alunecă în cerul lichid
din oceane.
Doar o noapte ne trăiește
într-o linie lungă,
nătângă.
Întunericul de cerneală a devenit
labirintul nostru,
un puzzle de descifrat,
ascultând tăcerea.
Atunci când mâna ta
găsește mana mea
nu am nevoie de un semn
pentru a auzi
ce-mi spune inima...
92 • Miriam Tkee
RECUNOȘTINȚĂ
Căutând căldură în coconul unde te-ai izolat,
găsești doar o amintire rece.
Oamenii te părăsesc, când fugi de tine
și încetezi să-ți deschizi sufletul.
Te hotărăști să ieși din nou în lume,
să surâzi primăverii, să întâlnești oameni.
Afară te întâmpină parfumul caprifoiului încălzit de soare, lipicios și dulce…
Cum ai putut să stai departe
de minunea care trăiește în miezul vieții?
Vorbim fără cuvinte, fără sunete,
vălul este tras peste o lume trează.
Sunt singură, încă visez, fără sa dorm.
Și mă gândesc la mare, la mare și la noi.
Salut această zi plină de mulțumire!
Emoții i sidef • 93
MESAJ SECRET
Zâmbetul tău mă invită,
pătrund într-o insulă de fascinație,
explozii miniaturale în bălțile tulburi ale neliniștilor tale,
extrag din mine porniri de blândețe pentru tine,
care te acoperi cu aroganță,
din teamă și nesiguranță.
Mă cuibăresc în scobitura pașnică a umărului tău,
apropierea îmi asaltează sentimentele
cu parfumul picant, senzual.
Dimineața ne răsucim în pat ca niște ghilimele.
Soarele prin jaluzele taie aerul cu lumini albe,
înainte de a se transforma în verde,
când se așază pe pleoapele tale.
Curg peste mine fluxuri magnetice,
când deschizi ochii aceia verzi,
care nu se mai uită înapoi la sufletele lăsate în devastare.
Pierdut în pasiune și sudoare,
suspinul tău mă face mai mult decât să strălucesc.
Printre degetele noastre se plimbă o poveste moale,
care se strecoară prin vama rutinei,
și pentru o clipă, ceea ce a fost,
a rămas ca o cupă
din care vom bea profund un vis de iubire.
94 • Miriam Tkee
Frumoasă și abătută,
cu sufletul ciugulit de păsări ciudate,
închid ochii, încercând să adorm.
Memoria îmi aduce la suprafața gândurilor mângâierile tale,
senzație de căutare a unui mesaj secret, pe piele,
cu vârfurile degetelor,
ca și cum trupul meu ar fi fost un ținut braille.
Mă gândesc la noi cum ne gândim unul la celălalt,
două stele îndepărtate, licărind, fiecare în lumea lui.
Nu ne-a fost ușor să ajungem până aici, întâi ne-am iubit.
Ochii mi se apleacă spre somn, devin mici, flămânzi de vise.
Sub bluză încă îmi ard focuri,
focuri adânci, simandicoase, zgribulite,
sub vraja șoaptelor tale de demult:
”Înainte de a adormi, mă gândesc la tine, cum foșneai prin pat și mă-ngânai”.
Emoții i sidef • 95
LIVING IN YOUR SONG
Să trăiești în câtecul cuiva care te-a învățat să iubești,
experimentând cele mai adânci sentimente,
trezind erotismul,
să atingi extazul, într-o lume pe care nu o bănuiai,
să evadezi într-un vis, spărgând argintul oglinzii.
Ce cauți în oglindă?
Reflectare, dar în mare măsură, confirmare că vei străluci
în ziua care se așterne la vârful genelor tale.
Fluidul de energie secretă începe să curgă în vene
odată cu gândul - da, sunt frumoasă,
nu e o oglindă magică,
magia sunt eu...
Visul plutește pe unde argintii
chiar și atunci când trăiești zile anoste,
în care nu îți pasă cum arăți,
știut fiind că obișnuința supraviețuiește visului
și, uneori, menține relații.
96 • Miriam Tkee
SUFLETUL MEU ARE UMBRELELE DESCHISE
Marginile viziunii mele ard de apropierea Lunii,
cerul se sparge în oglinzi.
Nu pot trece de umbrele care se deschid sub retină
și nici nu pot sparge suficient de multe oglinzi imaginare,
pentru a compensa norocul că trăiesc în cântecul tău.
Visele tale au devenit ale mele,
dar în visele mele dragostea este spectrală și dulce,
o fantomă de dragoste.
Ea trăiește doar atunci când ne aflăm aproape
și dispare odată cu plecarea ta,
iar sufletul meu scos din minți își cheamă dragostea cu tine înapoi.
În urma ta rămâne inima mea, toată - o arsură…
Tu stai liniștit, ascultându-mi tăcerea.
Gândurile mele de somn fug pe acoperișul lumii,
simt mirosul albastrului din tării,
pictez cu pensule muiate în albastru de amurg
șoptirile aștrilor.
Voi găsi în somn vreo mângâiere?
Sufletul meu are umbrelele deschise,
furtunile nu mă mai sperie,
iar mintea mă îndeamnă să iubesc dintr-un loc mai liniștit,
un loc pe care realitatea nu îl atinge -
îi spune inimii să creadă, să nu își piardă speranța.
Simți gândurile mele de somn,
simți cum se strecoară lângă ele zâmbetul meu de noapte bună?
Emoții i sidef • 97
TĂCEREA LUNII
Sfârșiturile ascund jăraticul cald,
miezul incandescent învelit cu cenușă cuminte, după arsură.
E singura parte întreagă de suflet, când dragostea moare....
E partea care doare mai tare,
dar e și partea care ne ajută să trecem peste zile și praguri de viață sfâșiată.
Este locul unde apar cuvinte de dragoste nouă.
Îmi este argintiu sub pleoape de la razele nopților
în care te aștept cu înfrigurare,
când tremură fereastra, dar nu ești, nu ești tu...
Promisiunile sunt goale, ți-am dat deja inima mea - haos.
În momentele de îndoială,
îmi voi plimba dezamăgită degetele
prin cenușa amintirilor.
Și-mi scrii că vii...
Automobilul sforăie ușor, în drumul spre aeroport,
număr secundele în copacii care trec pe geam.
Tăcerea lunii alunecă spre orizont;
în contrast, spațiul dintre noi se micșorează.
O scânteie între momentul de resemnare de astă vară
și revederea blândă a acestei nopți
și focul se iscă...
—Te iubesc de când mergeai îngândurată pe aleile înzăpezite,
ciocnindu-te de oameni, fără să îți pese de nimic,
98 • Miriam Tkee
te iubesc de când ai tresărit, dând cu ochii de mine.
Te iubesc când faci pe curajoasa,
luând în serios viața, așa fragilă și încrezătoare cum ești…
Și îți șoptesc în gând:
”Ia-mă cu tine, ține-mă bine.”
Emoții i sidef • 99
MĂR ROȘU
Mănânc un măr roșu,
cotorul arată ca o clepsidră,
semințele, mărgele brune,
alunecă sub tălpile-mi goale.
Inventez un mers în absență,
nu mă agăț de mersul de somn,
nu merg pe sârmă și nici măcar nu merg,
îmi închipui că zbor...
Ce tare dor absențele,
când mori de dor!
Iar gândul cinic, mă trezește:
—Trăiește prezentul, vis rătăcitor...
Mănâncă un măr cu tot cu semințe și cotor,
și nu mai muri atâta de dor...
100 • Miriam Tkee
SĂ CREĂM ACORDURI MINUNATE
ÎMPREUNĂ…
Dansez pe dunele de nisip, cu gleznele goale.
Încă îmi răsună în urechi
vocea bărbatului cu Universul în piept...
Toate imaginile cu el strălucesc
ca stelele necăzute în jurul plajei.
Mirosul proaspăt de ploaie stă aninat de cerceii platanilor,
în părul meu se joacă vântul;
sunetul decolorat al sirenelor de pompieri
ne amintește de tânguitorul chin doi-zero-doi-zero,
anul șobolanului de metal.
În depărtare - pescăruși și porumbei.
Atâta risipă de zbor…
În Piață - monumente și istorie,
igluri și oameni cu măști într-o ureche,
și-ai dragostei străjeri –
Ovidius, cântărețul iubirilor gingae, cu pescăruși pe creștet,
iar lângă Farul genovez –
poetul nepereche.
Marea pune povești la picioarele mele,
diamante spumante.
Cerul e plin de stele care fac cu ochiul,
mi se face dor de dor.
Inima mea vrea mai mult, vrea tumult.
Emoții i sidef • 101
Bărbatul cu Universul în piept apare de nicăieri,
se apropie de mine și îmi șoptește în curbura gâtului:
— Să creăm acorduri minunate împreună... iar asta să rămână între noi!
102 • Miriam Tkee
DORINȚĂ
Iubirea mea a început ca o muzică: cristalină, cu tonuri optimiste,
a alunecat în confuzie și duioșie,
realul și imaginarul au creat trambuline amețitoare
într-o dimensiune unde nu au acces decât copiii, nebunii și îndrăgostiții.
A căpătat ritm, a devenit intensă.
Atât de fericită, frenetică. Mai știi?
Sunetele au pierdut din armonie, s-au descompus fără rost,
emoțiile și cuvintele au ars în poveste,
pe care am tendința să o consider o istorie adormită.
Ce ar urma după noi?
Iubirea noastră a alunecat din existență
pe același traseu pe care a venit,
în cercuri tot mai largi, luând cu ea toate misterele -
suflul ei a făcut un semn de bun rămas.
Putem să mimăm ipocrizia,
dar gesturile mărunte pe care ar trebui să le facem - și nu le facem
(din lene, din orgoliu, din neatenție),
scăpările, amânările, ele nu mint.
Se spune că ce lansezi în eter în materie de gând, dorință, se împlinește cândva.
Îmi doresc să nu existe zi
în care să nu te văd, să nu te aud, să nu mă emoționeze zâmbetul tău.
Îmi doresc să trăim povestea
căreia îi suntem meniți, în lumea asta.
Emoții i sidef • 103
ÎNAINTE DE TINE
Să mă asculți cu ochii, cu ochi care mă studiau,
făcând, mijiți, calcule îndoielnice asupra rezistenței mele la farmecul tău,
cu pleoape grele de pasiunea pe care o anticipai privindu-mi chipul,
apoi, alunecând abia perceptibil, mai jos,
să te surprind, atingându-ți genele
cu o voce pe care abia de mi-o recunoșteam...
Să îmi atingi umărul cu somnolentă speranță
că nu va fi fost ultima oară
când ceva din mine atingea ceva din tine,
în atâtea feluri încărcate de dor.
Ritual de dragoste!
Apoi... nu mai știu ce a fost.
Cred că a început ceva ca o vălvătaie, care urca, urca,
aurie și roșietică precum sângele.
Ceva scânteia, ca și cum în depărtare
niște fulgere tăiau un cer, undeva, cu linii în zig-zag
și picurau, din lumina violentă, crâmpeie de foc.
Cu infinită tandrețe mi-ai făcut loc în brațele tale –
ce loc minunat, brațele tale,
parcă toate relele lumii se aflau departe,
iar între noi doar picături strălucitoare care domoleau arșița trupurilor.
Înainte de tine trăim zile obișnuite,
zile iritante, fără noimă,
104 • Miriam Tkee
pline de zgomote și încărcate de balastul atâtor renunțări,
de responsabilitatea unor acte și fapte
care dau un sens delirant verbului "a trebui".
Și am botezat timpul din care ai lipsit: înainte de tine.
Emoții i sidef • 105
DAR NU SUNTEM...
Trag jaluzelele încet, foarte încet.
Nu ai plecat demult, dar timpul
se holbează deja la lume din cadranul auriu.
Mă uit după tine, pașii încă răsună pe alee, dar nu te strig.
De ce aș face-o?
Eu sunt fata care se descurcă singură într-o situație dificilă.
În față ferestrei mele, o mierlă bezmetică trezește cerul.
E mierla de acum un an, când ne iubeam.
Se tânguie un dangăt de clopot în turla bisericii pitice din colț,
cuib pentru păsări mici.
O bate pentru vreo naștere, vreo iubire, vreo plecare?
Deschid fereastra unei jumătăți de suflet...
Ai plecat, dar a rămas amintirea unui sentiment,
o nebunie de ardere lentă,
un câmp de cenușă,
resturi de amprente digitale,
resturi de orice altceva…
Ce ar mai fi de spus?
Sufletul meu închide în el rămășițe de gând.
Mi se cuibăresc în orbite imagini din vara în care
timpul presăra cu jad o mare de iubire în flăcări.
Și soarele scaldă cu raze ce scapără în creștetul zilei,
ținutul mioritic vândut străinilor, pădure cu pădure,
cu munți și ape ucise de cianuri,
aranjamentele alor noștri cu dare de mână,
106 • Miriam Tkee
sub privirea unui popor care trage nădejde să scape de hoți
ca spânul de barbă.
În curte, străjeră - urechea elefantului -
otrava zvâcnește în seva lăptoasă.
Te-aș fi adorat, ți-aș fi dăruit mângâiere și iubire, viața întreagă,
dacă am fi fost…
Dar nu suntem.
Emoții i sidef • 107
CERUL MEU DE COPIL
Îți amintești, Doamne, stelele la care mă uitam,
pe cerul meu de copil?
Noaptea îmi așezam gândurile pe pământ,
le acopeream cu pietricele, cu sâmburi de prune,
le înveleam cu răsăritul soarelui,
în timp ce nimeni nu se uita,
doar Tu.
Un timp am așteptat ca lumea să se schimbe,
apoi am constatat că ceea ce se schimba,
era ceva din mine,
lucrurile acelea sălbatice care au de gând să trăiască,
care trebuie să alunece, tăcute, prin iarbă de mare,
sa învețe răbdarea,
să își amintească să viseze,
întețind pulsul vieții.
Îți amintești, Doamne...
108 • Miriam Tkee
ODĂIȚA DIN GÂND
Mă întorc cu gândul la odăița din copilărie,
luminată de o singură lampă.
Când eram copil,
tata prevestea vremea doar atingând ferestrele cerului,
cu ochii lui buni cu sprâncene ca niște streșini înfiorate.
În nopțile cu furtuni disperate,
cerul, tăiat de năprasnice focuri,
gemea bombănind, lăsându-se tot mai jos, prin tufani.
Ne strângeam la pieptul mamei, prunci înspăimântați.
Mă cuprind emoții obscure și mi se face dor...
Dorul seamănă bine cu un gând,
dar nu orice gând, ci unul
îngenuncheat puțin și care totuși țipă.
Știu ca toate acestea nu aduc înapoi
răsăriturile în care se răsfăța copilăria,
cuvintele acestea sunt încărcate de dor,
deși nu iubesc ploile,
cuvintele acestea trag de la ușa unei dureri ascunse
un zăvor.
Emoții i sidef • 109
MAMEI
În mâna stângă ținea cu degete albite o clepsidră,
la căpătâiul ei ardea o lumânare,
în timp de inima ei bună pierdea din ritm,
sufletul învăța zborul tăcut al luminii.
Durerea a ieșit șchiopătând din cameră,
dorurile toate au ricoșat la ani-lumină,
lăsând în urmă umbre solitare, zâmbitoare, cu obrajii umezi: amintirile.
Ochii ei secătuiți de arșiță, ca niște păsări tragice, au lăcrimat,
chiar înainte ca lumânarea anilor să se stingă,
cu o ultimă suflare, cu un ultim efort de a împinge înapoi
invadatoarea umbră.
Îngerii cântau cu voce albă: Spre Cer… Spre Cer… Spre Cer…
Clepsidra a căzut moale pe podea.
Ce a rămas?
Iubirea ei de viață, un strop de nemurire, prin copii...
110 • Miriam Tkee
O PASĂRE RARĂ CÂNTA
A simțit că o mână îi atingea cu blândeţe umărul
pe măsură ce în minte îi apărea o imagine:
"Mama, tu eşti?" a întrebat ea când a deschis ochii
(un flux sensibil, sufletul anticipând regăsirea).
Dar nimeni nu era acolo.
Nimeni, iar cuvintele s-au lovit de ferestrele singurătăţii
ca stropii de ploaie care se preling şiroaie
pe măsură ce cad din gurile norilor,
formând bălți de fraze tulburi pe alei.
Speranţele de a o revedea pe cea pentru totdeauna plecată
s-au risipit unduind încoace şi încolo
ca niște scrisori extrase din tainice scrinuri de vântul nebun al schimbării,
în timp ce în sufletul ei, aşezată cuminte,
o pasăre rară cânta un cântec ciudat,
despre ceea ce a fost cândva lumina strălucitoare a iubirii materne.
Emoții i sidef • 111
MÂNGÂIEREA DIN VIS
Mi-a apărut în vis, sunt recunoscătoare...
Eram copil, crud, atât de apărat şi neştiind de lume...
Peste sat se lăsase înserare şi răcoare.
În odăiță mirosea frumos a gutui coapte.
Deja se făcuse noapte...
În stânga mea, pe lavița veche, mama îmi povestea veşti de prin sat,
mă mângâia pe mâna, mă strângea ușor, când râdea...
Râdeam si eu, ce bine era!
În ce culoare să pictez emoțiile ce îmi traversau sufletul?
Portocaliu... o flacăra blândă.
Picotea..
S-a ridicat, a stins lumina lămpii cu gaz de pe masă.
Flacăra aurie a dispărut cu sufletul la gură.
Fumul din flacăra absentă s-a înălţat, nu ca un nor, ci
ca o panglică ce se îndrepta încet spre tavan...
S-a risipit, devenind transparent, apoi a dispărut cu totul.
Când m-am trezit, fereastra era plină ochi cu galbene frunze căzând din arţari,
Iar cerul plângea cu ploaie măruntă.
Era frig în camera mea cu maci pictați şi mobilă albă,
Dar mâna mea stângă era calda, vibra...
112 • Miriam Tkee
PREŢUIETE CLIPA
Nu te-ntrista că scade lumina...
Alunecă ușor în noaptea cea blândă.
Nu-i nicio grabă, rămâi ancorat în liniștea albă,
o vreme
Și tine-mă strâns către stele.
Aici dansăm, cântăm, aspirăm, iubim -
pentru o vreme.
Atât de intens e timpul nostru,
atât de frumos, minunat, incitant,
atât de...
Timpul este nemuritor aici și acum, prezența infinită...
În fața ochiului interior, fericirea acestui moment este vie.
Când voi pleca, voi lăsa pe pernă o urmă solară
Șoptindu-ți în gând cuvinte născătoare de îngeri și fiori.
E dimineața ! Deschide ochii și prețuiește lumina.
Prețuiește clipa, eşti în ea şi ea e în tine
"Trăiește-o și las-o sa treacă".
Emoții i sidef • 113
DANS
Dansând pe plajă desculță, zâmbind, entuziasmată, sălbatică și liberă,
Și-a arcuit spatele, și-a rostogolit șoldurile
Picioarele mici, bronzate, se mișcă pe muzica stelelor
În dulcea sărbătoare a tinereții.
Atât de naturală în senzualitatea ei vibrantă...
Cunoscându-și foarte bine magia -
Puteri de femeie plină de bucurie, care, dăruind, primește mai mult.
— Vino cu mine, să ne întindem pe nisip,
Să ascultăm valurile, să ne bucurăm de atingerea lor blândă.
Dezvăluie-mi tainele inimii tale, cele mai înalte aspirații, cele mai
întunecate secrete,
Fără frică să vorbim despre cele mai profunde temeri ale noastre,
Încrederea unul în celălalt să fie un scut strălucitor împotriva relelor lumii.
Nici nu am terminat de vorbit că sufletul dansului a amuțit,
iar luminițele au ațipit sub pleoapele cerului.
Te-am căutat zadarnic în susul şi în josul timpului,
Îmi apăreai, fantasmă, femeia mea solară, dansând în nisip...
Sufletul meu încă aude muzica și simte aerul sărat al mării
Și, deși e târziu în timpul meu, încă te aștept
Să mi te dăruiești din dragoste pentru tine în noua dragoste pentru mine.
Noi suntem viața din muzica însăși!
114 • Miriam Tkee
NU PIERDE SPERANȚA!
Strălucește pe țărmuri îndepărtate, traversează alte lumi,
cu pași nesiguri, visând, plutind fără țintă,
departe de convenții sociale, contracte, ambiții, lăcomie.
Ea poartă eșarfa inocenței, păstrată în sertarul minunilor,
Și tot visând și plutind, poposește pe umărul meu, ostenită și blândă,
Șoptindu-mi în gând:
”Te văd atingându-ți sufletul cu compasiune și pace interioară.
Norii gri ai îndoielilor care schimbă strălucirea timpului în vuiet de fum
se rostogolesc peste orizontul viziunii tale de fata încrezătoare în lume
confruntându-se cu cerul senin al sufletului, după furtună.”
Agenda catifelată, cu flori de sidef, legată cu spirale de miere,
trimisă din Kenya de o fată solară, mă îndeamnă la scris.
Deschid pagina goală și presupun, chiar și pentru o secundă
că voi fi în stare să scriu ceva, orice, un cuvânt, o virgulă, o punct.
Mă uit la acea pagină goală și mă gândesc să fac din ea un ghioc,
în care să ghicesc că în lumea noastră uluitoare
vor avea loc multe zile de AZI.
Pe umăr, Speranța freamătă candid,
ochii ei zâmbitori și timizi îmi transmit:
”Darul acestui moment este aici, este acum,
prețuiește deriva, visarea, dulcele,
fă un ghioc sau scrie un poem despre AZI și dă-l mai departe!”
Am uitat cum se face ghiocul, am uitat rostul jocului,
dar am în ochi felul în care mișcam degetele, copil fiind,
patru camere ale secretelor,
hârtia glasată lucea, iar râsul inocenței stârnea ecouri în sufletele stelelor...
În loc de jocul de-a ghiocul, ca niște furnici, cuvintele curg,
Emoții i sidef • 115
Un alt joc, cu cântece cântate de viață, decolorate, reînviate —
cu voci îndepărtate, amintiri sub candelabrele lunii,
la fel de frumoase acum, cum erau odinioară - parcă ieri,
cu margini de dantelă imprecise.
M-am întors spre umăr să o întreb:
"Mai ești aici?"
Torcea ca o pisică, ațipise...
116 • Miriam Tkee
MINUNEA VIEŢII NOASTRE – ÎNTÂLNIREA
Cât de strălucitori - ochii noștri, îmblânziți de așteptare...
Cât de vibrante - mâinile noastre atingându-se,
Cât de ușoare - suspinele noastre blânde,
Cât de uimitoare - această călătorie, unul spre celălalt.
— Să vii și mâine, mi-ai zis... Să vii, te aștept doar un ceas...
Căzut într-un somn sufletesc,
Nevoia întunecată m-a trimis la o fostă iubită.
Distrat, am uitat de micuța cu ochii căprui,
Am tras draperiile peste ochiul de geam al iubirii.
Știu ora pe care am pierdut-o...
Trebuie să fie pe acolo, pe undeva.
Ultimele zile au transformat timpul în vise cu drone;
Sunetul tăcerii - o linie subțire, șovăitoare, lentă.
Prins între atunci si acum, mă rostogolesc fără greutate:
Înapoi, înapoi, înapoi, la zâmbetul tău.
Nu mai aștept imagini, amintiri sau emoții în cascadă;
Pur și simplu, ascult tăcerea nefragmentată...
Spiralele dorului sunt ca vântul albastru de neoprit
Gonind spre lumi tainice, în arcuirea de lumină a timpului.
De Sfântul Valentin, buimaci, ne întâlnim întâmplător, ne înlănțuim.
Bucuriile se înalță în aer ca niște rândunici,
Emoții i sidef • 117
făcând bucle, arabescuri, plutind.
Savurăm nerostirile, ghicindu-ni-le, prelungim fiecare atingere.
Acestea sunt zilele în care inimile noastre cântă.
Minunea vieții noastre –
Regăsirea.
118 • Miriam Tkee
CÂNTEC DE VÂNT CĂTRE LUNĂ
Privind înapoi, drumul până aici pare lung.
Întâlnirile, căutările, plecările, surprizele, întoarcerile,
cățărarea pe ramuri mai înalte ale copacului vieții,
având nevoie de mai mult si mai mult,
în graba de a fugi de cine ești, devenind cine crezi că ar trebui să fii –
fluxuri de energie spânzurate de ceruri răsturnate.
Tinerețea: sori aprinși de pasiuni extatice
în nopți de cerneală cu mii de cuvinte și flori și înfiorați unicorni...
Privind înapoi, totul pare un vis acum.
Maturitatea: zâmbete ațipite în teancuri de albume,
pe acele fețe strălucitoare ale unor tineri ale căror nume
sunt pe jumătate uitate - petale blând parfumate.
Privind înapoi, ceva esențial pare pierdut în apele timpului,
pierdut și mai ales uitat...
Și totuși - și totuși...
Soarele strălucește mai tare în lumina dimineții,
a cărei prospețime face abstracție de dârele albe lăsate pe cer
de avioane și de norii de fum care se încolăcesc
ca niște salamandre la periferia orașului.
Ne uităm la irizările rozalii și aurii ale soarelui,
iar un cântec de vânt fluierat de o nimfă aiuritoare, frumoasă, calină,
sună magic spre Lună.
Privind spre interior acum, călătoria mă duce spre un templu
aflat în inima lucrurilor...
Chiar și privirea dispare, timpul se estompează,
liniștea coboară în lumina rozalie sau aurie, și, uite,
ceva din mine vede dincolo de marginea vederii,
Emoții i sidef • 119
de marginea amețitoare a gândirii, strălucitorul acum...
Și nimfa dansează și fluieră un cântec de vânt către Lună,
iar cântecul ei este promisiunea neprețuită a luminii soarelui din suflet...
Înainte de răsărit, cea mai adâncă noapte.
Și apoi... Lumina.
Căci ziua de mâine e o rază de speranță spre Cer.
Să ai și să păstrezi, să dăruiești, apoi să pleci.
120 • Miriam Tkee
CÂND SUNT CU TINE
- Poem pentru Dia -
Pune-mă pe note și cântă-mă dulce stelelor,
Căci ziua de mâine, cu inima rătăcitoare,
Strigă fără glas la tăcerea din inima casei.
Draga mea dragă, cântecul este al tău.
Vorbește-mi acum, cât lumea este a noastră,
Căci dealurile însorite mă vor chema – un timp neștiut
Și marea șoptită mă va invita în vacanțe
Iar pădurile mă vor încânta cu melodia de acadea a privighetorilor
Zâmbește cu mine și cântă cântecul nostru -
Sufletul meu e un trubadur pribeag, pe care nu îl înțelegi,
Dar el a creat cu migală și iubire o broderie magică pentru visurile tale
Frumusețea pe care am imaginat-o în desfășurarea drumului tău
Plutește în lumina aventurii care este viața.
Ești din mine, iar asta face ca istoria mea trecătoare
Să trimită sclipiri către mâine.
Emoții i sidef • 121
CÂNTECUL LUI NOIEMBRIE
Cer înnorat, lumina slabă a dimineții.
Mai sunt frunze încă verzi, stârnind copacii
să le transforme în cercei galbeni sau roșii, într-o legănare cântată,
spre ultimul lor dans, pe covorul de frunze-surori, somnolând
printre tămâioarele ce se cred în primăvară.
Anul Nou privește de peste deal la anul care se încheie
ușor scufundat în regrete, un tablou plutitor spre neant.
Ai crede ca un pictor bizar i-a pictat o mască:
jumătate dezamăgire, în spatele căreia
lacrimile eșecurilor, speranțele spulberate, visele amânate,
stau înghesuite, silențioase, supuse unor reguli absurde,
jumătate falsă strălucire - eșarfa timpului
împodobită cu argintul solzos al paietelor-evenimente
în care se oglindesc mici sori ai schimbării...
— Să las povara jos, să continui?
Să iert timpul care m-a împins spre ultima linie a bastionului
singurătății? ... mă întreabă confuz.
— Dacă poți, iartă. Dacă nu poți ierta, măcar uită!
Un oftat obosit, o ușurare binevenită:
— Eram un nou-născut, în Ianuarie...
Acum sunt tot copil, dar un copil bătrân.
— "Un bătrân este doar un copil uzat", spunea poetul Lu Yu...
Bătrânul a zâmbit, a făcut cu ochiul și a intrat in tunelul temporal,
pentru totdeauna dus, în istorie.
122 • Miriam Tkee
LINIȘTE
În liniște în care toate întrebările dispar
în liniștea în care amintirile nu mai freamătă
în liniștea aceea ecourile se cheamă pe crestele luminate de lună
și tac.
În liniștea în care toate sunetele se contopesc
plutesc în derivă, visând chipuri, locuri,
înconjurată de liniște, mișcându-ma ca și cum
timpul de vis,
clatinându-se în întuneric pe străzi pierdute,
aude voci pierdute, nume pierdute...
Un nou răsărit strălucitor - o altă viață -
un nou început -
liniștea tace și începe să vorbească
Iubirea.
Emoții i sidef • 123
AM CITIT UNDEVA CĂ ”ÎNTUNERICUL A
FOST INVENTAT DE O STEA”
În zorii acestui început de senin e răcoare și calm, încrederea alungă
fuiorul de ceață
Mă cred în pădure, cu muguri de pin suculenți cochetând cu lumina
în miraj vegetal
Sarcastic, un gând mă provoacă la harță, dar se retrage grăbit în fața
zâmbetului meu asimetric
Confuzia lui mă înșală, mă grăbesc să mă simt triumfătoare,
Cu optimismul meu desuet, cu zâmbetul jefuit de tristețe
Cu ancorele mele albastre, cu amânările mele îngăduitoare.
Cu arlechinii din gânduri, cu umbrele din cântecele mele de taină...
Cu Ilan în amintirile vechi, cu secrete încastrate în scorburi
imaginare, cu toată dragostea mea.
Am citit undeva că ”întunericul a fost inventat de o stea”...
124 • Miriam Tkee
PLEIADE
Cum ți-ai așezat sufletul pe tâmpla mea și l-ai răsucit ușor,
lipindu-l de inima mea dezgolită...
Îmi port bucuria după bunul plac,
cu uimire și cu roua zâmbitoarelor dimineți,
nu este un scop complicat,
este o fuziune naivă între murmurul dorinței și inamicul suprem –
fuga de mine însămi,
tradusă într-o limbă nouă, de viață înmugurită la marginea visului,
stâlcită de emoții venite de nicăieri,
devenind uimire, mângâind curbura timpului, cu luna tandră pe creștet,
ținând de vorbă mareele și licuricii sclipind
după tăcerea cucului de Sânziene.
Cum ți-ai așezat sufletul pe gândurile mele și le-ai răsucit în spirale
Zăpăcindu-mi nopțile și trezind
risipitoare
Iubirea...
Emoții i sidef • 125
ACUM ȘI ACUM
Refuzi să pleci fără să mă simți,
Mă dezbraci cu privirea grăbită a abandonului, capricios și tăcut
Nu este o dragoste a căutării, nici un fel de rămas bun,
Este o dorință de împăcare, un regret pentru zâmbetul șters,
Nu există nimic mai bun decât acum și acum și iar acum
Oriunde am fi, fiecare în locul lui, cu gândurile și faptele prezentului,
Sub roata timpului, timpul care rotunjește totul,
Care adulmecă și îmblânzește amintirile ciuntite,
Care conspiră cu Universul la împlinirea visurilor pe care încă nu le ai,
dar ele îți dau târcoale, cu fire care te leagă de stele.
Vocea indecentă a îndoielii îţi astupă ochii, îți apasă degetele în urechi
Să nu auzi clinchetul speranței.
Dezbrăcat de îndoieli poate că...
Mâinile tale vor fi raze și ramuri care îmi luminează și îmi umbresc chipul,
Stârnind răsărituri în mine, apusuri întoarse pe dos
Ca jongleriile delicioase ale generosului soare cu creația și cu ceața
din gânduri
Și din pornirea nebună ce face dintr-un om mai sfânt ca rugăciunea
– un păcătos.
126 • Miriam Tkee
AMAZOANELE PLOII
Citesc poeme în foișorul din bomb, iar ploaia își face de cap
Ospitalier, pământul absoarbe răcoarea iar cerul nonșalant trimite
sclipiri în zig-zag
O mierlă dă tunetul la o parte ca pe o mantie grea,
În trilul ei se împletesc promisiuni zglobii de senin -
Speranța ce crește din sine, odată cu lumina, prin ochiul spectral
Este un cântec fantezist, de o inefabilă grație,
Casa de lut acoperită de liliac alb se uită la ploaia muzicală,
Cu fața spre Est, cu sufletul cald.
Părinții zâmbesc Cerului: va fi rod!
Pe țigle, amazoanele ploii, cu ropote surde, îmbrățișează tăcute
parfumul dulce al brebeneilor.
Poezia încântă sufletul meu robust.
Vrăbiile înfoiate ciripesc deasupra capului meu.
Citind, sub frunte îmi zboară cocori înfiorați
Foișorul e leagăn de vise, iar Ene, trecând fără zgomot îmi pune sub
gene viziuni și fantasme
Găsiți un loc și pentru mine, stelelor, șopteam în vis...
Copil al prezentului, visam la viitor.
Stelele au trimis în timp mesageri, prietenoase mâini de ajutor,
În fiecare moment răsfrânt din viața mea am trecut ca printr-o ceață letargică,
Nebuloasă urmată de ani de o indicibilă vrajă
Cu fiecare pas, pe scara vieții, când credeam că urcam, coboram,
Azvârlind, cu nonșalanță, între trepte, frânturi de magie,
Am râs, m-am entuziasmat fără rost, am plâns fantomele celor dragi,
rămaşi în trecut
Emoții i sidef • 127
Am fost chiar acolo, în clipele lor de final, deși absentă,
În sufletele lor și în ultimele lor gânduri eram.
Am trăit jumătate de veac, primăverile și verile și toamnele și iernile,
Chemându-se unele pe altele, schimbându-și între ele trenele,
Frângând copaci cu suflul înghețat în Făurar, cernând omăt peste
alaiul florilor de-april,
Cu sufletul deschis către mâine, am îmbrățișat taina tinereții
întârzietoare a senectuții
Dar am uitat de AZI...
În foișorul copilăriei, duhul poemelor uitate e pus pe fugă
de poemele lipite de suflet, ”știute pe de rost”
În tainic adăpost.
Ce nostalgie!
Dar ce să fac cu nostalgiile?
Un foc mare cu flăcări până la Cer,
Să-mi încălzească sufletul când în mine e ger?
128 • Miriam Tkee
APROAPE DE DEPARTE
Ne amestecam emoțiile, dansând într-un vârtej vesel, cu primăvara
în gânduri.
Cine eram atunci?
Ce ne-a adus împreună?
Emoțiile au făcut lumină între noi -
ochii noștri îndrăgostiți schimbând scânteieri.
În timp, ne-am răsucit fiecare prin timpul său,
Aproape de departe.
Scriu şi zâmbesc, plouă încet şi ma simt ca un copac.
Râsul nostru a răsunat în amintirile nisipii, dintr-o vară imaginară...
Cine eram noi, cei de atunci?
Eu, mai puțin ca un copac, mai mult ca un pescăruș cu capul în nori,
Tu, cu zâmbetul ascunzător de mistere, ancorat în "clipa acum",
cu dorința năvalnică, cu fuga sub tâmple.
Scriu şi zâmbesc, plouă încet...
Emoții i sidef • 129
POEM DE DRAGOSTE ÎN PROZĂ
Speranțe, regrete, obsesii, preocupări, aspirații, vise, amintiri,
fantezii, gânduri, idei...
Stau nemișcată, îmbrățișând liniștea, dragostea și frumusețea a tot ce
există. Prezența ei e atotcuprinzătoare.
Vin nişte dorințe care nu se aflau deloc acolo mai devreme, au un
avânt haotic, fără trecut, fără viitor, fără luptă, doar aici, în acest
moment, îmbogățite de lumină.
Îmi îmbrățișeaza sufletul, făcând tandre cărări prin mintea mea, în
timp ce în spiritul meu vibrează sunetul tăcerii.
i deodată m-am trezit la viaţa mea netrăită, zâmbind, râzând,
îmbrățișându-te, sărutându-te.
Din când în când priveam înapoi — îmi vedeam un pic neclar
dansurile nereușite, uneori priveam în gol, alteori aruncam o simplă
privire, distantă, distrată...
Îmi aminteam de celălalt eu al meu, de primăvara întâlnirii noastre
în lume.
De zâmbetele noastre, cuvintele pline de curiozitate şi mister, de
acele gesturi amuzante la care ne gândeam zâmbind, când ne
lipseam de noi şi unul de altul..
Toate zilele mele de ieri cântă în semn de multumire, datorită lor am
ajuns aici.
Muzica pe care am creat-o împreună și plimbările noastre pe aleile
dragostei, visurile noastre dansând într-un vârtej vesel... toate acele
momente grozave...
Ce este această liniște în care pătrund din nou, cum am ajuns aici?
Trecutul și vocile sale, zgomotele și întrebările - murmurele se întrec
absurd în vasta tăcere a întoarcerii la viaţa absentă.
130 • Miriam Tkee
Frumusețea pe care o imaginam, atingerile, privirile noastre,
neştiindu-ne bine, felul în care ne șopteam, faceau din fiecare zi
încântătoare jerbe de lumină.
Când mă gândesc la tine, mi te închipui întins lângă mine, atât de
aproape încât te-aş putea atinge, dar...
Hai să nu ne îndrăgostim încă !
În lumina a ceea ce suntem împreună,
Nevoia întunecată de a complica lucrurile se legănă în noi, în
interiorul trecerii acestei secunde.
Dar hai să nu ne îndrăgostim,
Să așteptăm Primăvara !
Cât de pline de sevă vor fi frunzulițele noi, în copacul vieţii noastre
în doi, mereu proaspete, vestind măreția, triumful...
Cât de lin si senin va fi cerul şi cât de lipsită de mistere zilnica iubire,
ce face din perechile de indragostiţi, sfârleze efemere...
Cuprins
Prefaț de Maria Peșu ........................................................ 9
Meandre ............................................................................... 13
Marină ................................................................................... 15
Luna la chindie .................................................................... 17
Far... away ............................................................................. 19
Despre noi - doar timpul ................................................... 20
Dantele ................................................................................. 21
Oglinda interioară .............................................................. 22
Amalfi .................................................................................... 23
Creația este iubire ............................................................... 24
Ieșirea din labirint se află în inima lui ............................. 25
Nuferi orbi ........................................................................... 26
Nimic și încă ceva ............................................................... 27
La cafea cu primăvara ........................................................ 29
Rain ....................................................................................... 30
Linii ....................................................................................... 32
Nimb de ceață ..................................................................... 34
Sfera ....................................................................................... 36
Căutare ................................................................................. 38
Ilan ......................................................................................... 40
Trezire la iubire ................................................................... 41
Visul pierdut ........................................................................ 42
Case de sticlă ....................................................................... 44
Penel ...................................................................................... 45
Zena ....................................................................................... 46
Departe de mine gândul la tine ........................................ 48
Fără nume ............................................................................ 50
Pasărea albastră ................................................................... 52
Iubirea e un mare dor ......................................................... 53
Vis pentru Nioka ................................................................. 54
Delir în noapte .................................................................... 55
Wonder Wall ....................................................................... 57
Nu pierde visul .................................................................... 58
Măștile fricii ......................................................................... 60
Poem indecis ....................................................................... 62
Zumzet .................................................................................. 63
Vis de crisalidă ..................................................................... 64
Oglinda timpului ................................................................ 65
Lăstari de dragoste ............................................................. 67
Nocturnă .............................................................................. 68
Regăsire ................................................................................ 69
Tăcerea e răspunsul ............................................................ 70
Vis obsidian ......................................................................... 71
O sferă muzicală .................................................................. 73
Numai tu poți fi tu .............................................................. 74
Aș bea un fresh de fete desuete ........................................ 75
Secret șoptit ......................................................................... 76
Apele somnului ................................................................... 77
Melancolie ........................................................................... 78
Suntem două libertăți ........................................................ 80
Secretul din spatele Lunii .................................................. 82
Dulcea lene de a fi ............................................................... 83
Oglinda ................................................................................. 84
Visez că visează ................................................................... 85
Picaj ....................................................................................... 87
Balet ....................................................................................... 88
Ploaia de vară ....................................................................... 89
Chintesența vieții ................................................................ 90
Puzzle .................................................................................... 91
Recunoștință ........................................................................ 92
Mesaj secret ......................................................................... 93
Living in your song ............................................................. 95
Sufletul meu are umbrelele deschise ............................... 96
Tăcerea lunii ........................................................................ 97
Măr roșu ............................................................................... 99
Să creăm acorduri minunate împreună ......................... 100
Dorință ............................................................................... 102
Înainte de tine ................................................................... 103
Dar nu suntem... ............................................................... 105
Cerul meu de copil ........................................................... 107
Odăița din gând ................................................................ 108
Mamei ................................................................................. 109
O pasăre rară cânta ........................................................... 110
Mângâierea din vis ............................................................ 111
Preţuieşte clipa .................................................................. 112
Dans .................................................................................... 113
Nu pierde speranța! ......................................................... 114
Minunea vieții noastre – întâlnirea ............................... 116
Cântec de vânt către lună ................................................ 118
Când sunt cu tine (poem pentru Dia) ......................... 120
Cântecul lui noiembrie .................................................... 121
Liniște ................................................................................. 122
Am citit undeva că întunericul a fost inventat de o stea .. 123
Pleiade ................................................................................ 124
Acum și acum .................................................................... 125
Amazoanele ploii .............................................................. 126
Aproape de departe .......................................................... 128
Poem de dragoste în proză ............................................. 129