Luminile prezentului şi tainele trecutului - FORTY STEPS

 

Pe vechile hărţi de navigaţie scria:

''De aici începe necunoscutul''...

Poveştile din alte timpuri pot sa pară dantele uzate,

dar puterea sufletului, între mister şi dragoste,

este cărbune hrănit cu emoţie,

pentru locomotiva unui tren liliputan şerpuind între

luminile prezentului şi tainele trecutului.

Patruzeci de trepte • 7

FORTY STEPS

Este un loc bizar care duce spre lună sau spre adâncul

oceanului, situat în Newport, Rhode Island, S.U.A.

Ansamblul Forty Steps a fost construit inițial din lemn de

către David Priestly Hall, prin anii 1800, pentru a facilita

accesul copiilor care doreau să coboare pe plajă și la Peștera

Căpitanului Kidd, care în prezent se mai numește și Peștera

Piraților, aflată chiar dedesubt. Treptele, care nu numărau

întotdeauna 40, au fost de multe ori reconstruite din piatră,

oțel și granit. Pe trepte se află inscripționate numele celor care

au contribuit de-a lungul timpului la reconstituirea

fermecătorului Forty Steps.

În această carte, spiritul de aventură, iubirea și

misterele se întrepătrund, țesând o broderie între Forty

Steps și plaiurile mioritice, din care nu vei dori să ieși

decât după ce te lași... îndrăgostit de poveste...

Dedic această poveste - care este un amestec de

realitate şi ficţiune, fiicei mele, Dia.

Ea a vizitat Forty Steps şi m-a inspirat să scriu această

carte.

Descrierile făcute de ea, trăirile ei, pe tărâm american,

m-au fascinat şi m-au făcut să îmi doresc să vizitez

cândva Forty Steps şi Peştera Piraţilor.

Patruzeci de trepte • 9

❤♾

Miercurea liberă

Soarele și-a revărsat razele pe dealuri, iar dealurile au

aruncat cu nonșalanță căldura, înspre Newport. Nu

exista nicio mișcare, niciun sunet care să rupă liniștea

naturii; nu exista nicio ființă care să rupă singurătatea

omului.

Erau patruzeci de trepte de granit, coborând parcă în

miezul pământului, în timp ce crepusculul își aduna

culorile de foc de pe dealurile tăcute, apoi o cale

stâncoasă către țărmul oceanului, unde se află o ușoară

secțiune umbrită în stânci: Peștera Căpitanului Kidd,

chiar sub trepte.

Forty Steps este locul favorit al îndrăgostiților, al

turiștilor, al visătorilor, iar în trecut, în ”epoca de aur”,

era locul de întâlnire al servitoarelor care lucrau la

conacele din zonă, pentru a se relaxa și a bârfi după

muncă și pentru a se distra, în nopțile când aveau

”Miercurea liberă”. Ele dansau cu iubiții lor, pe melodii

la modă, cântate la cobză, la vioară, la acordeon sau la

muzicuţă.

”Miercurea liberă” a servitoarelor venea din tradiția

suedeză a „micilor sâmbete”, care pentru servitoare a căzut

într-o zi de miercuri, deoarece rareori ar fi fost posibil ca ele să

10 • Miriam Tkee

obțină o sâmbătă liberă, dar și pentru că o pauză la jumătatea

săptămânii le îmblânzea oarecum viața, atunci când săptămâna

părea prea lungă.

Patruzeci de trepte • 11

❤ ♾

1899 - S.U.A., Newport, Rhode Island

Familia Lacey a angajat-o pe Sofia la recomandarea

lui Rick Lambert, violonistul care cânta lângă Forty Steps.

Cei trei copii ai familiei au fost crescuți de Sofia. Îi

îngrijea, îi hrănea, făcea lecții cu ei, le bandaja juliturile,

intervenea în conflictele dintre frați, împăcându-i, îi

consola pe cei care se simțeau abandonați, avea grijă de

animalele de companie...

Casa era îngrijită și adeseori, Sofia pregătea micul

dejun împreună cu copiii, care o îndrăgiseră. Serile le

cânta în dulcele grai românesc cântece de leagăn.

O întrebau despre semnificația acestor cuvinte

ciudate pentru ei. ”Nani, nani, puișor” era pentru ei

emblema către vis și un somn lin.

Sofia era un nume neobișnuit pentru familia Lacey.

Pentru ei suna puțin ca un nume italian. Le plăcea să îi

spună Sofie. Oricum, nu îi cunoșteau numele de familie.

Recomandarea era mai puternică decât orice act încheiat

pentru serviciul de a îngriji copiii și casa.

12 • Miriam Tkee

❤ ♾

Drumul și mia de dolari

Sofia se născuse în Beliu, un sat din Arad, în familia

unor dascăli. La 16 ani s-a logodit în fața Domnului cu

Paul Dunca, un muzician talentat.

Imediat după celebrarea logodnei, încântați de ideea

emigrării, mirajul câștigului – ”drumul și mia de dolari”,

sloganul folosit de reprezentanții companiilor de

navigație transoceanică și agențiile de emigrări, Sofia și

Paul și-au părăsit coliba construită pe loc sfânt, aflat sub

stăpânire străină și au emigrat în America.

Scrisorile trimise acasă de vecinii lor care emigraseră,

prezentau în culori atractive traiul în ”Lumea nouă”.

Speranța că vor găsi libertatea în altă parte, ca și dorința

lui Paul de a scăpa de stagiul militar în armata monarhiei

dualiste austro-ungare, au făcut ca distanța dintre zona

natală și îndepărtatul loc unde visau să ajungă și chiar să

se stabilească, să pară mai mică decât era.

Plecarea pe pământul făgăduinței devenise un vis

realizabil. Voiau sa ajungă în însorita Californie - mirajul

aurului californian îi îmboldea îndrăzneț.

Și-au făcut bagajele, din care nu lipsea Biblia, și-au

luat rămas bun de la familii și, cu lacrimi în ochi, au

părăsit satul.

Patruzeci de trepte • 13

Călătoria cu vaporul, din portul Constanța, a fost

anevoioasă.

Printre pasageri, majoritatea țărani, se aflau și artiști,

avocați, meșteșugari și, desigur, ca urmare a unei prigoane

generale anti-revoluționare, după înăbușirea revoluției de

la 1848, revoluționari care se refugiau în Statele Unite.

După două săptămâni în care au suportat cu greu

răul de mare, mâncarea proastă, mizeria, somnul chinuit,

cu pătura drept saltea și cu geamantanul drept pernă,

vasul a naufragiat în Mexic, iar majoritatea pasagerilor au

renunțat la visul aurului și s-au stabilit acolo.

În timpul călătoriei, Paul, care ieșea adeseori pe

punte, unde cânta la cobză, pentru a-și mai potoli

aleanul, s-a împrietenit cu Samuel Alcaz, un tânăr

sprinten și chipeș, din Oradea, care mergea în Boston, la

Eszter iubirea lui. Eszter era o unguroaică plecată în

America în urmă cu câțiva ani, care avea deja o afacere în

Boston – un hotel și un restaurant, moștenite de la

răposatul ei soț, un american octogenar.

Samuel i s-a confesat lui Paul în legătură cu relația la

distanță pe care o avusese cu Eszter: o întâlnise o singură

dată și o salvase, înainte ca ea să plece în America.

Femeia fusese la un pas de a-și pune capăt zilelor,

după ce primul ei bărbat și copilaşii lor pieriseră într-un

incendiu. Samuel călărea pe câmpul ce mărginea calea

ferată, când a văzut un spectru în rochie cernită,

încremenit în așteptarea trenului, pe șine. Trenul se

apropia cu iuțeală, iar timpul părea că se comprimă.

Samuel a descălecat, a înșfăcat femeia și a extras-o

14 • Miriam Tkee

tragediei. Au fost amândoi răniți, de la loviturile din

timpul căderii pe pietre, dar teferi. Au fost îngrijiți de

călugărițele de la mănăstirea aflată în vecinătate.

Fracturile și rănile s-au vindecat, odată cu

înmugurirea unei mari iubiri în sufletul lui Samuel.

Eszter a plecat prima din mănăstire și i-a lăsat lui

Samuel o scrisoare de mulțumire, în care a trecut și

adresa ei din Budapesta, unde urma să înceapă o viață

nouă, la chemarea bunicii ei, departe de pământ

românesc, de care nu o mai lega nimic.

Nu s-au revăzut atunci, dar și-au scris.

Plecarea ei în America, împreună cu unul dintre

bărbații care se perindaseră prin viața ei, l-a surprins pe

Samuel. Scrisorile au încetat. O îndrăgise, dar îi accepta

alegerea.

Samuel a devenit medic, ca și tatăl lui. S-a căsătorit

cu fata corectă, cu care nu putea avea copii și care, după

un an de conviețuire, a fugit cu un ofițer, confirmând o

vorbă veche din popor, cum că după militar "aleargă

praful şi sărăcia şi... femeile".

Scrisoarea pe care Eszter i-a trimis-o din America

după o atât de mare absență l-a surprins însă și mai tare:

îl chema. Ceea ce nu știa Samuel era că, odată ajunsă în

America, femeia se întreținuse din chiria cărnii ei, apoi se

măritase cu un client bogat și bătrân, văduv fără copii,

care voia doar conversație, prea bătrân pentru a se

bucura de darurile ei.

— Vezi, așadar, Eszter nu este iubita mea, ci femeia

de care sunt îndrăgostit... a încheiat el confesiunea.

Patruzeci de trepte • 15

În urma naufragiului, Samuel, care plecase în

călătorie pregătit cu trusa medicală și cu bani suficienți

pentru a trăi fără griji un an întreg, i-a propus lui Paul să

vină, împreună cu Sofia, cu el în Boston.

Ajunși în Boston, Sofia şi Paul s-au căsătorit, iar

numele lor americanizat a devenit Duncan.

16 • Miriam Tkee

❤ ♾

Faptele te pot înșela, dar zvonurile,

adevărate sau false, pot ascunde

adevăruri spectaculoase

Noua lor viață semăna cu acele povești din scrisorile

trimise de cei plecați în America, celor de acasă, mai puțin

chinul. Adaptarea nu a fost ușoară. Sprijinul de care s-au

bucurat din partea lui Samuel a fost de mare folos. Sofia

lucra la serviciul de curățenie și spălătorie la hotelul lui

Eszter, iar Paul cânta minunat la cobză, în restaurantul

hotelului.

Când Eszter și-a extins afacerea în Newport, l-a

numit pe Paul administratorul restaurantului, astfel că

familia Duncan s-a mutat în Newport, într-o locuință

modestă, aranjată cu bucurie de Sofia.

Căsuța lor era plină de lumină, iar zorelele de pe

gard surâdeau fiecărei zile.

Sofia era frumoasă, zveltă, blondă, iar munca nu îi

știrbise din farmec.

Când și când, Samuel îi vizita, la început împreună

cu Eszter, apoi singur și vizitele lui au devenit din ce în

ce mai dese. Era posac, îngândurat.

— Eszter mă înșală, le-a spus prietenilor săi. Și nu e

numai asta...

Patruzeci de trepte • 17

Eszter făcea mai mult decât să îl înșele pe Samuel: o

aripă a hotelului era ocupată în întregime cu camere în

care locuiau cocote aflate sub protecția ei. Avea ea însăși

un protector puternic, nimeni altul decât Richardson,

șeful mafiei locale, un politician corupt. Mai rău decât

asta era faptul că Eszter acceptase ca, printre ”fetele” care

furnizau servicii sexuale plătite, să se afle și minore.

Câștigurile ei pentru relațiile clienților în premieră cu

minore (prin "premieră" înțelegându-se dreptul de

deflorare), erau uriașe. Eszter era în permanentă căutare

de adolescente de 12-13 ani provenite din familii

nevoiașe, pentru a le include în bordel, după ce se

producea "premiera".

Pedofilia era considerată o fantezie erotică a

bărbaților cu dare de mână. Copilele nu erau protejate

nici de lege, nici de propriile familii, care se bucurau la

un câștig oarecare, ce le permitea să își întrețină alți copii,

mai mici, pentru un timp, sperând că fata le va trimite

bani regulat, să facă față sărăciei.

Paul aflase deja povestea – ca administrator al

restaurantului afla tot felul de lucruri, dar a considerat-o

un zvon. Ceea ce i-a spus prietenul lui era o confirmare

că faptele te pot înșela, dar zvonurile, adevărate sau false, pot

ascunde adevăruri spectaculoase.

Samuel se temea pentru viața lui, căci Richardson o

voia pentru el pe Eszter.

— Nu am cunoscut-o deloc! În loc de inimă, femeia

asta are întuneric. Poate că ar fi trebuit să o las pe șina

trenului...

18 • Miriam Tkee

Era o chestiune de săptămâni până când Samuel avea

să părăsească America.

Odată cu primele semne ale toamnei, el și-a închis

cabinetul pe care îl avea în Boston, și-a luat rămas bun de

la Paul și Sofia şi s-a înapoiat pe pământ românesc.

În țară îl aștepta o surpriză: nevasta fugară, cu un

copilaș născut în ograda lui.

Pentru că divorțul nu fusese finalizat, încă era

căsătorit cu acea femeie, de bună seamă, părăsită de

ofițer, și astfel, s-a trezit tăticul unei fetițe adorabile.

A iertat-o pe mamă, care îi era recunoscătoare, și a

acceptat copilul. Le-a trimis lui Paul și Sofiei fotografii în

care ținea copilul în brațe, iar episodul din America cu

unguroaica părea șters. La rândul lor, Paul și Sofia i-au

trimis lui Samuel o fotografie cu ei doi, surâzând, iar

corespondența a ținut un timp, după care scrisorile de la

Samuel s-au oprit.

Desigur, doctorul Samuel nu a uitat-o pe Eszter, dar

iubirea pe care o purta cu el a transferat-o asupra alteia.

Avea o asistentă tânără, frumoasă, îndemânatică și

discretă, cu care se întâlnea de câte ori clopoțelul dorinței

suna intens.

Patruzeci de trepte • 19

❤ ♾

O lume inccesibilă

După plecarea lui Samuel, situația incertă a familiei

Duncan, cum amândoi se aflau în imposibilitatea de a

continua să lucreze pentru Eszter, a aruncat în derizoriu

toate planurile de bunăstare pe care și le făcuseră. Sofia a

început lucrul la un atelier de croitorie, iar Paul și-a

cumpărat o barcă și a făcut echipă cu Luke, vecinul lor,

pentru pescuit homari.

Iată-l pe el, artistul bănățean, ajuns pescar. Era o

ocupație periculoasă, mulți pescari pieriseră înecați,

prinși pe linia de capcană, dar Paul pescuia cu grijă.

Barca înghițise o parte din agoniseala familiei, dar tot era

mai bine să transporte capcane și să captureze homari,

câștigând destul cât să trăiască bine în America, decât să

se gândească la întoarcerea în România, unde talpa

dualistă apăsa tot mai greu pe grumazul Ardealului.

Apele din Newport aveau condiții bune de navigație.

În port se aflau și ambarcațiuni grațioase, de agrement,

care parcă arau prin apă - brazde lichide, ca avioanele de

vânătoare acvatice. Ele aparțineau proprietarilor

conacelor - în fond, clădiri somptuoase, descendenți ai

proprietarilor de plantații sudice care au navigat prin anii

1730, spre Nord, pentru a scăpa de căldura apăsătoare, în

20 • Miriam Tkee

paradisiacul Newport, unde nu petreceau mai mult de

șase sau șapte săptămâni în fiecare an.

După cum spune povestea, primii coloniști care s-au

stabilit în Newport se aflau în căutarea unui izvor de apă

dulce, iar după găsirea lui, orașul a fost construit pe

ambele părți ale izvorului și spre sud.

Au fost secondați de bogații din New York, cu care

s-au întrecut în a crea cele mai fastuoase și mai uimitoare

locuințe de vară.

Cele mai remarcabile îi păreau lui Paul, Marble

House, „cea mai bună locuință de locuit pe care ar putea

să o cumpere banii”, construită din marmură și mozaic în

stilul Renașterii italiene, proprietatea lui William

Vanderbilt, și The Breakers, casa de alabastru, construită

în stilul unui palat din timpul Renașterii franceze,

proprietatea lui Cornelius Vanderbilt, fratele lui William.

Paul privea cu jind de pe mica lui barca la acea lume

inaccesibilă.

La bordul ambarcațiunilor se aflau mereu femei

frumoase, muzică, șampanie, dezmăț. Newport era un

paradis pentru acești petrecăreți de elită, care își umpleau

zilele cu petreceri pe gazon și picnicuri, iar nopțile cu

baluri și petreceri, afișând o opulență fără precedent.

În spatele conacelor se afla o pistă de coastă, Cliff

Walk, care șerpuia spectaculos în sus și în jos pe stâncile

de granit deasupra mării, la capătul căreia valurile erau

transformate în spumă albă pe stâncile întunecate.

Patruzeci de trepte • 21

❤ ♾

Pirații creau bogății

— Pe vremea colonialiștilor, apele erau pline de

pericole – pirații, iar mulți dintre ei au fost spânzurați în

Newport și îngropați pe Insula Caprei, foarte aproape de

far, i-a spus Luke într-o zi, când se îndreptau spre această

insulă.

Pirații erau tâlhari violenți care și-ar fi ucis victimele

fără să se gândească prea mult. Atracția pirateriei era

foarte mare, era un mod de viață în oraș. În Newport,

pirații erau priviți mai degrabă ca niște haiduci ai apelor,

decât ca escroci obișnuiți, pentru că nu jefuiau țărmurile

locale, ci jefuiau navele musulmane încărcate cu mărfuri

și aur, pe care le vindeau apoi în Madagascar sau

reveneau în colonie, care nu era un oraș bogat, pentru a-i

cheltui. Newport, înfometat de numerar, îi întâmpina cu

brațele deschise. Pirații, ca și intermediarii și afacerile

locale, creau bogăție.

Dar lucrurile nu au fost mereu așa. Pirații iernau în

Caraibe, dar vara făceau raiduri și mulți comercianți din

Newport erau jefuiți și atacați, iar pirații au devenit

vizitatori nedoriți în portul din Newport.

Execuția în masă a piraților a fost răspunsul orașului

la violențele lor asupra localnicilor. Pirații erau și o parte

22 • Miriam Tkee

integrantă a istoriei orașului Newport. Fără bogățiile

create de pe urma pirateriei și a afacerilor locale,

Newport nu s-ar fi putut dezvoltat niciodată așa cum a

făcut-o și nu și-ar fi dobândit prea lesne independența

față de Marea Britanie.

Marinarii știau că, dacă dimineața cerul era acoperit

sau vântul bătea spre nord, urma să fie o zi caldă. La

finalul verilor, când aerul mai răcoros se mișca peste apa

caldă, apăreau vălătuci de ceață.

Patruzeci de trepte • 23

❤ ♾

Newport, dimineața devreme

a unei zile de vară...

Pescărușii se învârteau în cercuri, în timp ce lumina

zorilor făceau apa să pară rozalie, în care se oglindeau

siluetele bărcilor. Mai târziu în cursul zilei, când briza

revenea, marinarii se îndreptau spre mare.

Paul și Luke au observat în apă ceva colorat

mișcându-se. I-au alertat și pe ceilalți pescari. Era o vidră,

împodobită accidental cu o eșarfă de mătase luată de

vânt, de la gâtul vreunei tinere. Au continuat să

momească și să prindă homari, apoi și-au văzut liniștiți

de viață.

Ziarele aveau să scrie în următoarele zile despre

crima înfiorătoare care se petrecuse în Peștera

Căpitanului Kidd. Eșarfa de mătase aparținuse unei

matroane, nimeni alta decât Eszter. Victima, care aștepta

un copil, fusese strangulată cu propria eșarfa de mătase,

dar decesul s-a datorat înecului. Ar fi supraviețuit, poate,

dacă nu ar fi fost abandonată în peșteră, chiar înaintea

fluxului.

Fetele din casa lui Eszter au zburat ca potârnichile

spre alte cuiburi călduțe, așa că Paul și Sofia au

înmormântat-o pe nefericită. Au pregătit în grabă totul.

24 • Miriam Tkee

Sofia a făcut colivă și colăcei, a improvizat un sfeșnic și a

ținut lumânările aprinse, i-a împodobit cu o năframă

chipul desfigurat, rugându-se pentru sufletul ei.

Nimeni nu a întrebat de ea. Nu i-a păsat nimănui să

îi pună la degetul cel mic ortul cu care să-și plătească

trecerea la Sf. Petru, care ar fi închis poate ochii la

păcatele femeii, dacă ar fi avut o inimă bună, cât fusese în

viață, dar nu avusese. Ieșiseră la iveală grozăvii -

constrânsă poate, înlesnise abuzul, răpirea, crima.

O ceremonie restrânsă...

Nu era nici timp de jelit și nici nu fuseseră prea

apropiați de Eszter, a fost dusă încet la groapă, fără

muzică, o tânără închisă în sicriu, de parcă ar fi fost

purtătoarea vreunei molime, dar așa erau dispozițiile

Consiliului de salubritate.

Slujba a fost făcută cât ai clipi din ochi de către un

preot ardelean, care se grăbea cu rugăciunile atât de tare

încât parcă s-ar fi temut că moarta se va trezi.

Micul cortegiu urma automobilul în drum spre

cimitir, tăcut și cernit, fără acea interacțiunea tradițională

dintre ce e viu și ce merge la cer, prin jelanie, muzică, aşa

cum era pe meleagurile româneşti.

Eszter nu a avut parte nici de priviri, nici de

îmbrățișări – oricum imaginea ei fusese iremediabil

alterată, vineție și machiată grosolan, iar înmormântarea

amuțise și pentru a evita ridiculizarea de către vecinii

americani.

Scandalul a ținut paginile ziarelor, pline cu

amănunte ale idilei dintre Eszter și un politician de care

Patruzeci de trepte • 25

se îndrăgostise. Se făceau speculații că plătise cu viața

încăpățânarea de a păstra sarcina, sau că sustrăsese

pentru iubitul ei, politicianul, un document secret la cel

mai înalt nivel, dintr-un scrin aflat într-unul dintre

conacele în care locuise un oaspete extrem de important,

pe care Eszter îl vizitase întreaga vară.

Într-un târziu scandalul s-a stins, cum fac mereu

veștile rele, mărunt tocate și despicate până rămâne doar

un firicel, nici măcar eveniment, o știre doar, un zvon

aproape.

Nu s-a aflat niciodată cine a comis crima, dar o

scrisoare lămuritoare, în legătură cu iminenta ei moarte,

trimisă de Eszter către Samuel, în România, în ajunul

crimei, conținea informaţii despre un document ascuns

de ea într-o peşteră, în care erau planuri secrete în

legătură cu destinul întregii planete, previziuni care ar fi

schimbat axa lumii.

Ea știa că destinul ei fusese deja trasat, deși executase

doar o comandă, furând documentul, și, ca ultimă

zvâcnire a unei conștiințe atinse de inexorabil, îi trimisese

fostului iubit instrucțiuni de recuperare a documentului,

descrierea locului unde ascunsese secretul și o cheie.

Destinul lumii se afla în burta unei statuete din fildeș al

cărei cap se înșuruba ca un dop, într-un locaș secret

încastrat în zidul Peșterii Căpitanului Kidd, despre care

Eszter știa de la răposatul ei soţ, are fusese descendentul

unuia dintre piraţii executaţi în Newport în 1723.

Scrisoarea a făcut o călătorie întortocheată, ajungând

întâi la Arad, fiind apoi transmisă din mână în mână

26 • Miriam Tkee

câtorva persoane de legătură, pentru a ajunge la Samuel,

care se mutase împreună cu fetița în București. Nevasta i

se stinsese, cu dorul în suflet după tatăl natural al

copilului, care fusese ucis de un croat nebun. Mutarea lui

în București fusese plănuită cu mult timp în urmă,

împreună cu mentorul său, doctorul Hugo Mahler. Se

logodise și urma să se căsătorească cu una dintre fiicele

doctorului.

Când Cristache din Beliu a ajuns la locuința familiei

Mahler din Bucureşti, pentru a preda scrisoarea, i-a

deschis camerista logodnicei lui Samuel, care l-a

recunoscut îndată: era tocmai bărbatul cu care ”culesese

maci” în lanul de grâu o vară întreagă, când îl însoțise pe

doctorul Mahler în Arad. O asemenea regăsire trebuia

celebrată, așa că Cristache a ascuns scrisoarea bine, între

coperțile elegante ale uneia dintre cărțile doctorului și a

urmat-o pe zgubilitica amantă la mansardă, ”să privească

cerul prin ochiul oblic al casei”.

Mesagerul, care a uitat cu desăvârșire de scrisoare, a

fost convingător, căci iubita lui a lăsat casa luxoasă din

București și l-a urmat îndrăgostită spre Beliu pe

Cristache.

Familia Mahler s-a stins în decurs de câțiva ani, iar

Samuel și fiica lui au dat tonul. Cărțile au fost

împachetate și puse în cutii, în mansarda unde odinioară,

un mesager uituc și o cameristă visătoare ”priveau cerul

prin ochiul oblic al casei”.

Scrisoarea lui Eszter a stat lipită de paginile cărții

mai bine de un veac.

Patruzeci de trepte • 27

Secretul lui Eszter a așteptat mult și bine să se trezească.

Dacă avea să o facă va fi fost prea târziu: nu avea să schimbe

lumea conform previziunilor din documentul ascuns - lumea se

schimbase oricum și catastrofal, ci să definească traiectoria

câtorva destine, scoțând din ațipire dragostea.

28 • Miriam Tkee

❤ ♾

Maura

Paul a început să predea lecții particulare de pian și

vioară, familiilor bogate din Newport. Îi rămânea foarte

puțin timp de petrecut împreună cu Sofia, are îl aștepta

în singurătatea casei până noaptea, târziu.

El devenise deja o atracție pentru familiile ai căror

copii voiau să învețe să cânte la un instrument muzical și,

prin urmare, era foarte solicitat. În secret, exercita atracție

și asupra mămicilor, acest bărbat interesant, curtenitor,

despre care ele credeau ca vine din Italia și care avea

mâinile atât de frumoase...

Felul în care Paul mângâia clapele pianului le fascina

pe femei. În scurt timp, el era recunoscut în zonă ca Paul

pianistul.

Deși strânseseră demult ”mia”, Sofia și Paul nu voiau

să părăsească America, mai ales de când Paul începuse să

aibă succes ca profesor de muzică.

Într-o seara, întorcându-se acasă, Paul a auzit un

strigăt disperat care venea de la fereastra aflată la etaj a

unui conac. A sărit iute gardul și s-a cățărat pe scara de

incendiu. Ajuns la fereastra de unde mai devreme auzise

țipătul, a fost întâmpinat de fluturarea perdelelor. A sărit

în încăpere, unde o femeie zăcea aproape fără suflare pe

Patruzeci de trepte • 29

covor. Arăta spasmodic spre ușa care dădea spre scară.

Privind pe fereastră, Paul a văzut o siluetă dispărând în

întuneric. Un tâlhar?

După ce doamna și-a recăpătat suflul, aceasta a

început să vorbească.

— Mi-a luat colierul cu diamante... a explicat ea.

Nu... nu chema poliția. Îl cunosc. Este fiul răposatului

meu soț, iar colierul a aparținut mamei lui. L-am primit

în casă... Am refuzat să îi dau colierul, tatăl lui mi l-a

oferit în dar la căsătorie... și apoi... valorează o avere! S-a

repezit la gâtul meu să îl smulgă și aproape m-a

strangulat... Pe urmă a deschis fereastra, vrând să-mi facă

vânt...

După un timp în care a stat cu ochii închiși și cu

mâna la inimă, femeia a spus, de data asta cu voce

limpezită:

— Sunt Maura Renaud. Cred că mi-ai salvat viața...

Îți mulțumesc!

30 • Miriam Tkee

❤ ♾

Viața alternativă și viața posibilă

Întâmplarea prin care Paul a cunoscut-o pe doamna

Renaud i-a adus avantaje.

În scurt timp, în Newport a fost deschisă, de către

această generoasă doamnă, prima școală de muzică, iar

Paul a devenit directorul și coordonatorul cursurilor.

Sofia a renunțat să facă munca obositoare de la

atelier, și-a cumpărat o mașină de cusut și a început să

creeze bluze și rochițe cu motive tradiționale din Ardeal.

Aplica flori moi, de mătase sau de bumbac, cu cusătură

fină, pe fiecare obiect în parte, punând și o parte din

inima ei în lucrătura dibace. Îi era dor de de părinți,

cărora le scria regulat, de dansurile româneşti, de muzica

săltăreață.

— Aș vrea să facem o nuntă mică... Vreau să fiu

mireasă, i-a spus lui Paul într-o zi.

— Nu fi nostalgică! a ironizat-o Paul. Vom face o

nuntă strălucitoare când vom merge acasă. Nunțile de

aici nu au niciun haz... Aici se respectă partea din umbră

a obiceiurilor. Doar în oficiul bisericii poți să te manifești

cu bucurie în legătură cu nunta, în rest, oamenii se feresc

să nu fie ridiculizați de vecini, iar despre straiele

tradiționale nu poate fi vorba.

Patruzeci de trepte • 31

Chipul trist al Sofiei l-a făcut să se apropie de ea și să

o îmbrățișeze.

— Iartă-mă! Am început să gândesc ca ei...

Îmbrățișarea și sărutul pe frunte. Unde erau

sărutările lor pline de pasiune?

— Ești frumoasă, ești minunea mea și te iubesc. Ne

putem trăi viața cu tot ce vine, cu ce vom face împreună,

dar tu pari să nu îți dai voie să fii fericită, iar asta mi se

pare foarte trist. Te rog să ai răbdare. Știu că îți este dor,

văd asta zilnic, în munca pe care o faci cusând cu migală

toate acele rochii și ii. Chiar voiam să vorbim despre asta.

Îți obosești ochii prea mult. Cine crezi că va cumpăra

bluzele tale cusute cu ață colorată?

Paul spunea toate astea și dispărea iarăși. Iar timpul

lor împreună se subția. Nu numai că gândea ca ei,

devenise ca ei. Acest lucru a devenit evident atunci când

doamna Renaud a deschis o școală de muzică în New

York, iar Paul urma să coordoneze un timp activitatea

școlii și să angajeze profesori.

După prima lună, în care o suna pe Sofia seară de

seară, apelurile au început să se rărească până când,

într-o seara, nu a mai sunat deloc. A doua zi a sunat

Sofia. A răspuns doamna Renaud.

— Profesorul Duncan este ocupat. Cine întreabă?

— Sunt soția lui.

— Soție? Hmm... Mais... biensur, ma cherie, îl chem

îndată!

— Da! a răspuns el. Sofia, tu ești?... (de parcă era

surprins). Sunt foarte ocupat... De ce m-ai sunat?

32 • Miriam Tkee

Sofia nu a știut să spună numaidecât. Ce întrebare

prostească! Îl suna pur și simplu...

— Ești bine?

— Dacă sunt bine? Sigur, sunt bine, nu am păţit

nimic, a răspuns el fâstâcit.

— Aseară nu ai sunat, i-a spus ea cu reproş.

— Iartă-mă, nu am realizat... Am dormit buștean, 14

ore am dormit. O să vin acasă sâmbătă. Te-ai îngrijorat,

nu-i așa? Totul este bine, zâmbește, frumoasa mea! Te

sărut și pe curând!

Cum știa el să îi adoarmă orice suspiciune...

În serile care au urmat el nu a sunat, iar ea nu a mai

îndrăznit să apeleze la numărul de la conacul doamnei

Renaud, unde el era cazat.

Când una dintre fetele care o ajutau la cusut, o

bulgăroaică, Petia, s-a referit la doamna Renaud ca la o

foxy woman, Sofia a devenit neliniștită.

— Se zvonește că, pe vremea când trăia răposatul ei

soț, doamna a determinat-o pe fiica vitregă, Rossane

Renaud, să plece din conac, se purta cu ea mizerabil. Iar

cu fiul vitreg avea o relație... aparte.

— Nu mă îndoiesc, i-a spus Sofia. Paul mi-a spus că a

salvat-o din mâinile tâlharului de fiu vitreg, care a

jefuit-o de un colier foarte prețios.

— Vă înșelați, a spus Petia. Este o poveste ticluită de

doamna. Iubitul meu se îngrijește de caii de la conacul de

aici, din Newport și a fost văzută cu colierul, după atac.

Băgăciosul de Paul, care sărise să o apere pe domnița

atacată de amant...

Patruzeci de trepte • 33

Ce era de făcut?

Nimic. Să aștepte...

A luat o carte de pe raft. O carte cu copertă violet,

având o imagine bizară: un chip de femeie pe care se afla

suprapus un ecran mat, pe care Paul a găsit-o la un stand

cu cărți din Boston. Își amintea bine ziua aceea, el i-a

cumpărat o rochie verde și cercei, iar zâmbetul care simte

că îi înflorește în colțul gurii o surprinde... Nu a mai fost

de mult timp veselă.

A deschis cartea, iar primul cuvânt asupra căruia i-a

căzut privirea a fost: conflict.

”Conflictul interior asupra luării unei decizii - când

am îndoieli și mă întreb: Ar trebui să fac asta sau nu?...

Cu toate acestea, când împărțim în pătrățele

conflictul, o rețea de problemuțe care așteaptă momente

bune de a fi puse pe tapet și rezolvăm câte una pe rând,

este mai puțin copleșitor. Și rezultatul este același, chiar

dacă durează mai mult.

Mi-a venit în minte că, după ce conflictul a fost

rezolvat și am trăit cu decizia pentru o vreme, ne uităm

câteodată înapoi la ea și ne dăm seama că am făcut

alegerea corectă. Că viața alternativă pe care am fi

putut-o duce arată cumva ciudat. Și chiar putem uita de

ce am considerat că decizia era atât de dificil de luat.

Acum îți propun un exercițiu simplu: dacă nu ești

fericit cu viața actuală, ia un șevalet, o pânză, alege

culorile potrivite și pictează-ți visurile – viața ta posibilă!”

Sofia a citit textul încă o dată, încercând să înțeleagă

de ce Paul fusese interesat de o asemenea carte. A pus pe

34 • Miriam Tkee

pat cartea deschisă cu paginile în jos și s-a gândit la

”viața alternativă” și la ”viața posibilă” pentru prima

oară.

Cum ar fi fost viața ei dacă nu s-ar fi îndrăgostit de

Paul?

Cum ar fi fost dacă ei doi ar fi rămas în România?

Succesul de care Paul se bucura în America l-a

schimbat. Viața alternativă a rămas în urmă, din

momentul în care s-au îmbarcat. Iar viața posibilă pândea

undeva, pe lângă portiță...

Patruzeci de trepte • 35

❤ ♾

Drumul de la candoare la experiență

Era deja sâmbătă, iar Paul nu venise din New York.

Apelurile au încetat din seara în care își anunțase

revenirea. Sofia a format numărul și s-a rugat să nu audă

iar vocea cu inflexiuni franțuzești a sclifositei doamne

Renaud, dar telefonul suna și suna fără ca cineva să

ridice receptorul.

Era trecut de miezul nopții când a trezit-o un zgomot

venind de la mansarda imobilului.

Cu ochii larg deschiși, privea tavanul întunecat, iar

inima îi bătea cu putere. ”Porumbei”... a gândit Sofia, ca

să-și liniștească puțin ritmul inimii. Nu era fricoasă, dar

tocmai se trezise dintr-un vis frumos, ciudat, ca și cum ar

fi trăit o regăsire, într-o viață pe care o trăia într-un timp

paralel, din care Paul lipsea.

A adormit iar, sperând că va relua visul de acolo de

unde a fost întrerupt de zgomot. Nu pentru că în viața

din vis nu exista Paul, ci pentru că în acea viață era fericită.

Dimineața s-a trezit zâmbind. S-a îmbrăcat cu o

rochie cusută de ea, și-a pus pe cap năframa albă, brodată

cu mătase, și a plecat la biserică. S-a rugat, preocupată de

starea în care se afla relația ei cu Paul, simțindu-se

părăsită, iar pe Paul, străin, îndepărtat.

36 • Miriam Tkee

Doar pe Dumnezeu îl mai avea.

La biserică a întâlnit-o pe Petia. Părea să o evite, iar

asta a nedumerit-o pe Sofia.

— Petia! Petia! Te invit să bem un ceai împreună.

— Vă rog să mă iertați, nu v-am observat... a spus

fata cu glas tremurător.

Ritualul preparării ceaiului a mai domolit tulburarea

Petiei. Starea fetei o îngrijora pe Sofia.

— Ești bine? a întrebat-o Sofia.

— Nu știu dacă să vă spun... și nici cum să o fac.

— Te-ai despărțit de iubitul tău?

— Ah, nu, nu... Nu este asta, este ceva ce vă privește...

— Ce vrei să spui?

— Am fost ieri dimineață, devreme, la conacul

doamnei Renaud, l-am vizitat pe Ricky. El locuiește într-o

anexă, lângă grajduri. L-am zărit pe domnul Duncan, era

pe terasă cu doamna Renaud. Beau cafea și râdeau. Ceea

ce mi s-a părut neobișnuit a fost că el era îmbrăcat în

halat și era abia 8 dimineața. Cred ca trebuie să știți asta,

dar nu am avut curajul să vin să vă spun...

Sofia și-a ținut respirația sufletului.

— Petia, condu-mă acolo. Trebuie să aflu.

Patruzeci de trepte • 37

❤ ♾

Fericirea pierdută

Când ne confruntăm cu un salt uriaș și contemplăm o

prăbușire fără parașută sau plasă de protecție, poate fi un drum

lung în jos, iubito.

Sofia a pătruns cu ușurință în conac, într-un moment

de neatenție a menajerei, care a ieșit în grădină să

îngrijească florile. Dormitorul se afla la etaj și nu era

nevoie să îi indice cineva unde se află, pentru că sunetele

de dincolo de ușa aurie erau lămuritoare. A întredeschis

ușa. Privea și tăcea. Nici țipete, nici lacrimi, nimic care să

vestească durerea ce avea să urmeze.

A închis ușa cu grijă și a plecat fără grabă, cu

sunetele acelea în urechi și vocea lui inconfundabilă, care

îi șoptea alteia în limba asta afurisită, vorbe pe care i le

spusese și ei...

Menajera, văzând o străină ieșind din conac, a țipat,

alertând pe cei aflați la anexe, iar în scurt timp au apărut

la fereastră și cei doi iubăreți. Paul o privea pe Sofia cu

stupoare, doamna Renaud - cu un zâmbet secret.

38 • Miriam Tkee

❤ ♾

Ce a fost știrbit, așa va rămâne

Sofia refuza să creadă și tăcea, neclintită, în timp ce

Paul spunea diverse cuvinte menite să o împace. Se afla

într-o țară străină, își pierduse iubirea și se simțea a

nimănui.

Tăcerea ei putea să se prelungească la infinit.

Dispăruse neîncrederea. În locul ei se cuibărise mirarea.

Amintirea a ceea ce văzuse îi răvășea trăsăturile. Dar tot

nu accepta realitatea.

O mira nevoia ei arzătoare de a-l crede, de a spulbera

cu un gând trădarea. O mira mai ales felul lui spontan de

a minimaliza totul, în care se amestecau lașitatea și

superficialitatea, uitând că se căsătorise cu o femeie

expresivă şi sensibilă din punct de vedere emoțional.

Nu simțea ură, ci durere, că legătura lor fusese grav

atinsă. Regreta fericirea pierdută.

Cum putea să îl mai dorească după această

întâmplare?

Cum să uite felul în care o mângâia pe străina aceea

frumoasă, care se unduia ca o liană în brațele lui,

nerăbdătoare să atingă mai mult, să primească mai mult?

Iubirea capabilă să ierte, să încheie tranzacții prin

care despărțirea este mutată dincolo de linie un pic, a

Patruzeci de trepte • 39

determinat-o să își dorească să se îndepărteze, cât să se

liniștească zbaterea sufletului. În fond, o hotărâre

prostească, nu avea unde să se ducă, iar ce a fost știrbit,

așa va rămâne.

De îndepărtat s-a îndepărtat tot el. S-a mutat în New

York, împreună cu doamna Renaud. Avea grijă ca Sofiei

să nu îi lipsească nimic, dar nu o suna. Nu o mai iubea.

Sofia își dorea să adoarmă și să își mute viața în acel

vis care o fascinase.

Dar să nu uităm că era ardeleancă, o femeie mândră.

Implicarea emoțională față de Paul, care era familia ei, pe

tărâm american, ataşamentul faţă de valori, credința în

bine, în Dumnezeu, erau repere care îi menținuseră

optimismul și încrederea în mâine.

Sofia era exigentă cu ea însăși, astfel încât avusese

așteptări mari de la Paul. Nu se putea baza pe el într-o

legătură de familie, dar îşi dorea să realizeze ceva în

viață, singură, și să nu depindă de ajutorul lui financiar.

Munca în atelier a fost salvatoare.

Prin biserică a primit recomandări pentru

colaboratoare venite din Ardeal, cu mâini dibace.

Tinerele aplicau broderii și cusături minunate creațiilor

ei, care începuseră să fie căutate și în Boston. Împreună

cu Petia, care a devenit asistenta ei de nădejde, a deschis

o făbricuță și un magazin unde erau prezentate și puse în

vânzare produsele.

Croia hainele după felul în care simțea, după felul în

care percepea oamenii care doreau să le poarte. O femeie

dăruită cu sensibilitate, cu simț artistic, pentru care

40 • Miriam Tkee

valoarea umană și valoarea tradițională însemnau foarte

mult.

După divorț, Paul Duncan s-a căsătorit cu Maura

Renaud și au făcut o nuntă fastuoasă. Luna de miere la

Paris și dârele strălucitoare ale trecerii lor prin capitalele

europene au ocupat paginile ziarelor pentru un timp.

Patruzeci de trepte • 41

❤ ♾

„Legați-vă inimile cu un nod care să nu se

desfacă” (William Shakespeare)

Rosanne, fiica vitregă a Maurei Renaud, își pierduse

mama de timpuriu.

Mama ei nu fusese apropiată de copiii ei, dar orice

pierdere doare, așa că și-a plâns mama, care a început să

îi lipsească, în mod paradoxal, deși cât a trăit a absentat

mult, trăind mai mult în Italia, datorită climei blânde

care îi ameliora afecțiunea pulmonară de care suferea.

Fata s-a atașat mai mult de bona ei. Abia ieșită din

adolescență, cu o viață socială nu prea activă în Newport,

pentru că studiase la Paris, iar legăturile create înainte de

plecarea în Europa cereau timp pentru a fi reluate, a fost

nevoită să se stabilească într-una dintre locuințele familiei,

luând-o și pe bona ei, din cauza neînțelegerilor frecvente

pe care Rosanne le avea cu noua soție a tatălui său.

Tatăl ei se afla complet sub farmecul acestei femei.

Era surd la tot ce venea din partea copiilor lui, dar foarte

prezent în relația cu Maura. Fratele ei părea să îi fi intrat

în grații Maurei, cu care ieșea la petreceri, când tatăl lor

se afla în New York, de unde coordona afacerile familiei.

Se obișnuise în noua locuință, mult prea mare pentru

o fată singură. Avea o mașină pe care o conducea soțul

42 • Miriam Tkee

bonei. Bona se ocupa de menaj și de bucătărie, ca o mamă

dedicată. Locuința avea asigurată paza de către Max, un

fost militar, care își făcuse din anexa unde se afla atașată

ghereta de pază, un loc plăcut, cu multe cărți și tablouri

pictate de el. Părăsea proprietatea doar când mergea la

cimitir și la biserică, de unde se întorcea înseninat, ca

apoi să mângâie imaginile soției lui, pierită într-un

naufragiu, în timpul tinereții lui. Acești oameni buni îi

erau dragi Rossanei, o protejau și ei reprezentau familia

ei.

Într-o dimineață, fata a ieșit în grădină,

bucurându-se de ciripitul păsărilor și de culorile florilor,

semn al recunoștinței lor pentru îngrijirea pe care le-o

acorda Max.

A instalat șevaletul – îi plăcea să picteze, o pasiune

comună pe care o împărtășea cu Max, căruia îi

împrumuta pânze și culori.

Zâmbea acelei dimineți, luminii care se strecura

hoțește printre ramurile copacilor, aruncând sclipiri

paradoxale asupra chipului ei, făcând-o să clipească des.

În acea dimineață, Mark Olesson se întorcea de la

clubul de tenis, împreună cu un prieten. Trecea frecvent

pe lângă somptuoasa clădire unde locuia Rossane, dar

era prima oară când o zărea. Frumos, îngândurat, a

privit-o provocator. L-a privit și ea câteva secunde. S-a

simțit cucerit.

A revăzut-o, împins de curiozitate. A intrat în vorbă

cu ea. Când și când se plimbau, iar conversațiile lor erau

pline de însuflețire.

Patruzeci de trepte • 43

O plăcea nu doar pentru frumusețea ei, ci și pentru

că avea umor, era atrăgătoare, ingenioasă, fermecătoare,

iar toate acestea au făcut-o atât de interesantă. S-a simțit

puțin pierdut, nu i se mai întâmplase să fie conectat atât

de puternic cu o femeie. Și ea nici măcar nu era o

femeie... Era o fată și mai mult un spiriduș.

O mulțime de alți tineri o văzuseră înaintea lui, dar,

după ce el a remarcat-o, aceștia au început și ei să se

simtă cuceriți și deodată pierduți. O priveau cu adorație,

apoi se îndepărtau. Ochii ei erau oglinzi atât de clare, în

care se citea iubirea pentru el și numai pentru el.

Au început să își scrie, iar afecțiunea lor a devenit

mai puternică. Scrisorile lor, în care la început scriau

povestiri hazlii sau ironice despre ce se întâmpla în jurul

lor, au trecut la pasaje romantice și au ajuns la magicele

declarații de dragoste, pe care amândoi le țineau cu grijă

ferecate în inimile lor pline de pasiune, dar nu știau care

va fi cel mai bun timp să le lase să zboare către celălalt.

Mark era ofițer în Marina Militară Americană.

Absolvise Academia Navală a S.U.A. cu distincție. Se

ghida după dictonul: "Marea - ca și viața însăși - este un șef

dur. Cel mai bine treci prin ea să înveți tot ce poți, apoi să faci

tot ce poți și să nu-ți faci griji - în special despre lucruri pe care

nu le poți controla."

Iubirea era unul dintre aceste lucruri incontrolabile,

așa că s-a lăsat ghidat de ea...

S-au căsătorit, ea avea 20, iar el 30.

Nunta nu a fost fastuoasă, ci într-un cadru restrâns,

cu mama și sora mirelui, colegii lui ofițeri și cu mica

44 • Miriam Tkee

familie a miresei, bona, șoferul și portarul, la reședința

acesteia. Tatăl Rossanei a refuzat să participe la

eveniment, iar fratele ei se afla la Paris.

Momentul în care s-a făcut schimbul inelelor a fost

pe cât de hazliu, pe atât de uimitor pentru Rossane.

Mirelui îi lipsea o parte din degetul inelar al mâinii stângi

(cum de nu observase asta înainte?), astfel că inelul a fost

pus pe degetul mijlociu. În timpul petrecerii care a urmat,

mireasa și-a întrebat alesul care este istoria accidentului

în care și-a pierdut o falangă din inelar, iar el, candid, a

răspuns: în timpul unei lupte pe mare. Prietenii lui au

râs, dându-și coate, ceva îi amuza, părea să fie o poveste

mai amplă, cu note comice, dar subiectul a fost lăsat

baltă, la semnalul celui mai în vârstă dintre ofițeri, care a

propus o sesiune de toasturi în onoarea mirilor.

Patruzeci de trepte • 45

❤ ♾

Amuleta

După doi ani petrecuți pe mare ca subofițer, Mark a

fost numit sublocotenent. A avut parte de multe aventuri

pe mare, cea mai semnificativă fiind cea pe care a trăit-o

când a servit pe un distrugător care a eșuat pe un banc de

nisip, în Filipine și l-a salvat de la înec pe unul dintre

ofițeri, fapt pentru care a primit Medalia de salvare.

Tot atunci a salvat-o de la viol pe micuța filipineză

Anak, pedepsindu-i pe soldații care erau pe cale să

înfăptuiască o asemenea mârșăvie. Mai presus decât ei nu

a fost nici el, pentru că a ascuns-o pe fată într-o cămară a

bucătăriei, apoi a transferat-o noaptea în dormitorul lui,

bucurându-se de prezența ei pe tot parcursul misiunii,

după ce nava a fost deblocată din bancul de nisip.

Tot noaptea a ajutat-o să părăsească nava, ajungând

în Newport, dându-i suficienți bani și o recomandare,

pentru a se angaja la o familie din oraș, care îi datora un

serviciu.

Ca semn de afecțiune, fata i-a dăruit inelul ei, un

talisman confecționat de tatăl ei și binecuvântat de un

guru al comunității din care făcea parte.

— Este un anting-anting. O amuletă magică, te va feri

de rele, i-a spus fata.

46 • Miriam Tkee

Nu peste mult timp, Mark a devenit ofițer, a

participat la operațiuni de luptă și și-a pierdut o parte

dintr-un deget într-un accident cu un motor diesel, restul

degetului, de fapt, întregul braț, a fost salvat de inelul

oferit de Anak, care a blocat mecanismul care îi zdrobea

degetul. În ciuda durerii cumplite, Mark dădea în

continuare ordine, iar întâmplarea i-a readus-o pe Anak

în minte.

”O voi căuta... Să-i mulțumesc pentru talisman”.

Patruzeci de trepte • 47

❤ ♾

”Cuibul lui Venus”

Mark locuia într-o casă modestă dar confortabilă, cu

o grădină micuță, cu pridvor, în care Rosanne s-a mutat

fără prea mari fasoane. Ea deținea o avere mare, lăsată

moștenire de mama ei. Tatăl ei a fost scandalizat, o

atenționa că ofițerul o voia doar pentru bani, dar ei nu i-a

păsat: credea în dragostea lor.

Pereții casei lor erau înveseliți de picturi murale

realizate de ea, precum și dulci amintiri ale unor

momente speciale ale zilelor, versuri scrise de amândoi

pe pereții dormitorului, cu litere cursiv învolburate,

încadrate în răvașe care imitau pergamentul.

Nu le lipsea nimic, erau fericiți. Nu își doreau copii,

încă - se simțeau ei înșiși când copii, cu jocul și excursiile

prin împrejurimi, când mistere în mișcare, unul către

celălalt, cum nu își imaginaseră că poate exista.

Tot ce nu se afla în afara pasiunii lor era lipsit de

noimă, plictisitor, astfel că preferau să trăiască departe de

lume, în unele perioade de timp, când el revenea de pe

mare.

Cabana dintre dealuri era moștenită de Rossane de la

bunica ei maternă, se simțeau bine acolo, iar ea nu s-ar

mai fi întors în oraș.

48 • Miriam Tkee

El era acela care căuta evadarea din cuibul dragostei.

A început să plece din ce în ce mai des, să se întâlnească

cu prietenii, să meargă la cluburile de sport și să

răspundă unor chemări mai vechi...

Vizitele lui la ”Cuibul lui Venus”, ghemuită în

curbura stâncilor de granit de lângă pitorescul Forty

Steps, îl înviorau. Mirosul dulceag de destrăbălare cu

femeile care dansau atrăgând mușteriii din ferestrele

înalte cu zăbrele ale cuibului nu i-a scăpat Rossanei.

Ea a început să meargă la Forty Steps, de unde

observa casa păcatelor. Pânza ei rămânea albă, penelul se

răsucea în aer, conturând imaginare corăbii, cu care ar fi

vrut să evadeze din viața pe care o descoperea dezgolită

de mister și emoție.

Nu îndrăznea să îi spună că știe despre escapadele

lui, pentru că nu ar fi putut să numească trădare faptul că

venusienele îi satisfăceau fanteziile.

Mergea în locuri pitorești și picta scene pe care le

surprindea de pe stânci, privind cele patruzeci de trepte.

Să aleagă tăcerea, ipocrizia? Să aștepte ca lui Mark să

îi treacă pofta de femei ale pierzaniei? Era hotărâtă să îl

atragă în patul ei din nou și să-i nască un fiu.

Patruzeci de trepte • 49

❤ ♾

O întâlnire creează un destin

Într-o seară, Sofia se afla pe stâncile de lângă Cliff

Walk, în căutare de pietre, pe care le picta creând scene

din miturile și legendele românești. În micul ei

magazin se aflau acum și obiecte de decor, aranjamente

florale, carpete lucrate la război de țesut, perdele din

borangic, obiecte din lut pictate de ea și de Petia. Își

folosea creativitatea cu multă ingeniozitate.

La mică distanță a zărit un șevalet abandonat. Pe

pânză fusese schițat portretul unui bărbat. S-a uitat

curioasă în jurul ei dar nu se mai afla nimeni pe stânci.

Și-a continuat drumul și s-a întors cu coșul de răchită

decorat cu flori și pietricele. Șevaletul dispăruse.

Coborând spre trepte a văzut șevaletul, aflat într-o

husă elegantă, parțial distrusă, zăcând pe pietre. Nu

departe de șevalet se desfășura o scenă familială

neplăcută: cel mai probabil, posesoarea șevaletului își

surprinsese soțul ieșind de la o sesiune de

destrăbălare.

O răscolea întotdeauna să vadă cum lucrurile se

strică între oameni. Asta îi amintea cât de fragilă fusese

propria ei căsnicie și cât de gol îi rămăsese sufletul,

pierzându-și iubirea.

50 • Miriam Tkee

Urmărea această scenă în timp ce ea însăși era urmărită

cu privirea de un bărbat aflat nu departe de trepte.

În momentul în care Rossane l-a zărit pe Mark ieșind

din Cuibul lui Venus, țipătul ei ca de pasăre rănită a

străpuns aerul - săgetă în ocean. Șevaletul a fost

abandonat, iar ea s-a lăsat moale lângă pietre, plângând.

Mark a alergat spre ea și a ridicat-o, realizând absurdul

situației și simțindu-se mizerabil că stârnise în plină

stradă o situație la care asistau străinii. Max, șoferul, le-a

venit în ajutor, iar pe drumul până acasă, suspinele

Rossanei se zbăteau sub dantele, în timp ce Mark încerca

să îi îmblânzească starea soției sale, cerându-i necontenit

iertare.

— Știam, a spus ea scurt.

Surprins de ceea ce tocmai aflase, Mark s-a

îndepărtat de ea.

— Cred că ar fi indicat să te consulte un psihiatru.

Nicio femeie întreagă la cap nu ar tolera să știe că este

trădată și să nu sufle o vorbă.

Automobilul a oprit în fața casei, iar Max a ajutat-o

pe Rossane să coboare.

Vizitele la psihiatru, pentru că Rossane chiar și-a

pierdut mințile, apoi internarea ei într-un opsiciu, i-au

asigurat carismaticului ofițer o viață fără griji în palatul

moștenit de Rossane de la mama ei. A instalat-o pe

micuța filipineză, Anak, în casa lui, iar nu după mult

timp au apărut din această legătură bizară, corcituri

drăgălașe, fetițe și băieței măslinii, care au înviorat

palatul cu bucuria lor de viață.

Patruzeci de trepte • 51

❤ ♾

O uniune fericită

Bărbatul care o urmărise cu privirea pe Sofia în

timpul incidentului familiei Olesson de la baza treptelor

s-a apropiat de aceasta.

— Ce credeți, îl va ierta? a întrebat el. Permiteți-mi să

mă prezint: sunt Ricardo Molina.

— Mă îndoiesc... a răspuns ea. Sofia Duncan,

încântată!

— Doamna și-a uitat șevaletul... a remarcat el.

— M-a întristat să văd suferința tinerei femei, dar și

stânjeneala tânărului nestatornic...

Mergeau cu pas domol, discutând banalități.

— Mi-ar plăcea să vă pictez portretul, purtând bluza

aceasta cu broderie neobișnuită... a spus el după câteva

momente de tăcere.

— Sunteți pictor?

— Da, pictor și arhitect.

— Mi-ar face plăcere. De fapt, nu este broderie, ci

cusătură manuală, sunt flori formate din cruciulițe de

bumbac aplicate pe pânză țesută manual. Bluza face

parte din costumul tradițional din Transilvania și se

numește ie.

— A! Imperiul austriac, corect?

52 • Miriam Tkee

— Nu tocmai, dar ei domină teritorii românești,

pentru moment, a spus Sofia prorocind vremuri

eliberatoare. Istoria este un loc plin de păcate, nu e așa?

Au ajuns în fața atelierului Sofiei și s-au oprit.

— Așadar, sunteți un artist artizanal, a spus el.

— Se poate spune și așa. Mi-a făcut plăcere, domnule

Molina.

— Ricardo...

— La revedere, Ricardo...

Și-au atins mâinile și s-au privit cu ochi serioși,

privirile acelea care parcă sondează sufletele. Acolo,

atunci, s-a întâmplat lucrul magic între ei și amândoi

știau. Un bărbat a cărui viață urma să țeasă o poveste

interesantă împreună cu a ei...

Fiecare întâlnire în care Sofia poza pentru

realizarea tabloului reprezenta pentru Ricardo o

încântare. Modelul purta o ie cu motiv floral, spice de

grâu, maci și albăstrele, iar artistul a surprins sclipirea

aceea specială a femeii aflată în plină înflorire, între

mister și așteptare, care îl îndrăgostea de ea,

îndrăgostindu-se.

Tabloul, aflat într-o galerie de artă din New York, a

fost vândut la licitație familiei Varderbilt, care l-a expus

în una dintre încăperile magnificului The Breakers.

Căsătoria lor era o uniune fericită, bazată pe

dragoste, din care a rezultat un fiu, pe care l-au botezat

Mateo. Sofia îl striga Matei și îi vorbea în limba

română, în timp ce tatăl său îi vorbea în engleză și în

spaniolă.

Patruzeci de trepte • 53

Trecuseră ani mulți de când erau împreună, iar Sofia

și Ricardo aveau o legătură solidă. Fiul lor crescuse într-o

atmosferă de armonie.

În vremea asta, Paul, iubirea dintâi a Sofiei, traversase

apele mai multor aventuri, el și doamna Renaud

trădându-se reciproc, expunându-se scandalurilor. Devenise

dependent de cazinouri și pierduse mare parte din avere.

Paul și Sofia nu s-au mai întâlnit niciodată. El a

zburat spre Paris, împreună cu o contesă aflată la asfințit

de viață, iar sfârșitul lui a intervenit câțiva ani mai târziu,

în condiții neclare.

54 • Miriam Tkee

❤ ♾

Mozaic etnic

— Sofia, se întâmplă ceva important în țara ta...

Sofia a citit cu aviditate în ziarul pe care soțul ei i l-a

înmânat.

Pe 1 decembrie 1918, românii din Transilvania adunați la

Alba Iulia proclamă "unirea tuturor românilor din Transilvania,

Banat, Crișana și Maramureș cu România pentru totdeauna".

A chiuit și a dansat, a râs și a plâns, sub privirile

zâmbitoare ale soțului ei, care îi știa trecutul. Copilul lor,

Mateo, nu înțelegea de ce atâta exuberanță...

Sofia i-a explicat fiului ei pe scurt istoria locului de

unde provenea.

Ricardo a adăugat o notă de mister, menționând

numele lui Dracula.

— Asta pare ceva foarte îndepărtat, o cultură diferită.

Voi vizita vreodată acele locuri interesante?

Doi europeni în America, fiecare cu povestea lui,

trăiau visul american, în timp ce inimile lor cântau

bucuria cu notele specifice locurilor unde văzuseră

lumina zilei.

Se spunea că unirea aceasta ”ținea de hazard”.

Transilvania era un ”mozaic etnic”, dar, atât înainte cât și

după Tratatul de la Trianon, mulți etnici maghiari s-au

Patruzeci de trepte • 55

repatriat în Ungaria - autoexilaţilor le repugna să accepte

stăpânirea românească, tot astfel cum românilor le-a

repugnat procesul de maghiarizare și marginalizare.

56 • Miriam Tkee

❤ ♾

2008 - București, România

Diana Mahler era studentă la medicină. Înaltă,

zveltă, de o frumusețe stranie, moștenise trăsăturile ușor

orientale din partea bunicii paterne. Ochii ei catifelați

scrutau cu curiozitate fiecare zi, cu veselia şi optimismul

specifice vârstei și visa să călătorească în toată lumea.

În al doilea an de facultate, Diana s-a trezit

moștenitoarea unui imobil cu etaj și mansardă, aflat în

centrul capitalei, din partea unui nepot de frate al

străbunicului ei, care o numise prin testament unica sa

moștenitoare.

Pe cât de surprinsă a fost, pe atât de multe comori a

descoperit în străvechea casă moștenită: tablouri

originale, obiecte de artă și de mobilier autentice, bijuterii

de familie. Parțial deteriorată, casa ar fi necesitat reparații

costisitoare, dar Diana nu își bătea capul cu asemenea

lucruri.

I-a luat o zi întreagă să descopere casa. La mansardă

se aflau cutii cu cărți.

— Ce vei face cu moștenirea? a întrebat-o prietena ei,

Mara Gagos, aflând că i-a pus Dumnezeu mâna în cap.

— Habar nu am! a răspuns ea. O să fac un inventar

minuțios al obiectelor, aleg ce îmi place apoi, cel mai

Patruzeci de trepte • 57

probabil, voi vinde căsoiul. Cu banii obținuți o să

călătoresc.

Școala și examenele i-au ocupat Dianei mare parte

din timp, iar proiectul de a face un inventar al bunurilor

moștenite a fost abandonat.

Cum zilele ploioase din timpul verii, în vacanță,

păreau că nu se mai termină, ținând-o în casă, Diana,

împreună cu Mara, au vizitat din nou imobilul de pe

Kiseleff.

Fiecare obiect a fost verificat, admirat, catalogat.

Când au ajuns la mansardă, au desfăcut cutiile cu cărți,

care păreau a fi ferecate acolo de mai bine de o sută de

ani. Cu paginile îngălbenite, arătau elegante, legate în

piele kaki, cu emblema familiei Mahler și cu titluri aurii:

literatură universală, albume de artă, cărți și tratate de

medicină. Acestea din urmă le-au atras fetelor atenția în

mod special.

— Pe asta o vreau eu! a spus Mara, răsfoind un

volum de versuri de Walt Whitman.

— Este a ta! a spus Diana zâmbind. De fapt, îți

dăruiesc întreaga cutie.

Într-o zi, Mara a sunat-o alertată pe Diana.

— Dia, ghici ce am găsit în cutie!

— Un gândăcel? a râs Diana.

— Ha ha! Hai să ne întâlnim. E un pic înfiorător ce

am descoperit...

— Hei! nu fi așa sumbră. Ce poate fi între paginile

unei cărți? Panaceul universal? Secretul vieții fără de

moarte?

58 • Miriam Tkee

Mara a adus cutia cu cărți, în care se afla și un pachet

cu scrisori și câteva fotografii foarte vechi. Fetele se uitau

la chipurile celor din fotografii, în ochii cărora se jucaseră

timpul și misterele existenței. Una dintre ele înfățișa un

cuplu tânăr, amândoi erau blonzi, frumoși și păreau

îndăgostiți. Pe spatele fotografiei erau scrise câteva

cuvinte, dedicate lui Samuel Alcaz şi semnate Paul şi Sofia.

— Am găsit o scrisoare printre paginile cărții de

poeme. Citește-o...

Scrisoarea lui Esther a fost citită și recitită, tălmăcită

și răstălmăcită, iar cheia ruginită, cu încrustații bizare a

fost întoarsă pe toate părțile de cele două studente.

Au deschis harta pe tot ecranul calculatorului și au

identificat pitorescul Newport din Rhode Island,

America. Fotografiile erau fabuloase.

— Câtă opulență! Habar nu aveam că există un

asemenea loc. Cum ajungem la Peștera Căpitanului Kidd?

— Simplu: mergem în America.

— Ai înnebunit? Până obținem viza de călătorie

turistică ajungem la senectute...

— Nu și dacă mergem cu Work&Travel.

Au căutat informații pe internet. ”Ghid de plecare în

State” a fost primul din zecile de linkuri deschise, iar la

finalul serii deja își făceau un plan pentru vara anului ce

urma. După câteva zile, Mara a sunat-o pe Diana. Era

abătută.

— Dia, eu nu am să pot merge în America. Bunica

este bolnavă, nu mi-aș ierta-o dacă s-ar stinge în absența

mea...

Patruzeci de trepte • 59

— Te înțeleg, Mara. Îmi pare rău că bunica ta e

bolnavă. M-aș fi bucurat imens să fi mers împreună în

aventura americană. O să aplic singură.

60 • Miriam Tkee

❤ ♾

2009 - Newport, Rhode Island

Raoul Molina și prietenul său, Owen White, se

aflau în zona Parcului Touro, din Newport, Rhode

Island, unde se află ghemuit Old Stone Mill, un turn

rotund din piatră care reprezintă rămășițele unei mori

de vânt construite la mijlocul secolului al XVII-lea.

Amândoi erau studenți la facultatea de arheologie, iar

în vacanțe explorau împrejurimile, atrași de istoria

locului.

— În timp ce Cristofor Columb este recunoscut ca

descoperitor al Americii, pentru lumea europeană, unii

văd turnul ăsta ca pe o dovadă a unui contact anterior,

datorită designului necunoscut, a spus Raoul.

— Și totuși, a spus prietenul său, nu pare nimic mai

mult decât o platformă de piatră sprijinită pe un

cilindru...

— Am citit că prezintă semne arheologice că a fost

modelat de influențe mult mai vechi.

— Aproape toată lumea cunoaște legendele: vechiul

turn cu cei opt stâlpi și cilindrul de piatră, care pare

rămășița unei mori de vânt sau mai degrabă un fel de

observator, este opera vikingilor sau a exploratorilor

chinezi sau a nobililor portughezi...

Patruzeci de trepte • 61

— Sau, poate, în interiorul turnului cavalerii

templieri din Scoția medievală desfășurau ritualuri

misterioase...

— Turnul pare să aibă rădăcini care evocă un mister,

mai mult decât cel pe care l-ar sugera jocul norilor cu

luna într-o călătorie în aer, deasupra oceanelor lumii.

Nimeni nu știe cine a construit un turn în inima acestui

oraș plin de istorie... nimeni nu știe când (poate prin

secolul 17), și nimeni nu știe de ce. Nu s-au găsit vestigii,

așa că turnul e fără vârstă și nu are canale secrete

dedesubt.

O veche zicală daneză spune: ”Adevărul este în

pământ. Solul nu minte”. Gradina din interiorul turnului

își păstrează secretul în tainițele timpului.

— Tuturor ne plac misterele, a zis Raoul.

— Nu există niciun mister, l-a contrazis prietenul

său.

— Prefer să cred că există. Asta mă face să mă simt ca

și cum aș face și eu parte dintr-un plan căruia Universul

îi oferă o energie aparte.

— O altă zicală spune: "Misterele exista din nevoia

noastră de a nu afla neștiutul". Să renunți la o legendă,

chiar și ciudată, va fi greu.

— O păstrez... O să fac chiar mai mult: merg să

cercetez Peștera Căpitanului Kidd. Poate voi găsi un

pasaj secret care o leagă de inima turnului...

— Îți pierzi timpul! l-a descurajat prietenul său.

62 • Miriam Tkee

❤ ♾

Peștera Căpitanului Kidd

Raoul nu l-a mai ascultat pe Owen. S-a echipat și a

intrat într-o despărțitură îngustă în stânca orientată spre

peșteră. Tavanul părea să fi fost cioplit de valuri, mai

degrabă decât erodat ușor. Pereții erau aspri și

neregulați, pe care se aflau vietățile marine. Mareea

venea repede, astfel încât intrarea în peșteră putea fi

periculoasă, dar nu a ezitat. Apa era rece, iar stâncile de

dedesubt erau alunecoase. Prin apa limpede se vedeau

crabi și stele de mare, pe fundul stâncos al apei. Cu cât

s-a deplasat de-a lungul stâncii, cu atât mai adâncă a

devenit apa.

Susurul apei, la început lin, s-a întețit devenind un

vuiet. În spatele peșterii, valurile mai mari se prăbușeau.

Puterea acestor valuri ar putea izbi cu ușurință un om de

pereții stâncoși. Raoul a observat că nu era singura

creatură în acea peșteră exceptând crabii, steluțele de

mare, melcii și alte vietăți mici. Se afla dincolo de un

perete al peșterii un pește uriaș care se mișca leneș, ale

cărui unduiri îi sporeau fiorii de a se afla într-o apă atât

de rece, în vecinătatea unui posibil prădător.

— Desigur, era un ton, am aflat de la pescarii cu care

a intrat în vorbă mai apoi, nu era periculos, dar

Patruzeci de trepte • 63

dimensiunile lui erau înfricoșătoare și îmi imaginam deja

că voi fi captura zilei, pentru peștele auriu, i-a povestit

Raoul lui Owen a doua zi. M-am asigurat că nu va putea

pătrunde în cavitatea unde mă aflam, din cauza

dimensiunilor lui mari, și m-am îndepărtat spre ieșire,

înainte ca fluxul să umple cu apă peștera, până la tavan.

Acel loc misterios a fost inundat de un val puternic,

în doar câteva secunde.

— Mareele mari... Te-am avertizat!

— Valurile mă izbeau de laturile de stâncă zimțate,

de parcă eram prins de vreo nălucă. Am ieșit la suprafața

apei, cu julituri și lovituri, iar soarele se afla chiar

deasupra, pătrunzând printr-un ochi straniu al acelei

peșteri, o mică deschizătură direct până la suprafața

stâncii, de care turiștii știau, dovada fiind o scară din

sfoară groasă împletită, ca un năvod, de care m-am agățat

și am ieșit spre latura dinspre Forty Steps. Poate că există

pasaje secrete care leagă peștera de vreun loc unde or fi

fost ascunse comori, dar nu vom afla dacă turnul sferic

este unul dintre ele...

— Mareele mari fac imposibilă mica ta aventură.

Așteaptă mareele mici sau refluxul...

64 • Miriam Tkee

❤ ♾

2009 - București, România

Diana și-a făcut bagajul, a pus la loc sigur pachetul

cu corespondenţa lui Samuel și cheia de la locaşul secret

și, după ultimul examen, condusă la aeroport de mica ei

suită, părinții și prietenii, a zburat în America. Nu

călătorise niciodată cu avionul.

Zborul până la Paris i s-a părut scurt. La decolare era

crispată, dar a adormit. Oboseala își spunea cuvântul, se

trezise cu noaptea în cap. Escala pe aeroportul din Paris i-a

creat emoții, nu știa nimic despre escale, porți, check in și

nici limba engleză nu a stăpânea prea bine... A alergat,

împreună cu alți studenți, să prindă avionul spre Boston,

un Airbus uriaș. Locul de lângă ea era ocupat de o doamnă

în vârstă care, văzând-o că era foarte speriată, la decolare și

pe tot parcursul zborului, a ținut-o de mână și a încurajat-o.

Ajunsă pe aeroportul din Boston a creat un mic

spectacol, la vamă, din cauza șervețelelor umede din

bagajul de cală, pe care vameșii l-au suspectat că ar fi o...

bombă. Verificările și așteptarea de la vamă au făcut-o pe

Diana să piardă autobuzul spre Newport. Rămasă

singură, căci ceilalți studenți care aveau acceași destinație

plecaseră, fără semnal la telefon, fără internet, şi-a vopsit

unghiile cu ojă, apoi a adormit pe bagaj.

Patruzeci de trepte • 65

Trezirea într-un loc nou, pe un alt continent, într-un

aeroport, poate fi derutantă.

Diana începea deja să gândească în engleză, ceea ce a

făcut-o să zâmbească. Comunicase în limba engleză în

aeroport mai mult decât o făcuse până atunci vreodată. A

așteptat toată dimineața sosirea următorului autobuz.

Ea și alți studenți europeni s-au cazat la Motel 6, cel

mai ieftin motel din Newport aflat la periferia orașului.

De a doua zi a început să lucreze ca ghid la The Breakers

Mansions, cel mai mare conac din New England.

Și-a cumpărat uniformă și o bicicletă la mâna a doua,

cu care străbătea întreg orașul pentru a ajunge la muzeu.

Clima era asemănătoare celei din Anglia, ploua des,

ploi mărunțele. Ajungea la muzeu cu hainele și rucsacul

umede, astfel că și-a cumpărat o pelerină.

Învăța să se descurce singură, departe de familie și

de țară, pentru prima oară în viață. Era încântată de

această experiență. Și-a făcut prieteni, iar serile

hoinăreau, descoperind arhitectura clădirilor, grădini și

parcuri, portul, plaja, cafenelele.

Într-o seară, se afla în Parcul Touro, îi trimitea mamei

ei pe whats app fotografii și înregistrări, cum ziua ei era,

în România, noapte.

Un tânăr cam de vârsta ei, care trecea pe alee, i-a

zâmbit, făcându-i un semn de salut. A zâmbit și ea,

mutându-și repede privirea spre ecranul telefonului.

Și-a luat bicicleta și a pornit spre motel. Tânărul care

o salutase a abordat-o.

— Hey! Are you from Romania?

66 • Miriam Tkee

Diana nu avea chef de conversații, dar era mirată

cum de și-a dat seama străinul acesta că ea e româncă...

— Why are you asking me? a răspuns ea cu o altă

întrebare.

Spre surprinderea ei, străinul a început să îi

vorbească în românește.

Uimită să audă atât de aproape dulcele grai

românesc, Diana a zâmbit.

— Bună, sunt Raoul, și da, sunt american. Am auzit

accidental frânturi din conversația ta la telefon și am

recunoscut limba.

— Ai recunoscut limba în care vorbeam? Dar pari

destul de familiarizat cu ea... s-a trezit Diana gândind în

engleză dar vorbind în românește.

— Familia mea are rădăcini românești. Străbunica

din partea tatălui meu era din Ardeal.

— Sunt impresionată de acuratețea exprimării tale.

— Este o limbă melodioasă, iar în familia noastră se

vorbește și românește.

Raoul a condus-o pe Diana spre casă, vorbind despre

istoria, tradițiile, obiceiurile din România. Era amuzant să

asculte un american vorbind despre Mihai Viteazul sau

Ștefan cel Mare.

— Uimitor! a zis ea. Ești un almanah istoric

ambulant.

— Nu înțeleg exact ce ai spus, dar după zâmbetul tău

îmi dau seama că e ceva bun.

Nu sesizase ironia? Și când avea să se oprească din

vorbit despre istorie? Era obosită și un pic plictisită.

Patruzeci de trepte • 67

— Mi-am dorit întotdeauna să vizitez țara de origine

a străbunicii mele, dar nu s-a ivit ocazia. Bunicul meu a

fost acolo acum mulți ani, atras de mitul lui Dracula. A

vizitat locuri pitorești și a cunoscut oameni cu care a

rămas în legătură.

A privit-o, intuind că ea nu era interesată de subiect.

—Ah... cred că am dat-o în bară. Te-am plictisit!

— De fapt... a îngânat ea.

— Ok, dă-mi voie să mă revanșez. Mâine te invit să

îți arăt un loc foarte frumos, unde lumina se reflectă în

ocean într-un fel fascinant.

În noaptea aceea Raoul a dormit foarte puțin.

Raoul și Diana au început plimbarea pe Cliff Walk,

Orașul de lângă mare, localizat în Golful Narragansett,

dezvăluindu-și farmecul pitoresc și conacele înșirate ca

niște perle ale insulei Aquidneck. Raoul i-a descris

istoricul fiecărui conac, cu legendele legate de fiecare, pe

care le aflase de la bunicul lui.

— Recunoști acest edificiu? a întrebat-o el pe Diana,

când au ajuns în dreptul Conacului Rosecliff de pe

Bellevue Avenue.

— Nu. Atâta măreție ca în acest oraș nu am văzut încă.

— Aici a fost filmat Marele Gatsby. Îl vom vizita,

dacă vrei.

— Mi-ar plăcea. Îmi amintesc povestea. Tânjirea lui

Gatsby, privind dinspre West Egg, către East Egg, unde

se afla Daisy Buchanan... M-a întristat finalul filmului.

Când au ajuns la Forty Steps, Dianei i s-a tăiat

răsuflarea: părea o prăpastie, o prăpastie în ocean, o serie

68 • Miriam Tkee

de trepte spectaculoase care coborau parcă în adâncurile

apei întunecate. În contrast, lumina lunii era atât de

clară...

S-a apropiat de trepte și s-a uitat în jos: erau

nomerotate de la 40 descrescător și inscripționate cu

numele celor care participaseră la refacerea acestora.

— Aici au loc cereri în căsătorie, iar îndrăgostiții vin

să își facă jurăminte de dragoste veșnică, a spus Raoul. Se

spune că locul are o încărcătura energetică aparte.

— Eu l-aș numi magic, a șoptit Diana, aflată sub

vraja lunii.

Au continuat să se întâlnească în serile libere ale

Dianei, au călătorit în Boston, în New York și în

împrejurimi, iar sentimentele lor creșteau.

A sunat-o pe Mara în noaptea americană și

dimineața românească, avea nevoie de cineva cu care să

vorbească despre proiectul recuperării documentului din

peșteră. I-a povestit despre Raoul, iar Mara a tachinat-o.

— Cred că ai putea să îi povestești amicului tău

american despre scrisoare, cu condiția ca el să fie discret.

— Credeam că este mai simplu... dar eu mă tem și să

mă aproprii de peșteră, nicicum să intru în interiorul ei.

— Încearcă să îi stârnești spiritul de aventură lui

Raoul... Poate face el treaba, a râs Mara. Până la urmă,

prin venele lui curge și un firișor de sânge românesc, nu?

Ar trebui să fie curajos.

Patruzeci de trepte • 69

❤ ♾

Un portal

La următoarea întâlnire, Diana, împreună cu Raul,

au înotat cu delfinii în ocean, apoi s-au așezat pe plajă și

au privit apusul în culori ”nepământene”.

— Ce te-a determinat să vii în America și mai ales în

Newport? a întrebat Raoul.

— E o poveste complicată... O treabă de detectiv, de

fapt, a râs ea.

— Îmi place cum sună. Mi-ar plăcea să fiu complice

în rezolvarea cazului, a intrat el în joc.

Diana a surâs șmecherește, gândindu-se la firișorul

de sânge românesc din venele lui, la care făcuse referire

prietena ei, apoi i-a povestit despre scrisoare.

— Scrisoarea conține informații secrete, prorociri sau

așa ceva?

— Ceva în felul ăsta... Mâine o să aduc tot ce am în

legătură cu afacerea.

— Chiar vorbești ca un detectiv, a râs Raoul.

— Aș vrea să îndeplinesc această cerință din

scrisoare, chiar tardiv. Este ca și cum prin testament mi

s-ar fi transmis și o dispoziție nescrisă de a ajunge aici și

de a dezlega misterul.

70 • Miriam Tkee

Diana a privit spre peștera aflată sub stânci și și-a dat

seama că nu ar reuși în veci să pătrundă acolo decât

însoțită de Raoul.

— Mi-ar plăcea să explorăm peștera într-o zi.

— Putem merge mâine. Se află la nord de Brenton's

Point. Când nu sunt maree, peștera poate fi vizitată.

Copiii se joacă acolo de-a pirații... Eu am fost în peșteră în

timpul în care erau maree mari, a fost interesant și

oarecum înfricoșător, dar îmi plac asemenea provocări.

Dacă ai indicații exacte și apa nu a erodat stânca - lucru

de care mă îndoiesc, am putea găsi ascunzătoarea. Deși,

ținând cont de timpul scurs de când a fost expediată

scrisoarea, conținutul documentului este depășit de unele

evenimente.

— Să mergem, orice ar fi, a spus Diana gânditoare,

cu o voce mică.

A doua zi, Diana şi Raoul au coborât treptele de la

Forty Steps către plajă. Diana se uita curioasă în jurul ei,

își închipuia că acolo, undeva, se afla intrarea către

Peştera Căpitanului Kidd.

— Doamne, Dumnezeule! a exclamat Diana, văzând

haosul care domnea în peșteră - stânci prăbușite și

ochiuri de apă.

— Dumnezeu e în toate, nu-i așa? Natura e cea care a

distrus-o.

— Şi timpul, poate şi oamenii, a şoptit ea.

Strecurându-se în peșteră, care era mai degrabă o

cavitate cuibărită sub baza stâncii, Diana a avut impresia

că locul acela era ca un portal. Lumina socrelui trimitea

Patruzeci de trepte • 71

prin deschizătura aflată deasupa stâncii, o fâșie drapată

de raze.

— Aşadar, în acest loc sordid îşi ascundeau piraţii

comorile, a spus Diana.

— Comorile, prada sau romul de contrabandă, a

completat Raoul. Se zvonește că Peştera Piraţilor din

Newport a fost folosită de căpitanul William Kidd înainte

de a se preda autorităților din Boston în 1699.

Peștera nu avea nimic spectaculos, și-o imaginase

mai mare, cu bolți largi. Au verificat bolta peșterii, în

partea stângă, locul indicat de Eszter, dar nicăieri nu se

vedea vreo adâncitură care să pară locașul sticlei de

fildeș.

Au vizitat peștera câteva zile la rând, cu lanterne,

fiind imitați de copii, care credeau că este un joc. Raoul

s-a agățat de scara din sfoară și a ieșit la suprafață prin

deschizătura de deasupra, iar Diana, învingându-și frica,

l-a urmat. Înainta încet, de teamă să nu alunece. Se uita în

jur la formațiunile de pe plafon, când a văzut o sclipire...

Poate razele care cădeau pe pandantivul cu libelulă

dăruit de mama ei, au trimis către un crâmpei metalic

lumina, ca o străfulgerare? Era prea întuneric în peșteră

pentru a identifica locul, și, la urma urmei, poate i s-a

părut.

— Revenim mâine dimineață, înainte să dea năvală

turiștii, a spus Raoul.

72 • Miriam Tkee

❤ ♾

Corsarul devenit pirat

— Cine a fost căpitanul Kidd după numele căruia a

fost botezată peștera? l-a întrebat Diana pe Raoul, în timp

ce se îndreptau a doua zi spre peşteră.

— William Kidd a fost căpitanul unei nave scoțiene

și unul dintre cei mai cunoscuți piraţi din istorie. Daniel

Defoe, în cartea sa, O istorie generală a piraților, descrie

că în acea vreme, este vorba de anii 1690, navigația era

foarte periculoasă pentru englezi. Anglia era în război cu

Franța, iar pirateria funcţiona de ambele părţi.

Lordul Bellomont și unii dintre prietenii săi, toţi

personaje importante în guvernul britanic şi chiar

apropiaţi ai regelui, i-au sugerat căpitanului Kidd să

încheie cu ei un contract, în baza unei scrisori de marcă

emisă de rege, care să-i permită să atace pirații sau navele

franceze. Propunerea nu a fost iniţial acceptată de

guvern, dar Bellomont și prietenii săi - ca investitori, au

încheiat totuşi înţelegerea cu căpitanul Kidd - ca

antreprenor privat, într-un cuvânt - corsar, urmând ca

acesta să împartă premiul, capturile de pe mare adică, cu

investitorii săi, care se voiau anonimi în caz de necaz...

În 1695, la comanda navei Adventure Galley, bine

echipată de investitorii bogaţi, căpitanul Kidd a început

Patruzeci de trepte • 73

misiunea de a captura nave franceze și de a-i ataca pe

pirații faimoși, printre care şi pe corsarul englez devenit

pirat, Thomas Tew. Nu se ştia la acel moment, dar

Thomas Tew era deja mort.

Kidd a plecat în această aventură ca vânător de piraţi

şi a sfârșit prin a deveni el insuși pirat.

Paradisul sigur al piraţilor era Madagascar, spaţiu

fără legi și un loc bun pentru a lansa atacuri în Oceanul

Indian. După o scurtă carieră ca pirat, căpitanul Kidd a

aflat că este căutat şi a decis să se întoarcă din

Madagascar, în New England, sperând că va fi susţinut

de investitorii bogaţi, în frunte cu lordul Bellomont, dar

nu înainte de a-și îmbogăți prietenii locali şi a ascunde

comori în peşterile din Newport și Jamestown şi în alte

locuri secrete.

În aşteptarea ajutorului, se pare că peştera de sub

stâncile de lângă Forty Steps i-au asigurat lui Kidd

adăpost, în timp ce el evita autoritățile. A constatat

repede că nu va fi ajutat.

Se spune că a fost de acord să se predea pentru a-și

reabilita numele. Căpitanul Kidd a fost întâi închis, apoi

condamnat şi spânzurat în 1701, la Londra, pentru

piraterie şi uciderea unor oameni aflaţi în subordine. A

avut parte de un proces senzațional și, se pare, extrem de

nedrept.

Legenda spune că a ascuns o comoară, dar nu se știe

unde, care este căutată zadarnic de treisute de ani...

—Interesantă poveste! Parcă am făcut o călătorie în

timp. Câtă cruzime în numele înavuţirii...

74 • Miriam Tkee

—Tema înavuţirii s-a agăţat de omenirea ca o

molimă fără leac. Înavuţirea şi avariţia. Wealth and

greed...

—În literatura română este o piesă de teatru care se

numeşte Hagi Tudose, scrisă la începutul secolului al

19-lea, care are ca temă frica personajului de a nu-şi risipi

averea, care îl transformă într-un zgârcit fără pereche. El

a tăiat coada pisicii, pentru ca, atunci când pisica venea

acasă, în timpul iernii, să nu ţină uşa prea mult timp

deschisă şi să intre frigul în cameră. În loc să îşi cumpere

lemne să aprindă focul în sobă şi să încălzească

încăperea. Zgârcenia însă l-a condus la moarte, pentru că,

chiar şi a se hrăni i se păre a fi lăcomie.

—Ce nostim! Ca pisicile Bobtail japonez, a râs Raoul.

Au ajuns la trepte şi s-au aşezat pe pietre. Diana a

scos mapa în care se aflau scrisoarea lui Eszter cu cheia și

corespondența dintre Samuel și soții Duncan.

— Duncan? a sărit Raoul.

—Da, erau prieteni cu ginerele unuia dintre frații

străbunicului meu.

— Ar fi mult prea bizară concidenţa de nume, dar

mama bunicului meu se numea Duncan...

— În unul din plicuri se află o fotografie cu soții

Duncan. Ea era blondă...

— Arată-mi-o...

— Fantastic! Ea este străbunica mea! Vii cu mine să

vorbim cu bunicul? O să fie tare suprins de firele astea

care se împletesc aici...

Patruzeci de trepte • 75

❤ ♾

Fotografii îngălbenite de timp

Mateo Molina se afla în grădină, cu laptopul pe

măsuță, conversa cu prietenii lui din România pe Skype.

Văzându-și nepotul însoțit, a încheiat conversația și s-a

ridicat, primind musafira cu un zâmbet.

— Bunicule, nu ai să crezi... Ți-o prezint pe Diana. Ea

este din România.

— Mă bucur să te cunosc, Diana. Dar ce este așa de

incredibil, Raoul?

— Uite! și i-a înmânat bunicului fotografia care îi

înfățișa pe Sofia și pe Paul.

— De unde aveţi această fotografie? a întrebat

bunicul cu mirarea lipită pe față.

Diana i-a spus povestea, iar bunicul le-a depănat

amândurora istoria lui Eszter, povestea de viață a

străbunicii lui, apoi a scos un album cu fotografii

îngălbenite de vreme, completând cu imagini

amintirile.

— Zic să nu vă bateți capul cu căutarea unei

ascunzători în peșteră, a fost bătută de valuri și pe alocuri

s-a surpat. Oricum, nu sunteți singurii care caută secrete.

Unii au crezut că în Peștera Piraților, cum se mai

numește, se află comori ascunse de către Căpitanul Kidd

76 • Miriam Tkee

și au dislocat bucăți de stâncă, au făcut chiar și o ieșire

sus pe stâncă.

Dar exploratorii nu au renunțat.

După două luni de căutare, au găsit, sub câteva

straturi de stâncă, o adâncitură în care se afla capătul

unui piron acoperit cu calcar. Era tot ceea ce rămăsese

din ascunzătoarea lui Eszter.

Aventura căutării a luat sfârșit.

Diana a sunat-o pe Mara și i-a povestit totul.

Patruzeci de trepte • 77

❤ ♾

Scrinul

Stârnit de cei doi tineri, Mateo Molina a deschis cu

nostalgie un scrin cu documente și fotografii. Pe un

perete al scrinului se afla legat cu o panglică, un pachet

cu scrisori și fotografii pe care era scris ESZTER. Unele

scrisori erau scrise în limba maghiară, iar câteva erau în

limba română, epistole de dragoste de la Samuel. În

ultimul plic se aflau fotografii cu copiii dispăruți ai lui

Eszter. Trebuie să fi suferit mult, biata Eszter. Două

dintre fotografii erau lipite una de alta. Desfăcându-le,

dintre ele a căzut un pătrat de hârtie cu scris de mână.

Mateo Molina a citit, apoi a lăsat să cadă petecul de

hârtie pe podea. Evenimentele cutremurătoare pe care

omenirea le-a traversat erau înșirate acolo, cu scris

caligrafic. Și toate se întâmplaseră în vremea lui. Era o

copie a documentului care cuprindea evenimente care se

întindeau pe încă cincizeci de ani.

Mateo a fixat cu grijă între cele doua fotografii copia

nefastă, apoi a pus totul înapoi în scrin. Nu avea niciun

rost să le vorbească tinerilor despre prorocirile cuprinse

în scrisoare. De ce să se îngrijoreze pentru un timp care

nu există încă? S-a lăsat moale în fotoliu și, vorbindu-I

parcă lui Dumnezeu, a șoptit:

78 • Miriam Tkee

— Lasă-i să fie fericiți. Uneori e mai bine ca omul să

nu știe...

Seara își lăsase draperia peste Newport, în timp ce

culorile ”nepământene” ale asfințitului se subțiau în fire

misterioase.

Sufletul lui Mateo se răsucea în spirală în acest vârtej

de culori, devenind una cu lumina.

Patruzeci de trepte • 79

❤ ♾

2012 - Newport, Rhode Island,

Forty Steps

— Diana Mahler, te căsătorești cu mine?

— Raoul Molina, da, cu toată dragostea!

Cei doi îndrăgostiţi s-au îmbrăţişat şi au început să

danseze. Nu se auzea nicio muzică în camera lor, dar se

mişcau în ritmul unei melodii, muzica sufletelor lor.

Viața este ca o scenă uriașă în care dansul este totul...

dansul în sine, nu vreun rezultat anume, pe muzica pe

care fiecare o aude, acea muzică atentă la vibrațiile

sufletului, la mișcările nerăbdătoare ale degetelor de la

picioare gata să o ia din loc într-un vârtej amețitor,

căutând spiralele pe care pașii altor dansatori le fac în

căutarea partenerului potrivit, îmbrățișând acoladele

brațelor bătând aerul cu degete răsfirate, visătoare, care

ard de dorul mângâierii.

Dans – dans – dans…

În el nu se află doar visele, aspirațiile și luptele,

speranțele, reușitele, dezamăgirile.

Ci și acel drag de a fi tu însuți întâlnind oamenii care

să facă din viața ta un loc mai cald, mai frumos, cu

speranța de mai bine în fiecare zi și apoi...

80 • Miriam Tkee

O fluturare de mână şi...

Şi restul lumii continuând să danseze, dând sens

cuvântului împreună.

Sensul vine din interior.

Ne trăim viața sărbătorind cu gust de bucurie sau cu

resemnare, trăind experiențe amestecate, adunând

amintiri în albumul trecerii noastre prin lume.

Trăind prezentul, aici şi acum, ne-am putea găsi

bucuria și sensul în dansul pe care îl dansăm - Viața.

Iubirea pe care o împărtășim, durerile pe care le

trăim, păduri magnifice care cânta prin păsările Cerului...

Putem enumera zeci de motive de a ne bucura de

dans.

Dar cel mai frumos este cel în care asezonăm

mișcările cu zâmbetul cald și atingerea blândă a celor pe

care îi iubim.

Patruzeci de trepte • 81

❤ ♾

„Eszter`s Mistery”

Te pasionează noul, ineditul, vrei să-ţi afli cele mai

ascunse emoţii - mai degrabă intuitive, să îți făurești o

lume interioară bogată. Cum o poți face mai bine decât

întâlnind oameni care te inspiră? Vezi cum îşi pun alţii

amprenta asupra felului în care simți și percepi

irealitatea?

Simți ceva... Simți minuni emoționale vibrante,

herghelii ivorii, ca valurile mării, căluți care se pierd

într-o fantezie spumantă. Tu-i aduci înapoi pe ţărm.

Atracţia iniţială e posibil să se evapore. Ceea ce

rămâne este vag, dar schimbarea a intervenit deja.

Diana și Raoul au creat o pagină de blog unde au

publicat în fiecare zi texte și fotografii care aveau

legătură cu căutarea documentului misterios.

În căutarea lor, au explorat istoria anilor în care s-au

petrecut întâmplările trăite de personajele acestei poveşti

de „tărâmului făgăduinţei”, împărtăşindu-le cititorilor

informaţii interesante, au creat o poveste fascinantă și au

dezvoltat conexiuni cu oameni din lumea întreagă.

Astfel, documentul secret rămânea ascuns în sufletul

bunicului lui Raoul, dar Diana și Raoul au găsit puterea

și inspirația de a schimba lumea în alte moduri.

82 • Miriam Tkee

Ei au creat o asociaţie numită „Eszter`s Mistery”, au

fost susţinuţi cu sponsorăzări şi donaţii şi au călătorit în

toată lumea. Au vizitat locuri misterioase, încărcate de

istorie, publicând pe blog descoperirile lor şi şi-au făcut

prieteni.

Diana și Raoul au devenit activiști pentru drepturile

omului, au ajutat comunitățile defavorizate. Au format

un grup cu voluntari din întreaga lume. Li s-au alăturat

oameni de artă și de cultură, muzicieni, oameni de

ştiinţă, medici, sportivi şi au înființat tabere pentru copiii

pasionați de aventură şi cunoaştere.

Deși documentul secret nu a fost găsit, pasiunea și

determinarea lor au transformat lumea din jurul lor.

Au înțeles că adevărata schimbare vine din inimă și

din acțiuni reale, ajutând - iar ei au reușit să aducă

lumină în întunericul evenimentelor sumbre - unele

dintre ele trăite deja de umanitate.

Astfel, povestea Dianei și a lui Raoul a inspirat alţi

oameni, să nu renunţe la a visa, chiar dacă nu au găsit

ceea ce căutau iniţial.

Viziunea celui care nu renunță la visurile sale poate

crea variante cu mult mai fascinante.

Cu drag, Mir.

Bucureşti, 2023

Patruzeci de trepte • 83

Bibliografie:

• Odiseea plecării unor țărani români din zona Sibiului

în America, între 1900-1914 - Bianca-Rodica Karda

• Legendele piraților: Legenda comorii îngropate a

căpitanului Kidd - de Luke Walters

• Istoria lumii hartă cu hartă - Peter Snow