POEM INDECIS

  

 

 

MEANDRE

Ziua când ne-am întâlnit a fost intensă,

exasperând înserarea, în micul port albăstrui...

Perdeaua mare a nopții a căzut -

eu, tu și o poveste.

Dragostea a lăsat să alunece rămășițele zilei,

odată cu ultima suflare fierbinte a verii,

care s-a repezit de pe cele Șapte Coline, spre mare.

Lumina se estompează

în ceața unei ploi neobișnuite de vară.

Calendarul și vremea sunt în dezacord.

Unul spune că e August,

celălalt picură întuneric în Noiembrie de mai an,

când mi-ai plecat în sufletul unei povestioare.

Sunt derutată și scriu scrisori

care nu vor fi citite niciodată -

cuvinte spuse în gând și lăsate nevăzute.

Toamna a venit cu o adulmecare.

Ultimele frunzele ale toamnei se ondulează strâns,

să se mențină calde.

Iarna a sosit la fel de ușor ca o pasăre,

care plutește in vânt.

Prima ninsoare...

Copacii goi, tremurând,

anticipând paleta de culori ale primăverii.

14 • Miriam Tkee

Emoția - rămășiță a iubirii din vară,

s-a zbuciumat,

scufundându-se într-o comă înfiorată în minte,

pictând cerul sufletului în culoarea abandonului.

Povestea dansează leneș pe ciorne,

apoi se strecoară tiptil

în inima dimineții.

Emoții i sidef • 15

MARINĂ

A fost o vară înfășurată în stele

zarea suna din cornuri viorii

în urechea viselor mele

cântec îngânat:

"Mi-e dor de tine!"

Plaja tresărind de amoruri de-o seară

marea unduind languroase moluște

terase zumzăind de cuvinte,

herghelii învolburate cu coame lăptoase, în larg tălăzuind,

cavalcadă sub lumina rece a unei luni de hiacint.

Iubire de-o vară!

16 • Miriam Tkee

Mariana Pachis - sand-artist

Emoții i sidef • 17

LUNA LA CHINDIE

Am scris Lunii o scrisoare de dragoste...

Mă adresam unei versiuni mai tinere a ei,

unei versiuni mai tinere a mea,

unei Mării lipsită de griji și încrezătoare față de cei învinși de timp.

Luna m-a făcut să simt un sentiment delicios și vag,

privind dincolo de ea și dincolo de mine.

Armonii sclipitoare - am adormit zâmbind.

Am visat că uitasem de mine.

Că timpul, jongler, răsucise orele între Nord si Sud...

Apoi, că am existat într-o vară,

o noapte și-o zi,

cu un vis.

Armonii sclipitoare,

pe o plajă cu flori de piatră si șerpișori imaginari,

cu un fluture portocaliu cu aripa frântă

în care se tânguia zborul,

cu lăstuni iuți, săgeți în lut,

cu ciocolată amăruie și flori liliachii,

cu broderii de pescăruși și alge pe catarge, pândind argintul solzos...

cu melci dansând sarabanda pe pietre și scoici întoarse pe dos,

cu râsul rebel - clopoțel,

cu clinchet de vin ghiurghiuliu,

în amurg.

Un vis în alt vis!

18 • Miriam Tkee

Când m-am trezit, era toamnă.

Luna se lăfăia în patul tău,

iar eu flirtam cu gândurile tale de somn.

Uitând uitarea,

amintește-mi de mine...

Emoții i sidef • 19

FAR... AWAY

Mă chemai cu vuietul vântului la asfințit,

în nopți fără lună,

cerul înalt - cupolă.

Ochiul farului clipea sinoptic -

ciclop însingurat.

Răspundea cu sfială un clopoțel de vânt,

inima mea, vioară...

Pot să mă furișez, dar nu pot să fug,

nu frica de schimbare mă reține,

doar o lene, un somn interior,

o chemare fără glas mă țintuiește

într-o lume-nelume.

Ce loc am eu în lumea visurilor tale?

20 • Miriam Tkee

DESPRE NOI - DOAR TIMPUL...

Am tatuat cu dor un drum îngust, cu pași mărunți...

Am amintirile și marea, de partea cealaltă a sufletului.

O plajă, într-un sat și munții străvechi,

ne cheamă pe rând -

eu - azi,

tu – mâine.

Despre NOI - doar timpul

și punctele cardinale ale azurului.

Cuvintele au încremenit undeva, între Nord si Sud

viu rămâne doar dorul acesta,

trubadur cu pălăria tuflită pe-o ureche,

care ne dezbracă de îndoieli.

Peste șase luni sau cândva

clipele vor dansa sarabande nocturne.

Există o amprentă misterioasă, oscilând între umbra ta și a mea

ca scânteierea lichidă a unei raze pe suprafață mării.

Citesc în gând imaginare răvașe ce dorm în scorburi digitale

cu primăvara în suflet.

Emoții i sidef • 21

DANTELE

De-abia plecaseși...

Priveam pe fereastra de unde ai pierit și îmi imaginam

că pășeam pe plaja palidă sub ultimele stele

repede șterse de zorile proaspetei dimineți.

Visele mi se odihneau în zboruri de lăstuni

furișați sub dâmbul roșcat,

cu zumzet de dor pe măsură ce marea

își ondula dansul lichid iar briza

se refugia printre ierburi și pietre.

Cu palmele acopeream continente de tăceri,

în viziunea mea, nisipul ardea stins,

dantelele valurilor se suprapuneau și spuma

împingea scoicile spre degetele de la picioare...

Simțeam fiori și parcă în trup –

lăstari subțiri de dorință fără izbândă.

Alături, ia delicată cu flori albastre

Fremăta de dragoste și abandon.

22 • Miriam Tkee

OGLINDA INTERIOARĂ

Privind în mine, te găsesc pe tine.

Ochii sufletului găsesc întotdeauna ceea ce caută.

Mă emoționezi, ti-am spus atunci în gând...

Îmi amintesc cât de verzi erau ochii tăi, când râdeai la soarele marin.

A trecut atât de mult timp, dar încă ți-o spun, în gândurile mele de somn.

Apoi, într-o primăvară, tăcerea a coborât asupra noastră...

Doream prea mult, cu irealitatea lipită de tâmple -

acum, tot ce doresc este să nu îți uit zâmbetul și vocea.

Acum, când tăcerea a obosit,

iar absența si dorul mi-au îmblânzit tristețea,

privesc mai des în mine - oglindă vie a emoțiilor –

deși alungate, niciodată șterse.

Te regăsesc mereu în gândurile mele de dor...

Te voi căuta în fiecare vară

Între mare și munții străvechi.

Emoții i sidef • 23

AMALFI

Rătăcesc de-a lungul plajei, cu fața întoarsă spre nori, dincolo de care

draperia zilei, în mișcare de fluture beat de zbor,

lăsa razele să se strecoare hoțește să îmi mângâie zâmbetul.

Pașii mei desculți lasă amprente umede pe nisip,

repede absorbite, cum fac lacrimile,

în bumbacul pernei, în unele nopți, când niște gânduri...

Gândurile... ah, gândurile, obișnuite să zboare,

acele zboruri ale unui suflet solar, un pic nostalgic,

un pic trăind în trecut dar zâmbind prezentului cu toată lumina optimismului.

Diminețile, cântecul mierlei rămasă de veghe peste iarnă

mă ridică din pat să mă întâlnesc cu soarele, cu norii, cu ploaia, cu zăpada,

lăsând în neliniștea insomniilor spectrele personajelor din cărți.

Mi-am spălat părul și m-am admirat în oglindă,

mă amăgesc uneori că sunt frumoasă,

nu mă îndoiesc de tinerețea sufletului – el este clar și naiv

(doar spiritul mi-e bătrân – a opta viață!) -

ci doar uneori, de oameni și de știrile de la TV.

Când mă privesc nu îmi număr liniile de pe chip,

poate că nu le am încă, nici de asta nu mă îndoiesc și nici nu am certitudini,

mă uit fără lentile, mă văd ca într-o ceață dulce,

nu țip la ochii mei, nu-i dojenesc că nu mai văd clar,

dau vina pe tehnologie, nu pe timp...

Îmi par îmblânziți de acceptare și câteodată, nu foarte des,

scânteiază de așteptări și asta îi face puțin misterioși, de parcă

ar fi ochii altcuiva cu care mă uit la mine însămi –

cea care își visează visurile,

cum ar fi călătoria pe Coasta Amalfi.

24 • Miriam Tkee

CREAȚIA ESTE IUBIRE

Amabilitatea față de străini, ca și pornirea de a-i face confidenți,

doar pentru că știi că nu le pasă, că nu-i vei revedea,

indiferența fantezistă față de cineva pe care îl iubești,

dar care...

Starea alterată a cuiva apropiat, într-un timp anume,

entuziasmul, îngrijorarea, rolurile pe care le joci în societate,

râsul plin, îngândurarea,

somnul adânc, în timp ce te visezi îmbrățișat din priviri

sau insomnia, privind la rându-ți în stânga sau în dreapta tânjirii tale

omul iubitor care îți trăiește visul sub tâmple întreaga noapte

și se retrage tiptil când aluneci pe o marginea de pat,

uitându-te, abandonându-te seninului odihnitor,

până când ochiul zilei se deschide la geam cu un fâlfâit

care gâdilă privirea somnoroasă...

Hei, trezește-te! E dimineață!

O nouă zi – bucuria luminii se așterne sub gene,

dimineața transparentă prinde contur

odată cu căderea hainelor calde, ușor transpirate,

cu picăturile de apă de la duș, cu parfumul plăcut al spumei mătăsoase,

cu ținuta de zi, cu pasul grăbit, puțin înfrigurat către muncă.

Aceste gânduri sunt despre iubire,

adică despre viața gândurilor, despre creație, care tot iubire este...

Ideile încep cu muguri de gând, iar când înfloresc...

Emoții i sidef • 25

IEȘIREA DIN LABIRINT SE AFLĂ ÎN INIMA LUI

Să-ți prepar un cocktail:

te iubesc se amestecă cu sărutări mărunte,

împodobit cu iubirea ta cuminte,

cu un șpriț de păcate,

toate, într-o singură noapte.

La început cu stângăcie,

Apoi, cu o sete de viață pe buzele tale

care nu spun nimic nou,

așa că în cea mai mare parte a timpului

tac, zâmbesc și sărută nebunește.

Întind palmele tresărind,

astfel încât să pot încă o dată prinde

parfumul dragostei ascunse.

Dar tu plecaseși.

26 • Miriam Tkee

NUFERI ORBI

Spune-mi, ce este dragostea?

(un tărăboi sălbatic, mai mult sau mai puțin, o ispășire, o sminteală)...

Lasă-mă să-mi închipui fluturii pașilor tăi,

să văd o șoaptă de respirație între surâs și iris

în ochii presărați cu semințe de nori.

Sufletul meu se scaldă istovit în amiaza mărginită de sudoare

fără speranță,

un templu fără rugăciune...

Iluziile - nuferi orbi, plutitori în lumina unei zile noi,

capturați în nămol,

cresc în întuneric, îndrăgostite de Lună.

Sunt aici.

Ești departe.

Emoții i sidef • 27

NIMIC ȘI ÎNCĂ CEVA

Ce este sunetul ăsta?

Sună ca dragostea mea.

Trezit de un vis, e doar vântul,

un vuiet în urechile Universului meu, strălucirea argintie a Lunii,

care se uită la omul obișnuit,

făcându-l să creadă că e și el o lumină trimisă în lume,

când e îndrăgostit.

Am nevoie de o rază de lumină și de tine!

Oh, dragostea mea,

ține-ți inima aproape,

lasă-mă să-ți îmbrățișez speranțele

și nu lăsa să-mi treacă o zi fără zâmbetul tău

sau fără să-mi șoptești numele sub stele.

Îmi spuneai că eram soarele și luna pentru tine,

dar nu există nici soare, nici lună, nici stele,

în timp ce te îndepărtezi, flancat de felinare chioare.

Umbra ta se ascunde de tine, cu frica de mână,

fiară hibridă, întunecată și sumbră.

Dragonul înverșunat din gândurile tale de la ora 4 dimineața îți

răscolește tâmplele

cu planurile tale de evadare dintr-o viață netrăită.

În cea mai întunecată oră din noapte,

cuvintele noastre spuse în gând scânteiau.

Unele se duceau în sus, la stele,

28 • Miriam Tkee

altele se ciocneau cu asteroizi uriași de neînțelese mistere.

Doar câteva ajungeau la tine,

doar un gând ajungea la mine,

și ce a rămas din noi, cei de atunci?

Nimic. Nimic și încă ceva.

Ceva din noi mai tresare,

alungat repede de nimicurile care se reped la viață

cu înfrigurarea specifică nimicurilor.

Emoții i sidef • 29

LA CAFEA CU PRIMĂVARA

Cu sufletul pe peron, aștept un tren ce nu mai vine.

Păsări plâng pierdute în ochii mei,

sunt departe de tine si străină de mine.

Zori de zi ațipite pe bănci sculptate neted,

cu trupuri goale si calde, ademenitoare,

trimit la plimbare nopțile.

Sărutări mi se joaca pe cerul gurii,

arzând ușor,

dorul de tine respira în mine,

văpăi.

— Poftiți în vagoane! aud un glas.

Peronul pustiu își aprinde lămpile.

Noaptea își aprinde stelele.

Mă trezesc

înainte de a deveni un basm.

Propria mea primăvară

mă cheamă la o cafea.

30 • Miriam Tkee

RAIN

Ea merge cu încredere pe aleile vieții!

Cu părul lung de flacără, cu ochi de jad,

este ca o respirație de aer proaspăt de primăvară,

plină de viață, scânteind.

Pe măsură ce avansează,

știind exact unde merge

și cum va ajunge acolo,

gâturile curioșilor se răsucesc urmărindu-i mersul ușor elansat.

Dar ei nu-i pasă.

Numai cei aleși de ea îi vor cunoaște căldura

și felul în care simte emoțiile altora.

Este empatică, cu gânduri limpezi,

iar asta este doar o mică parte din frumusețea ei complexă.

Există mult mai mult în ființa ei,

decât ceea ce oamenii văd în ea.

Este suficient de inteligentă pentru a-i ține la distanță

pe cei care cred că sunt mai deștepți decât majoritatea.

Felul în care arată atrage gelozia femeilor care nu au încredere în ele însele...

și priviri furișate, de la bărbații acestora,

când nu se știu observați.

E veselă, are umor,

cu un râs plin, lipsit de ipocrizie,

are sensibilitate - pentru a încălzi chiar și sufletele reci,

și abilitatea de a iubi și de a ajuta ființele oropsite, însingurate, micuțe,

oferind căldură prin cuvintele ei simple,

ce seamănă cu încrederea pe care mama o transmite unui bebeluș.

Emoții i sidef • 31

Nu-i poți traversa sufletul,

pentru că s-a întors dintr-un abis.

Când cade cortina nopții,

ar vrea sa poată dormi, dar somnul nu vine ușor...

Ochii glazurați de lacrimi rămân larg deschiși,

în întunericul gândurilor ei nocturne,

când rememorează emoții trecute.

Iubirea netrăită, din prea mare orgoliu

al celui care pleacă din poveste.

Mintea o minte, creează povești întunecate.

Efortul o obosește.

Într-un târziu, se roagă:

Tatăl nostru care Eti în Cer...

Dumnezeu zâmbește.

Adu-mi pace, Doamne...

”Scrie, copilul meu, eliberează-ți mintea!”

Adoarme scriind - un somn pașnic și blând.

32 • Miriam Tkee

LINII

Ați crezut în cer, căutând un miracol, tinerețea veșnică, apa vie a

dorului de dor...

Ați înghițit cu voce tare melodiile altor suflete,

uitând cântecele lăsate în voi

de lăstunii dragostei voastre de mai an.

Ați atins cerul, iar aripile sufletelor v-au fost pârjolite.

Lacomi, ați vrut mai mult și mai mult.

Din când în când, ați dormit împreună,

iar frica de atașament vă făcea

să adormiți cu alți oameni în gând.

Sărutările lor v-au ars buzele,

din suflete vă fugeau toate căprioarele, gesturile frumoase, zâmbetele,

râsul din nimic.

Ați fost trădați de zile, de ani de zile și de nopți,

lăsând cicatricile netede, reci,

sub care se ghicea arsura de odinioară,

să strălucească în lumina lunii.

Deodată ați înțeles:

separat - este mai ușor!

Și v-ați îmbrățișat tăcut, plecând apoi

pe câte un drum de toamnă.

Din când în când, unul dintre voi se întorcea: căutați răspunsuri,

pentru că unele conversații cheamă alte cuvinte

și nu se mulțumesc cu jumătăți de măsură.

Din ochii altădată năuci de dor și drag,

Emoții i sidef • 33

luminițele și-au luat zborul spre alte lumi.

V-a dispărut iubirea, ați schimbat liniile.

Erați ca două virgule înstrăinate, într-o lume abstractă.

Vă suspectați reciproc că ați purtat măști,

că ați trăit un basm.

Și v-ați trezit în afara liniilor,

exact când iarna se mijea.

34 • Miriam Tkee

NIMB DE CEAȚĂ

Cum să fugi de trăirile emoționale care te tulbură?

Arunci o privire rapidă asupra lor,

le sortezi,

apoi începi să țeși în jurul amintirilor o cochilie mătăsoasă

(dar trainică),

de unde să nu mai iasă la suprafață.

Bine ascunse într-un sertar al sufletului,

te simți în siguranță...

dar nu pentru mult timp.

Rămâi cumva legat de unii oameni –

oamenii aceia care te-au făcut să vibrezi, să râzi,

să plângi, strângând perna insomniilor cu duioșie, dar și cu disperare,

după ce au plecat chemați de alte întâmplări,

alte vieți posibile.

Oameni-emoții.

Oameni-întâmplări.

Cum să fugi de trăirile emoționale care te tulbură?

Să nu fugi...

Să le lași să ardă în tine,

apoi să își celebreze moartea

în cenușa rutinei.

Bucură-te!

Sunt suflete seci, pe care nimic nu le atinge,

ca niște duhuri sticloase,

trupuri ghidate de umbrele aspre ale îndoielii.

Bucură-te și oferă-ți în fiecare zi măcar un gând de sărbătoare.

Emoții i sidef • 35

În desfășurarea timpului, un gând bun este un punct nesemnificativ,

dar dacă îi zâmbești,

va străluci!

36 • Miriam Tkee

SFERA

Cerul are bunul obicei,

de a netezi inimile colțuroase,

așa cum pietrele și-au rotunji coatele

la baza unei cascade maiestuoase.

Am intrat în iubire ca într-un cerc vrăjit,

crezând în legenda despre sfera aruncată de zei pe pământ.

Naivi, am acceptat că eram jumătăți fără cusur ale unei sfere sfâșiate...

Chiar și Cerul a sărbătorit regăsirea noastră,

Orion și-a desfăcut centura,

trimițându-și stelele la un cadril cu dansatorii din Cetatea celor o mie de sori.

Cu timpul am nimerit în jocul cuvintelor alese cu grijă dar niciodată spuse,

golite de sens, puse la colț de privirile reci,

nici secrete, nici mistere de descifrat,

doar caractere răgușite, în căutarea sonetelor Lunii...

Tăcem unul la celălalt, privind aceeași Lună,

tăcute ne rămâneau stelele din priviri,

și deodată, Luna:

— Întoarce-te în tine însuți!

nu aștepta o transformare nedureroasă,

nu aștepta nimic din ce nu poți dărui.

Ne priveam curioși și surprinși,

începeam să ne vorbim în același timp, pipăindu-ne sufletele.

Nu se înțelegea nimic din năucitoarea zbatere a cuvintelor,

doar ochii noștri înregistrau o energie fără egal –

Emoții i sidef • 37

realizând că suntem suflete întregi.

Și am început să ne trăim povestea.

— Rămâi cu bine, sferă sfâșiată,

ești doar un cerc,

un cerc fără cer.

38 • Miriam Tkee

CĂUTARE

Am visat că te retrăseseși în munți,

în căutarea liniștii,

iar în visul meu, nori mari acopereau aerul,

lăsând umbre tremurătoare pe stânci,

acoperind potecile către chilia

unde îngerii din gândurile tale stăteau de vorbă cu Dumnezeu.

Foarte albastră, lumina lichidă se legăna la picioarele mele –

marea.

Fiecare val se retrăgea ca ars, sorbit numaidecât de un val mai mare,

ca o gură de foc.

Ce sete aprigă de soare!

Ce dor nătâng și ce melancolie!

Am călătorit în gând spre tărâmul tău inaccesibil,

dând la o parte cu un cântec ceața care aluneca prin munți,

sufocând copacii, storcându-i de sevă și de culoare,

până la canalele de scurgere

ale existenței vegetale.

Doar rădăcinile aeriene, ca niște vene străvechi,

își întindeau forța și revolta, rece și gri,

spre Peștera Vulturilor, neclintire de piatră,

unde cântecul meu a deschis ferestrele chiliei tale...

Gândurile mi-au rămas ațintite pe pleoapele ochilor tăi,

de unde imaginea mea fusese alungată,

Emoții i sidef • 39

înălțându-se în lumina cea mai senină,

ca un vis abstract.

Când m-am trezit, tu – nicăieri.

În jurul meu erau castele de nisip și mandale, iar undeva, lângă țărm,

Estas Tonne cânta o melodie cu sunete celeste, despre zbor interior

și regăsire.

Plaja palidă era prietenoasă, în contrast cu viziunea visului.

Îți voi povesti visul ăsta cândva -

A fost primul gând după trezire.

40 • Miriam Tkee

ILAN

Copacul Ilan, cu scoarță crăpată și crengile jumulite

respiră în vis,

privighetori.

Iarba înaltă, verde,

îmi satură setea de veghe,

abia observând trecerea ta,

în timp ce îmi furi respirația.

Risipitoare, fug din mine,

într-o agonie pe poante

ca o balerina pe o scena abstractă,

pe muzica unor tânguitoare viori.

Bubuitul inimii devine murmur,

sânge și mătase.

Mâinile și picioarele noastre

se coaguleze într-un dans complicat,

ne aduce mai aproape de gura peșterii,

din care țâșnesc lilieci și fantasme.

Subconștientul meu înhață, hoțește,

un răspuns nerostit:

„Mi-a fost dor de aerul tău puțin nostalgic, puțin obraznic.”

Ne iubim pe patul de mușchi,

Până când paloarea fantomatică a cerului

tresare în curcubeie - cu soarele în față.

Emoții i sidef • 41

TREZIRE LA IUBIRE

Durerile vin în viață de-a lungul și de-a latul îndoielilor,

ca furnicile roșii se adună, cu o energie mută.

— Folosiți-vă aripile!

Sunteți ca niște mierle în căutare de semințe, care au uitat sa cânte.

''Cip-cirip''...

Ei bine, vrăbiuțelor,

un cântec de mierlă e mai mult decât atât,

e un tril,

știind că tot ce aveți nevoie,

este sa vă treziți, o dată mai mult,

la Iubire.

42 • Miriam Tkee

VISUL PIERDUT

Unul câte unul,

gândurile au alunecat,

odihnindu-se grele pe canapeaua verde din colț,

iar ochii obosiți au pierdut șirul clipelor.

Se făcuse târziu de dorul tău.

Am adormit cu obrazul pe plușul arămiu

al motanului Oscar.

Furtuna de zăpadă își făcea de cap la fereastră,

o vâjâială lăptoasă

care pudra lumea cu cristale de vânt întors pe dos.

Urla îndelung și împingea gândurile

ca pe un pahar de plastic pe trotuar,

care face arce de cerc nesigure,

mișcat de curenți.

Încep să plâng în vis,

plâng și visez și plâng,

Fiecare lacrimă se simte ca un fulg de zăpadă

care îmi sărută sufletul,

moale, rece, topit de sfială.

Ceața stă pe suprafața striată a râului,

valuri susură surd.

Visam o poieniță idilică,

doar sentimentul de rece singurătate

rămânea statornic.

Visul pierdut - artă nevăzută…

Când m-am trezit, erai aidoma,

Emoții i sidef • 43

cu palmele întinse cuprinzând necuprinsul

Am văzut lumina,

am uitat visul.

44 • Miriam Tkee

CASE DE STICLĂ

Oamenii aceia de demult,

oameni de lut,

cântau serile sub insulele de lumină

ale felinarelor,

îmblânzind, seducând, supunând.

Oamenii din case de sticlă,

privesc femeia

doar ca pe un trup în ecuația vieții..

Prinși în apriga lor vanitate,

uitând să nu arunce cu pietre,

vânează căprioare sociale, crezând că sunt antilope.

Când sunt atacați de cerbi și mistreți,

se cațără pe uluci cu muchii bătrâne,

bătute de vânturi și ploi,

pozează semeți, râzând sub mustața căruntă,

cu inima strâmbă, asortată cu ipocrizie,

uitând-se cu jind la vânat,

ca la viitoare trofee ce vor încremeni de pereți.

Emoții i sidef • 45

PENEL

Începe cu o pânză goală, pură, deschisă,

contemplată în taină de imaginile din mintea mea.

O idee, o sursă de inspirație;

mâinile conturează, șterg, schimbă - apare o formă.

Culorile tresar, graba fuge prin vene,

pentru a transfera imaginile din minte și a le face

să prindă viață chiar acolo, în fața mea, chiar sub ochii mei.

O rafală de vânt, stropi de ploaie, veniți din senin

și poienița mea devine un vârtej.

Schițele zboară...

Vântul împinge florile spre toamna culorilor,

înainte de a fi avut șansa să înflorească sub penel.

Ce s-a întâmplat cu pânza mea senină?

46 • Miriam Tkee

ZENA

Spatele ei arcuit spunea povestea aerului turbat

de dincolo de marginea iubirii,

spre mare.

Îl cheamă să își unească în îndumnezeire, trupurile,

si sufletele, în nodurile gordiene.

Cerul dintre ei a înflorit meduze,

la marginea iubirii, spre mare.

Pescărușii, acolo, departe - vârtej de aripi albe.

Valurile mugesc melancolii lichide,

semințe de hamei imaginar

se clatină în zboruri scurte

le prinde vântul, hoinar,

la câteva rânduri distanță de peștii de argint.

Sirena aceea cu ochi de petrol,

cu glas de femeie rănită,

seduce marinarul pribeag -

marea oferă un spectacol erotic,

sirena, vicleană, absoarbe în taină,

suflarea amară,

topește uimirea bărbatului într-un ultim sărut.

Se rotesc pescărușii, făcând acolade,

zarea se umple de zbor și de nerăbdare,

iar peștii, scrobiți de amurg,

alunecă haotic, printre brazde spectrale.

Înșelătoare, noaptea își închide

Emoții i sidef • 47

gene de smoală,

peste ochii nisipii ai plajei,

sălaș al amorului înfrânt de neviață.

În zori, pescărușii vesteau

cu țipete vii de tresărea toată zarea,

moartea marinarului pribeag.

„Ochii au rămas la cer,

sufletul îi caută”,

șoptea Zena,

pictorița din cabana pestriță.

Pe șevalet, o scenă de amor coagulat:

sirena și bărbatul înecat..

48 • Miriam Tkee

DEPARTE DE MINE GÂNDUL LA TINE

Dorul de tine se întețește,

mă obligă la pândă,

îmi plimbă concentrice gânduri prin creștet,

sticloase zăpezi pe sub frunte

și scânteieri fierbinți, pe la tâmple.

Perdeaua tremură -

profilul tău însingurat și pur e tot ce văd,

restul nopții e înecat în întuneric.

Când plec, îmi spui cu glas de clopoțel de vânt: ''e prea târziu''.

Se prăbușesc în mine răsărituri -

un puzzle de lumină,

după nopți fără somn și fără mosor

pe care orele se înfășoară scămoase, lăptoase, roase de angoase.

Refuzul doarme pe o aripă frântă,

ecou în urechile zilelor orbite de lacrimile păsărilor fără cuib.

Cu suflet chinuit, mă confesez tufelor de trandafiri lipite de ziduri,

dar lor nu le pasă de frigul din suflet.

Fac semne ciudate cu ghimpii: ''Ne plictisești''...

Mă ghemuiesc în mine, aștept un semn.

Apuc pe drumul dinspre mare,

pe care luna desenează veștede cărări.

Balerine fantomatice dansează pe treptele de piatră.

O femeie îmi ține calea - e Meral, cu sufletul pierdut,

are mișcări de animal sălbatic, privire devoratoare,

voce hipnotică:

”Mi-e sete de abis, vino cu mine”!

Emoții i sidef • 49

Mă duc spre ea, nebun...

O voce strigă: Nu! Un clopoțel de vânt.

Mă-ntorc și fug spre Dragoste, în timp ce marea

hulpavă, o înghite pe Meral.

Luată de valuri mari, zănatice,

apa e rece și sufletu-i uscat nu mai respiră.

Luna mijește către ea un ochi de hiacint.

Toate cuvintele nespuse de ea alunecă dincolo de marginea vieții,

hrănind arborele flămând al tăcerii universale.

50 • Miriam Tkee

FĂRĂ NUME

Ploaia cade în linii drepte,

perdea de întuneric peste întuneric

peste pământ și peste aripile frânte ale iluziilor,

gelozia înfige pumnale în inimi de fete neiubite.

Ce este azi?

O zi supusă perimării,

nu fuge spre izvoarele vieții,

azi e deja departe,

mâine începe să bată la geamuri,

cu degete de noapte.

Nu existăm decât puțin,

azi e format din mici momente de delir,

decizii și rutină,

gânduri tălăzuite - mici finalități

Iubire, neiubire,

trădare, zămislire,

sentimente ce induc nebunia,

nebunia - ca gravitația

un brânci și gata, ești ucis de dor.

Nu existăm decât puțin, și totuși suferim,

când dragostea moare,

când sufletul sună a gol, ca un gong.

Ne căutăm, ne pierdem și ne regăsim,

purtăm măști surâzătoare și volubile,

iar îndărătul lor,

Emoții i sidef • 51

îți vine să plângi,

îți vine să urli.

Ploaia a stat.

Pe bulevarde umblă smintite,

duhurile iubirilor neîmpărtășite

dibuie între faldurile de mătase ale apelor timpului,

unduindu-și degete transparente,

înhață scânteieri,

cerșesc iertări.

Femei aiuritoare calcă pe bruma trotuarelor sticloase,

suferința cosmică dispare în bezna,

e carnaval la Ambasada Lunară.

52 • Miriam Tkee

PASĂRE ALBASTRĂ

Pasare ciudată, cu cântec de vis, în timpuri senine,

dar cu țipete amare, când plouă și lumina e săracă.

Pasare ciudată, cu ochii ca mierea și aripi de iarbă albastră,

cu dragostea în zbor, risipită în nisipuri aurii,

pe plaje aflate aiurea,

unde ochii ca mierea țintesc ca-ntr-un vis repetat,

iar gândul aninat de aripi te duce departe, departe...

Plecând nu iei totul cu tine,

ci doar iubirea ce doarme senin

sub vesmântul tău de pasăre

ce nu-și găsește locul,

Cauți lumina, pentru fotosinteză

ce se naște

în aripile tale de iarbă albastră

apoi se trezește în tine zborul.

Emoții i sidef • 53

IUBIREA E UN MARE DOR

Când plouă cuvintele,

cerul sufletului e înseninat de zâmbet

sau e rănit de fulgere verzi ale maniei.

Bucuria și durerea ating pragul tăcut al ochiului ce privește în sine

și vede acolo, în trecut,

magia trecătoarelor stări de extaz

sau negatele stări de abis.

Crezi ca știi totul

dar mintea păcălește percepția deformată de tânjire.

Vrei sa fie așa și crezi că se va întâmpla.

Când se întâmplă, gândești: era predestinat.

Trecutul este locul unde te oprești strigând sub tâmplele tale

cuvinte ce cheamă suflete fugare în timp

ce au atins în multe feluri sufletul tău.

Trecutul e locul unde încep să vorbească tăcerile,

iar vorbele plâng și șoptesc nemângâiate rugăciuni,

în ritmul ploii de vară.

O piatră nu are suflet, așa că nu are ce pierde

atributul pietrei e să devină dust in the wind...

Unde se duce sufletul?

Atributul sufletului este să se prefacă în pudră de stele.

Cum să se piardă, dacă el e așa un călător?

Și mă gândesc: cum ar fi ca stelele să îmi vorbească prin tine?

Ar fi ca și cum Cerul ar fi mereu aici.

Iubirea e un mare dor.

54 • Miriam Tkee

VIS PENTRU NIOKA

Sec și lipsit de speranță,

timpul e atins de trecerea unei umbre,

o vagă presimțire.

Muzica ce se desfășoară în tine,

avertisment vechi de când lumea!

Pași furișați pândesc în noi

ieșirea din plictisul unui acord monoton.

O melodie se joacă

la suprafața unui gând.

Acorduri joase disonante,

apoi plecarea, renunțarea –

arpegiu frânt.

Singurătatea e un somn, Nioka,

falsa odihnă a unui vis sub anestezie.

Umblăm încolo și încoace prin viață -

suflete paralele,

fiecare pas e o tresărire

între înainte și acum.

Pendulăm între fericire și neant,

un dor fără nume.

Ne credem desprinși de durere,

zâmbim, ascunzând tânguirea lichidă

sub nucul din capătul străzii.

Când crezi ca ești liber,

amăgirea îți pune un deget pe umăr.

Emoții i sidef • 55  

DELIR IN NOAPTE

Soarele - portocală toridă,

sus pe cer – păsări, săgeți argintii

paharele goale jelesc de dor, licoarea suspină

cristalin și cu intenții întunecate de delir în noapte.

Sub ombilic coconi somnolenți

tremură de dor, așteptând primăvara –

zbor pudrat cu aur si soare.

Respirație fierbinte coborând spre tâmple,

stele se preling de sub pleoape,

Axa Lumii și Calea Lactee a Cerului meu.

Sunt o lampă cu lumina răsfrântă,

la răspântii de vise

tu ești singura flacăra pe care o știu:

aprinde-mă!

Ochii noștri privesc ca o taină,

paharele se golesc,

cuvintele se rostogolesc.

Ecoul îndepărtat crește în Vale

ierburi sălbatice și mărăcini mângâie glezna

scrijelind semne ciudate,

talismane pentru mai târziu:

"mai știi, era în seara în care..."

Polii vieții demagnetizați își întorc spatele

plictis si rutină,

dragostea își măsoară propria absență.

56 • Miriam Tkee

Luna, obosită, se așază pe spatele tău - armură

Pletele-ți vibrante dansând

un dans în spirală.

Nostalgiile falimentează

lumina țâșnește și țese cu războaie de noapte întrepătrunsă de zi

fire misterioase, borangic și speranță

muguri năzdravani mijesc ochi vegetali:

Buna dimineața, Viață!

Emoții i sidef • 57

WONDERWALL

Mai tremură încă în gând,

chipul tău, scăldat în lumina cu fir de argint.

Mi-e dor de tine si de vară!

Timpul n-ar plăti cu bucurie, penitența,

timpul si-ar mușca buzele într-un zâmbet răutăcios.

Suntem doi poli de lumină - ferestre spre cer,

știi ce-mi faci, cu doar o privire.

Sălbatic și încurcat,

părul tău este viu, limbi de foc,

dansezi ca o vulpe.

Vom începe un dans,

până la marginea lumii.

Buzele noastre îndeplinesc ritualul vechi de când lumea,

muzica se joaca în Univers,

fără a fi nevoie să se oprească.

58 • Miriam Tkee

NU PIERDE VISUL

Mofturi, mofturi decadente,

doamne imprudente căutând paroxismul,

evadând în vieți furișate.

Le dăruiești fragmente de farmec și timp și mă rănești,

dar nu pe ele le dorești...

Ți-ai închipuit că prezența mea ți se cuvine,

dar nu îți rămâne decât să te uiți în urma pașilor mei

îmblânziți de renunțare.

Regretul este o mlaștină cu noroi verde, otrăvitor,

vestește renunțarea, rece, hâdă,

așa cum fac mereu veștile proaste.

Cu harta în spate,

mă cauți în munți, în văi, în deșert.

Simt urma ta în orașul construit pe lagune.

Poate acum plutești

în una din acele felii negre de lubeniță

lucind în soarele umed,

ascultând murmurul venețian.

Busola trage brațele punctelor cardinale

suficient de departe de catifeaua abstractă

a acelui loc cald, de la baza gâtului meu

unde îți odihneai capul în fiecare seară.

Emoții i sidef • 59

Sunt vinovat de a fi pierdut visul!

Întoarce-te la mine!

... îți zvâcnește căința pe email...

Nu tu pierduseși visul,

ci visul te-a pierdut pe tine.

Un nod este un nod, iar după două veri

abisul a aninat cu sunete răgușite de vânt

o epifanie pe o moviliță de pământ.

60 • Miriam Tkee

MĂȘTILE FRICII

S-ar putea...

Să ne-întâlnim cândva, de are sens...

Să-mi citești gândurile la distanța unui vin fiert cu scorțișoară.

Eu să roșesc,

tu să zâmbești.

Într-o seara de iarnă,

pe aleea care mărginește parcul,

cine crezi ca se plimba?

Cupidon, cu arcul.

Emoțiile (cai sălbatici, herghelii robuste),

au dat navală -

cavalcadă în lanul de narcise.

Pentru ca am uitat să spun:

pe alee se făcuse primăvară!

Pe bulevard, un guguștiuc

își cântă fantezia de a se crede cuc.

În Delta arsă, roua-cerului,

hoțește, ademenește

insecte naive.

Pe micile ecrane,

femei sofisticate se transforma în dive.

Cangurii își profilează siluetele de fum,

era șobolanului își croiește drum

prin pustiu.

Dominatoare,

Emoții i sidef • 61

intențiile răului au seva din belșug,

dar crângul e crâng,

natura e dibace,

va reînvia cu forța pe care viața

o dă creaturilor blânde, dar tenace...

Un liliac și-un șarpe

din aproape în aproape,

au pus pe jar planeta

împlinind prorociri de întuneric.

Să ne-întâlnim cândva, de are sens...

Zâmbind sub măștile fricii,

simțind un sentiment intens.

62 • Miriam Tkee

POEM INDECIS

O nouă zi alunecă în soare

așteptând în aceeași tăcere goală.

Dorurile devin confortabil amorțite,

mintea fuge pe o planetă-mozaic,

împinsă de o briza caldă,

într-un val nevăzut.

Anxietatea îmi îmbată mișcările -

sunt stângace și tandră,

tânjesc spre lumină.

Hei, deschideți ferestrele Cerului!

(șoapta mea umple golul)...

o sclipire se agață de coada ochiului -

un pescăruș.

Și vine o zi care alunecă din soare,

ochii noștri se întâlnesc,

ne zâmbim, ne iubim,

o înțelegere nerostită ne străbate,

bucuria vine în simplul act de a dărui.

Emoții i sidef • 63

ZUMZET

Albinele – dronele verii,

se apleacă într-o șoaptă secretă

asupra polenului din miezul florilor parfumate.

Albinele - zumzet în zbor,

contribuie, neobosite,

la poezia anotimpului,

la sănătatea planetei,

într-un curcubeu -

eșarfă celestă.

64 • Miriam Tkee

VIS DE CRISALIDĂ

Crisalidele se visează fluturi -

tresar în dantelate, onirice zboruri,

suspină, când vânturi turbate

le tulbură curcubeul din aripi.

Fiecare bătaie de aripi

trimite tornade cu guri înfometate,

spre ceruri imposibile.

Emoții i sidef • 65

OGLINDA TIMPULUI

Mă privesc ca după o despărțire -

fericirea nespusă a clipei de oglindă...

Esența copilăriei, răsfăț în unde argintii.

Închid ochii și oglinda șoptește:

— Frumusețea, femeie, este

un element fără destin personal

somată să renunțe

docilă, să se prăbușească

în apele timpului.

În mine tresare un murmur care crește:

''O, clipă, rămâi!"

Bubuitul pietrelor ierboase

se lovește de crestele colinelor...

E mișcarea timpului

în care nu se întâmplă nimic

în afară de gândul tău la mine

și gândul meu pe cerul sufletului tău.

Trecutul, volubil,

mă ține de vorbă,

mă absoarbe în taină.

Copilărie, mai spune-mi o poveste!

Clipele mor de epuizare și pier,

beție a zborului,

66 • Miriam Tkee

rămân urma prelungi

de ne-viață:

''Așadar, asta-i tot''?

Deschid ochii și-mi desenez un surâs -

clovn al propriului dispreț

pentru eternitate.

Emoții i sidef • 67

LĂSTARI DE DRAGOSTE

Și mi se pare că te duci cu vântul,

trec zile după zile,

plâng nopți îngenuncheate,

cu gene grele stelele se sting,

și se aprind tânguitoare zori

si sufla vijelii prin ascunzișuri.

Trec nopți albastre după zile negre,

și mi se pare că foșnești la geam

așa cum face vântul

și dulcele răsare din amar

și râde iar pământul

și se trezesc în mine viorele

și curg lăstari de dragoste fugită

să scapere înalt, până la stele,

și te iubesc cât cerul și pământul.

Vin nopți nebune după zile fripte

și zile albe după nopți de jar

tu n-ai habar

și iarăși pleci și dorul

și dorul nu are hotar.

68 • Miriam Tkee

NOCTURNĂ

Somn ușor!

Noaptea fuge-ntr-un picior,

cu sandale de argint...

Luna, lampă fermecată,

se ascunde-n stufăriș,

cochetând cu stelele

cu rochițe foșnitoare

și cu clinchet de cercei.

Lotuși izbucnesc buimaci,

cu suspine somnoroase,

din ghiocuri satinate...

Luminițe aiuritoare: licurici - scăpărici.

Uite colo, dimineața,

cum se uită pe furiș!

Emoții i sidef • 69

REGĂSIRE

Te aștept

în seara cu lună plină

să ne putem pierde pașii prin aroma pădurii.

Urmele pașilor noștri să le acopere ultimele frunze

ca nimeni să nu ne găsească.

Prima cădere de zăpadă să fie

o ploaie de astrale petale,

s-aștearnă pe chipuri vălul de ”nu-mă-uita”,

și atunci,

acea rătăcire va fi

regăsire.

70 • Miriam Tkee

TĂCEREA E RĂSPUNSUL

Ascult cuvintele desperecheate în amurg

ce s-au topit într-o finalitate de suspine întomnate;

simt cum mă arde simetria lacrimilor

ce vin din necuvinte.

Ești atât de aproape și atât de străin!

Aș vrea să-ți spun: mai rămâi măcar un vis sau o vacanță.

Ești doar o imagine care se dizolva încet.

Îmi ascult singurătatea

care îmi picura în auz

șoapte despre un poem

devenit între timp o proză banală.

Emoții i sidef • 71

VIS OBSIDIAN

Începuseră să se aplece cuvintele peste reverul fanteziei.

Le-am adunat în jurul gleznelor,

pentru a-mi ține de cald pe timp de singurătate,

dar ele m-au înlănțuit,

m-au supus,

m-au abandonat.

Le-am regăsit la o răscruce de poveste,

eram superficială, lipsită de tact, sentimentală,

și a venit și acea zi când toate au ars!

Timpul este un lucru inventat, fluid si evaziv,

un cavaler necruțător, un vagabond,

iar când încremenește,

seamănă bine cu sticla topită -

un vis obsidian.

Cu brațele încolăcite în jurul unui melc adormit,

mă plimb prin propriul suflet

ca într-un templu și zâmbesc - copil.

"Uita-te spre Cer cu acest zâmbet", îmi șoptește mama în gând.

Suflete țesut din sfiala și iubire,

ajuta-mă sa trec dincolo de amintiri,

pierde-mă în povești,

printre rafturi de cărți.

72 • Miriam Tkee

Alături de tine,

seara, îți șoptesc un sărut

de-a lungul gâtului,

oprindu-mă în locul acela cald,

din spatele urechii,

iar timpul adoarme primul.

Vorbim aceeași limba, în somn,

savurând fiecare silabă.

Emoții i sidef • 73

O SFERĂ MUZICALĂ

Imaginația este un vehicul ceresc,

între pământul păcătos

și un colț de stea,

iar gândurile, nerostitele,

se îmbrățișează în taină -

o sferă muzicală, năvalnică, vie.

Zilele mele sunt sărbători,

când sunt iubită,

sunt gheme încâlcite din fire de borangic,

în coșuri de nuiele împletite de iele,

cu care se joacă motanii uituci și flămânzi de emoții.

Nopțile mele sunt aștri albaștri,

iar visele sunt leagăne lungi

aninate de Lună,

în care dorm pisici stelare.

Somnul meu este o regăsire în alb-negru,

doar macii sunt roșii,

si copilăria - aproape.

La moartea sentimentelor,

Cerul meu își deapănă

fuioare de ceață abstractă și dor absurd de dor.

74 • Miriam Tkee

NUMAI TU POȚI FI TU

Ceea ce nu poți spune prin cuvinte,

nu poți șopti și nici măcar fluiera.

Ceea ce nu poți spune

poți cânta din frunză

sau din muzicuță.

Ceea ce nu poți - poți.

Mă uit la ochii mei din cer

și încep să-i ascult.

Sunt un tumult,

sunt lumina care vine tiptil și pleacă fără știre.

Sunt pur si simplu eu.

Sunt pur si simplu

Iubire...

Emoții i sidef • 75

AȘ BEA UN FRESH DE FETE DESUETE

Hainele ei au îmbătrânit în dulap

și pantofii pe raft.

Nu scap de ea, se face colac

în brațele mele, în hamac.

Stă goala în lumina crudă

și ploaia ne udă

până la sentimente...

Suculente momente!

O pala de vânt acoperă trupul flămând

și ușor ofilit

(deși nu i-o spun)...

Câte amintiri să adun

de la aceeași femeie?

Femeie, timpul tău

s-a dus printre pinii de mare

pârjolit de soare

și moare de dor pe sub brazi

(deși nu i-o spun)

tot mai mult îmi plac fetele de azi!

76 • Miriam Tkee

SECRET ȘOPTIT

Primăvara e ca un secret șoptit la ureche,

ca florile de cireș

furate de veverițe

în Grădini suspendate.

Mă simt ca un copil -

mai copil decât mama lui,

înainte de a se naște.

Cu tălpile goale,

îmi aștern sufletul pe pământ

și ascult

cum visează semințele calde,

sub vetrele Geei.

Emoții i sidef • 77

APELE SOMNULUI

Mi-e dor de o lume din care răul lipsește,

de oameni cu suflete fără hotar.

Mi-e dor de ochii din cer ai îngerilor,

și de culorile visului de zbor, în adânc sufletesc.

Secvențe din lumi stranii,

în care destine cu ochi bulbucați

pândesc indecise să se agațe de lume,

iar presentimentul

scoate din fire întâmplările.

Jerbe de spiriduși dansau pe cer,

între aici și atunci,

în timp ce între acolo și acum,

dormeau până și plopii de la margine de drum.

Sufletele obosite curg

pe apele somnului, cu ochii închiși,

până la capătul lumii.

Mințile fug în hăuri fără cer,

în amurg.

Cerul plesnește în licăriri furișate,

coama dealului tremură domol -

spinare bătrână arsă de soare.

Întreaga lume parcă a-nnebunit

O sferă în derivă cu miezul amorțit...

78 • Miriam Tkee

MELANCOLIE

O ceață umple aerul,

sunt nori de respirație gri.

Lumina stă agățată de cer,

frunzele rare și blând galbene, atârnă

ca niște limbi de câini însetați.

Copacii sunt goi, părăsiți de izbândă,

bătrâni cu pielea uzată

cu mâinile vrăjite în aer,

doar câteva cuiburi de vâsc se rotesc

tremurând sub vaietele vântului,

sub ploaia de toamnă,

care împușcă găuri în noroi.

În depărtare, zarea arată ca în fotografiile sepia,

umbrele de astă vară râd,

râd printre trandafirii înfiorați

de eșarfe sfâșiate,

fluide, furate de vânt.

Se mai aud încă ecouri de râs în spirală,

se mai amestecă viața bulevardului cu sunetele nopții -

un vuiet monoton,

străpuns ici și colo de țârâitul greierilor,

și al cosașilor de stepă.

Se mai ghicește zarea fierbinte,

și Luna, în vârfuri de pin,

iar doamnele cu dantelate amintiri,

Emoții i sidef • 79

mai aruncă o privire piezișă sau două,

de la balcoane,

la iarba ce geme sub trupuri.

În sufletele lor tinere, zâmbesc îngânat sărutul de mătase și focul.

Uite, un balon roșu!

Copilul acela visează să aibă o casă...

80 • Miriam Tkee

SUNTEM DOUĂ LIBERTĂȚI

Toamna a trecut și tremură în zare,

bănuindu-se iarna cu pletele ei argintii.

Parcă văd iar urme prelungi ale trecerii noastre prin vară,

tipare idilice ce repetă povestea de vis a Iubirii...

Nu știu cine ești, dar simt că te știu demult,

dintr-un timp în care nu eram decât visul unei mame.

Nu știu ce a urmat după tine -

eram un copil al unei lumi crude.

Am crescut cu gândul la acel vis numit Fericire,

căutând să alung tot răul lumii cu zâmbetul meu.

Te-am chemat mult timp fără cuvinte, dar nimeni nu răspundea.

Într-o noapte a răspuns pentru tine un gând.

Întâlnirea noastră în lume a fost ca o căutare în noapte

cu mâini febrile de dor.

Nu o să încerc să te cunosc mai mult,

nimeni nu poate să cunoască pe nimeni.

Știu ca oamenii sunt trecători!

Nu există un timp știut în care cineva pleacă.

Ți-am auzit pașii foșnind pe aleile adormite,

te voi urma

acolo unde statuile deapănă fuioare de dor

înlănțuite sub stele

în îmbrățișări mute de piatră.

Emoții i sidef • 81

Mi se pare că te văd deja plecând

și parcă te văd pierind,

pierind în această toamnă târzie

ce plânge cu frunze plutind în derivă.

— Ce măști zac acolo la picioarele tale, Toamnă ?

— Sunt visurile tale amare, tristeți lepădate în grabă.

La primăvară vor năpârli, lăsând fericirea să zboare,

baloane pe cer, ca păsări ce vin din neant.

Aștept zăpada să-mi limpezească privirea

iar inima, pasăre naivă, să cânte cu lungi și albastre ecouri

peste rămășițele unui vis.

Bine-ai venit, Iubire!

Suntem două libertăți și e magic,

dar în învălmășeala fiecărei zile

e atât de neobișnuit să decantez

că ceva are un alt chip...

82 • Miriam Tkee

SECRETUL DIN SPATELE LUNII

Există un secret acolo, chiar în spatele Lunii,

în zâmbetul ei lichid, scânteietor.

Amețită după sărut, Ambra se înclină

odată cu sentimentele ei luminate de Lună,

șoptind în urechile Universului tău:

Alege-mă!

Va dansa și va cânta numai pentru tine,

pe peluza unde mai înainte fuseseră elefanții tăi albi.

E prea târziu să fugi, Topaz!

Pocalul de aur cu zâmbete, al Lunii evazive, e golit și

tare mi-este teamă că te-ai îndrăgostit!

Emoții i sidef • 83

DULCEA LENE DE A FI

Suntem atât de adăpostiți și neștiind de lume,

prea speriați să trecem peste stilul nostru de viață comod...

Ne este greu să renunțăm la aroganță, la egoism, la ignoranță.

Suntem prea speriați să ne schimbăm,

Pentru că nu știm ce să facem după aceea,

cu mâinile, cu noi, cu alții, cu metehnele,

după ce nepăsarea a dispărut.

Unii mă vor critica pentru că spun asta.

Alții mă vor ignora sau mă vor ridiculiza,

iar câțiva (puțini) mă vor asculta.

84 • Miriam Tkee

OGLINDA

Iluziile dansau sălbatic, excitant,

ca niște dansatori eliberați pe ringul de dans, strigând:

"Sunteți liberi, acum sunteți liberi!"

... Dar sunteți prinși...

Prinși în frustrările voastre, în temerile voastre și în frica voastră de schimbare,

pe care le țineți cu dinții,

cu toată puterea minții,

cu toată otrava din gânduri.

Într-o secundă de slavă, de minune,

realitatea a dezlănțuit totul,

v-a pus în față o oglindă

(grimase și ipocrizii machiate),

s-o acceptați, s-o acceptați...

Considerați-vă norocoși,

Pentru că ar fi putut face ceva mult mai rău...

Emoții i sidef • 85

VISEZ CĂ VISEAZĂ

E Halloween... Am adormit târziu.

Când orele s-au dat peste cap, clopoțeii de vânt au dansat:

Cutremur!

Am adormit din nou, am suflet de copil, nu cred în rău.

(Coșmarul sapă galerii în noaptea bărbatului din visul meu)

O zi ca oricare alta.

Într-o clipă metalul și omul (praf de stele) devin una,

o fuziune sângeroasă.

Viața întinsă tragic pe trotuar -

pietrișul și omul cu suflet zburând la stelele care l-au creat.

El vine dintr-un punct către care se îndreaptă de la naștere încoace.

Se duce!

Ca lumina pictorului orb, care atinge pânza cu degete boante,

ca apa care curge printre degetele invizibile.

Se roagă la ușa Paradisului:

”O amânare, Doamne, iubesc și sunt iubit!

Un pic de iertare!”

Nicio energie nu a rămas să se joace în ochii lui,

niciun ultim sărut al iubitei.

Viața se împuținează în el –

"A dispărut", spun ei…

În spatele acelor ochi de aramă, ferestre către suflet,

există o poveste.

Vedem atât de multe lucruri pe care nu le căutăm

și atât de multe lucruri dispar,

86 • Miriam Tkee

din cele pe care nu le-am cunoscut niciodată,

niciodată văzute de ochii noștri adormiți,

deși suntem treji.

Se trezește dimineața – e viu!

"Te iubesc, îmi ești dragă! Atât de dragă! Tu ești dorința inimii mele" –

îi șoptește iubitei.

Iar ea se gândește zâmbind întreaga zi:

"Sunt dorința inimii lui"…

Visezi, deși ești treaz,

pasiunea încă mai există,

parfumul dragostei stă agățat ici și acolo,

la lumina lumânărilor,

așa că șoptește-i în fiecare zi, iubitei:

"Tu ești dorința inimii mele".

Emoții i sidef • 87

PICAJ

Gândul este un pescăruș ghiduș,

aripile lui, într-un balet cu vânturi care vin si trec - amintirile,

ating în picaj oglinda sufletului,

stârnind dorul de zbor în vieți netrăite -

pentru a schimba ceva,

pentru a afla ce lecții nu am învățat,

de ce oameni nu am fugit,

fugind de noi...

88 • Miriam Tkee

BALET

Cu ciocanul și cu dalta

zămislește contururi netede.

Trupul balerinei cuprins în pereții de piatră –

emoția ascunsă într-o melodie,

într-un zbor.

Sângerări ale degetelor

peste șiruri de cristale de marmură -

îi cântă în inimă o melodie neterminată.

În spatele acelor ochi mari, căprui,

artistul visează la zori de zi pe poante...

Emoții i sidef • 89

PLOAIA DE VARĂ

Ploaia de vară este melodia rămuroasă a copacilor.

Ploaia de vara face sa înverzească ochii cerului,

privind fetele cu alunițe sfioase pe sâni,

cu plete umede - șerpișori pe umeri.

Ploaia de vara face sa răsară melcii

de după lespezi seci,

să pască ierburi albastre pe câmpii abstracte,

să netezească ridurile de expresie ale statuilor

care caută zadarnic timpul

pierdut de oameni și de timp.

90 • Miriam Tkee

CHINTESENȚA VIEȚII

Pădurea fremăta cu râul la picioare,

străjer - văzduhul își oglindea seninul ochi în ochi cu cerul.

M-am așezat lângă copacii

rămași îmbrățișați în viforul furtunii

și am văzut dantela-n frunze ruginii

pe pat de mușchi, nostalgic după vară.

Nicio pasăre nu tresărea prin frunzișul arămiu,

doar gândurile mele de cer

care se rugau pentru zâmbetul acestei lumi,

să nu se stingă,

să fim mereu copii la suflet

să nu uităm ca iubirea

este cea mai mare forță din Univers.

Emoții i sidef • 91

PUZZLE

Insule plutitoare la apusul soarelui...

Luna dansează lent

în mijlocul camerei mele.

Stelele alunecă în cerul lichid

din oceane.

Doar o noapte ne trăiește

într-o linie lungă,

nătângă.

Întunericul de cerneală a devenit

labirintul nostru,

un puzzle de descifrat,

ascultând tăcerea.

Atunci când mâna ta

găsește mana mea

nu am nevoie de un semn

pentru a auzi

ce-mi spune inima...

92 • Miriam Tkee

RECUNOȘTINȚĂ

Căutând căldură în coconul unde te-ai izolat,

găsești doar o amintire rece.

Oamenii te părăsesc, când fugi de tine

și încetezi să-ți deschizi sufletul.

Te hotărăști să ieși din nou în lume,

să surâzi primăverii, să întâlnești oameni.

Afară te întâmpină parfumul caprifoiului încălzit de soare, lipicios și dulce…

Cum ai putut să stai departe

de minunea care trăiește în miezul vieții?

Vorbim fără cuvinte, fără sunete,

vălul este tras peste o lume trează.

Sunt singură, încă visez, fără sa dorm.

Și mă gândesc la mare, la mare și la noi.

Salut această zi plină de mulțumire!

Emoții i sidef • 93

MESAJ SECRET

Zâmbetul tău mă invită,

pătrund într-o insulă de fascinație,

explozii miniaturale în bălțile tulburi ale neliniștilor tale,

extrag din mine porniri de blândețe pentru tine,

care te acoperi cu aroganță,

din teamă și nesiguranță.

Mă cuibăresc în scobitura pașnică a umărului tău,

apropierea îmi asaltează sentimentele

cu parfumul picant, senzual.

Dimineața ne răsucim în pat ca niște ghilimele.

Soarele prin jaluzele taie aerul cu lumini albe,

înainte de a se transforma în verde,

când se așază pe pleoapele tale.

Curg peste mine fluxuri magnetice,

când deschizi ochii aceia verzi,

care nu se mai uită înapoi la sufletele lăsate în devastare.

Pierdut în pasiune și sudoare,

suspinul tău mă face mai mult decât să strălucesc.

Printre degetele noastre se plimbă o poveste moale,

care se strecoară prin vama rutinei,

și pentru o clipă, ceea ce a fost,

a rămas ca o cupă

din care vom bea profund un vis de iubire.

94 • Miriam Tkee

Frumoasă și abătută,

cu sufletul ciugulit de păsări ciudate,

închid ochii, încercând să adorm.

Memoria îmi aduce la suprafața gândurilor mângâierile tale,

senzație de căutare a unui mesaj secret, pe piele,

cu vârfurile degetelor,

ca și cum trupul meu ar fi fost un ținut braille.

Mă gândesc la noi cum ne gândim unul la celălalt,

două stele îndepărtate, licărind, fiecare în lumea lui.

Nu ne-a fost ușor să ajungem până aici, întâi ne-am iubit.

Ochii mi se apleacă spre somn, devin mici, flămânzi de vise.

Sub bluză încă îmi ard focuri,

focuri adânci, simandicoase, zgribulite,

sub vraja șoaptelor tale de demult:

”Înainte de a adormi, mă gândesc la tine, cum foșneai prin pat și mă-ngânai”.

Emoții i sidef • 95

LIVING IN YOUR SONG

Să trăiești în câtecul cuiva care te-a învățat să iubești,

experimentând cele mai adânci sentimente,

trezind erotismul,

să atingi extazul, într-o lume pe care nu o bănuiai,

să evadezi într-un vis, spărgând argintul oglinzii.

Ce cauți în oglindă?

Reflectare, dar în mare măsură, confirmare că vei străluci

în ziua care se așterne la vârful genelor tale.

Fluidul de energie secretă începe să curgă în vene

odată cu gândul - da, sunt frumoasă,

nu e o oglindă magică,

magia sunt eu...

Visul plutește pe unde argintii

chiar și atunci când trăiești zile anoste,

în care nu îți pasă cum arăți,

știut fiind că obișnuința supraviețuiește visului

și, uneori, menține relații.

96 • Miriam Tkee

SUFLETUL MEU ARE UMBRELELE DESCHISE

Marginile viziunii mele ard de apropierea Lunii,

cerul se sparge în oglinzi.

Nu pot trece de umbrele care se deschid sub retină

și nici nu pot sparge suficient de multe oglinzi imaginare,

pentru a compensa norocul că trăiesc în cântecul tău.

Visele tale au devenit ale mele,

dar în visele mele dragostea este spectrală și dulce,

o fantomă de dragoste.

Ea trăiește doar atunci când ne aflăm aproape

și dispare odată cu plecarea ta,

iar sufletul meu scos din minți își cheamă dragostea cu tine înapoi.

În urma ta rămâne inima mea, toată - o arsură…

Tu stai liniștit, ascultându-mi tăcerea.

Gândurile mele de somn fug pe acoperișul lumii,

simt mirosul albastrului din tării,

pictez cu pensule muiate în albastru de amurg

șoptirile aștrilor.

Voi găsi în somn vreo mângâiere?

Sufletul meu are umbrelele deschise,

furtunile nu mă mai sperie,

iar mintea mă îndeamnă să iubesc dintr-un loc mai liniștit,

un loc pe care realitatea nu îl atinge -

îi spune inimii să creadă, să nu își piardă speranța.

Simți gândurile mele de somn,

simți cum se strecoară lângă ele zâmbetul meu de noapte bună?

Emoții i sidef • 97

TĂCEREA LUNII

Sfârșiturile ascund jăraticul cald,

miezul incandescent învelit cu cenușă cuminte, după arsură.

E singura parte întreagă de suflet, când dragostea moare....

E partea care doare mai tare,

dar e și partea care ne ajută să trecem peste zile și praguri de viață sfâșiată.

Este locul unde apar cuvinte de dragoste nouă.

Îmi este argintiu sub pleoape de la razele nopților

în care te aștept cu înfrigurare,

când tremură fereastra, dar nu ești, nu ești tu...

Promisiunile sunt goale, ți-am dat deja inima mea - haos.

În momentele de îndoială,

îmi voi plimba dezamăgită degetele

prin cenușa amintirilor.

Și-mi scrii că vii...

Automobilul sforăie ușor, în drumul spre aeroport,

număr secundele în copacii care trec pe geam.

Tăcerea lunii alunecă spre orizont;

în contrast, spațiul dintre noi se micșorează.

O scânteie între momentul de resemnare de astă vară

și revederea blândă a acestei nopți

și focul se iscă...

—Te iubesc de când mergeai îngândurată pe aleile înzăpezite,

ciocnindu-te de oameni, fără să îți pese de nimic,

98 • Miriam Tkee

te iubesc de când ai tresărit, dând cu ochii de mine.

Te iubesc când faci pe curajoasa,

luând în serios viața, așa fragilă și încrezătoare cum ești…

Și îți șoptesc în gând:

”Ia-mă cu tine, ține-mă bine.”

Emoții i sidef • 99

MĂR ROȘU

Mănânc un măr roșu,

cotorul arată ca o clepsidră,

semințele, mărgele brune,

alunecă sub tălpile-mi goale.

Inventez un mers în absență,

nu mă agăț de mersul de somn,

nu merg pe sârmă și nici măcar nu merg,

îmi închipui că zbor...

Ce tare dor absențele,

când mori de dor!

Iar gândul cinic, mă trezește:

—Trăiește prezentul, vis rătăcitor...

Mănâncă un măr cu tot cu semințe și cotor,

și nu mai muri atâta de dor...

100 • Miriam Tkee

SĂ CREĂM ACORDURI MINUNATE

ÎMPREUNĂ…

Dansez pe dunele de nisip, cu gleznele goale.

Încă îmi răsună în urechi

vocea bărbatului cu Universul în piept...

Toate imaginile cu el strălucesc

ca stelele necăzute în jurul plajei.

Mirosul proaspăt de ploaie stă aninat de cerceii platanilor,

în părul meu se joacă vântul;

sunetul decolorat al sirenelor de pompieri

ne amintește de tânguitorul chin doi-zero-doi-zero,

anul șobolanului de metal.

În depărtare - pescăruși și porumbei.

Atâta risipă de zbor…

În Piață - monumente și istorie,

igluri și oameni cu măști într-o ureche,

și-ai dragostei străjeri –

Ovidius, cântărețul iubirilor gingae, cu pescăruși pe creștet,

iar lângă Farul genovez –

poetul nepereche.

Marea pune povești la picioarele mele,

diamante spumante.

Cerul e plin de stele care fac cu ochiul,

mi se face dor de dor.

Inima mea vrea mai mult, vrea tumult.

Emoții i sidef • 101

Bărbatul cu Universul în piept apare de nicăieri,

se apropie de mine și îmi șoptește în curbura gâtului:

— Să creăm acorduri minunate împreună... iar asta să rămână între noi!

102 • Miriam Tkee

DORINȚĂ

Iubirea mea a început ca o muzică: cristalină, cu tonuri optimiste,

a alunecat în confuzie și duioșie,

realul și imaginarul au creat trambuline amețitoare

într-o dimensiune unde nu au acces decât copiii, nebunii și îndrăgostiții.

A căpătat ritm, a devenit intensă.

Atât de fericită, frenetică. Mai știi?

Sunetele au pierdut din armonie, s-au descompus fără rost,

emoțiile și cuvintele au ars în poveste,

pe care am tendința să o consider o istorie adormită.

Ce ar urma după noi?

Iubirea noastră a alunecat din existență

pe același traseu pe care a venit,

în cercuri tot mai largi, luând cu ea toate misterele -

suflul ei a făcut un semn de bun rămas.

Putem să mimăm ipocrizia,

dar gesturile mărunte pe care ar trebui să le facem - și nu le facem

(din lene, din orgoliu, din neatenție),

scăpările, amânările, ele nu mint.

Se spune că ce lansezi în eter în materie de gând, dorință, se împlinește cândva.

Îmi doresc să nu existe zi

în care să nu te văd, să nu te aud, să nu mă emoționeze zâmbetul tău.

Îmi doresc să trăim povestea

căreia îi suntem meniți, în lumea asta.

Emoții i sidef • 103

ÎNAINTE DE TINE

Să mă asculți cu ochii, cu ochi care mă studiau,

făcând, mijiți, calcule îndoielnice asupra rezistenței mele la farmecul tău,

cu pleoape grele de pasiunea pe care o anticipai privindu-mi chipul,

apoi, alunecând abia perceptibil, mai jos,

să te surprind, atingându-ți genele

cu o voce pe care abia de mi-o recunoșteam...

Să îmi atingi umărul cu somnolentă speranță

că nu va fi fost ultima oară

când ceva din mine atingea ceva din tine,

în atâtea feluri încărcate de dor.

Ritual de dragoste!

Apoi... nu mai știu ce a fost.

Cred că a început ceva ca o vălvătaie, care urca, urca,

aurie și roșietică precum sângele.

Ceva scânteia, ca și cum în depărtare

niște fulgere tăiau un cer, undeva, cu linii în zig-zag

și picurau, din lumina violentă, crâmpeie de foc.

Cu infinită tandrețe mi-ai făcut loc în brațele tale –

ce loc minunat, brațele tale,

parcă toate relele lumii se aflau departe,

iar între noi doar picături strălucitoare care domoleau arșița trupurilor.

Înainte de tine trăim zile obișnuite,

zile iritante, fără noimă,

104 • Miriam Tkee

pline de zgomote și încărcate de balastul atâtor renunțări,

de responsabilitatea unor acte și fapte

care dau un sens delirant verbului "a trebui".

Și am botezat timpul din care ai lipsit: înainte de tine.

Emoții i sidef • 105

DAR NU SUNTEM...

Trag jaluzelele încet, foarte încet.

Nu ai plecat demult, dar timpul

se holbează deja la lume din cadranul auriu.

Mă uit după tine, pașii încă răsună pe alee, dar nu te strig.

De ce aș face-o?

Eu sunt fata care se descurcă singură într-o situație dificilă.

În față ferestrei mele, o mierlă bezmetică trezește cerul.

E mierla de acum un an, când ne iubeam.

Se tânguie un dangăt de clopot în turla bisericii pitice din colț,

cuib pentru păsări mici.

O bate pentru vreo naștere, vreo iubire, vreo plecare?

Deschid fereastra unei jumătăți de suflet...

Ai plecat, dar a rămas amintirea unui sentiment,

o nebunie de ardere lentă,

un câmp de cenușă,

resturi de amprente digitale,

resturi de orice altceva…

Ce ar mai fi de spus?

Sufletul meu închide în el rămășițe de gând.

Mi se cuibăresc în orbite imagini din vara în care

timpul presăra cu jad o mare de iubire în flăcări.

Și soarele scaldă cu raze ce scapără în creștetul zilei,

ținutul mioritic vândut străinilor, pădure cu pădure,

cu munți și ape ucise de cianuri,

aranjamentele alor noștri cu dare de mână,

106 • Miriam Tkee

sub privirea unui popor care trage nădejde să scape de hoți

ca spânul de barbă.

În curte, străjeră - urechea elefantului -

otrava zvâcnește în seva lăptoasă.

Te-aș fi adorat, ți-aș fi dăruit mângâiere și iubire, viața întreagă,

dacă am fi fost…

Dar nu suntem.

Emoții i sidef • 107

CERUL MEU DE COPIL

Îți amintești, Doamne, stelele la care mă uitam,

pe cerul meu de copil?

Noaptea îmi așezam gândurile pe pământ,

le acopeream cu pietricele, cu sâmburi de prune,

le înveleam cu răsăritul soarelui,

în timp ce nimeni nu se uita,

doar Tu.

Un timp am așteptat ca lumea să se schimbe,

apoi am constatat că ceea ce se schimba,

era ceva din mine,

lucrurile acelea sălbatice care au de gând să trăiască,

care trebuie să alunece, tăcute, prin iarbă de mare,

sa învețe răbdarea,

să își amintească să viseze,

întețind pulsul vieții.

Îți amintești, Doamne...

108 • Miriam Tkee

ODĂIȚA DIN GÂND

Mă întorc cu gândul la odăița din copilărie,

luminată de o singură lampă.

Când eram copil,

tata prevestea vremea doar atingând ferestrele cerului,

cu ochii lui buni cu sprâncene ca niște streșini înfiorate.

În nopțile cu furtuni disperate,

cerul, tăiat de năprasnice focuri,

gemea bombănind, lăsându-se tot mai jos, prin tufani.

Ne strângeam la pieptul mamei, prunci înspăimântați.

Mă cuprind emoții obscure și mi se face dor...

Dorul seamănă bine cu un gând,

dar nu orice gând, ci unul

îngenuncheat puțin și care totuși țipă.

Știu ca toate acestea nu aduc înapoi

răsăriturile în care se răsfăța copilăria,

cuvintele acestea sunt încărcate de dor,

deși nu iubesc ploile,

cuvintele acestea trag de la ușa unei dureri ascunse

un zăvor.

Emoții i sidef • 109

MAMEI

În mâna stângă ținea cu degete albite o clepsidră,

la căpătâiul ei ardea o lumânare,

în timp de inima ei bună pierdea din ritm,

sufletul învăța zborul tăcut al luminii.

Durerea a ieșit șchiopătând din cameră,

dorurile toate au ricoșat la ani-lumină,

lăsând în urmă umbre solitare, zâmbitoare, cu obrajii umezi: amintirile.

Ochii ei secătuiți de arșiță, ca niște păsări tragice, au lăcrimat,

chiar înainte ca lumânarea anilor să se stingă,

cu o ultimă suflare, cu un ultim efort de a împinge înapoi

invadatoarea umbră.

Îngerii cântau cu voce albă: Spre Cer… Spre Cer… Spre Cer…

Clepsidra a căzut moale pe podea.

Ce a rămas?

Iubirea ei de viață, un strop de nemurire, prin copii...

110 • Miriam Tkee

O PASĂRE RARĂ CÂNTA

A simțit că o mână îi atingea cu blândeţe umărul

pe măsură ce în minte îi apărea o imagine:

"Mama, tu eşti?" a întrebat ea când a deschis ochii

(un flux sensibil, sufletul anticipând regăsirea).

Dar nimeni nu era acolo.

Nimeni, iar cuvintele s-au lovit de ferestrele singurătăţii

ca stropii de ploaie care se preling şiroaie

pe măsură ce cad din gurile norilor,

formând bălți de fraze tulburi pe alei.

Speranţele de a o revedea pe cea pentru totdeauna plecată

s-au risipit unduind încoace şi încolo

ca niște scrisori extrase din tainice scrinuri de vântul nebun al schimbării,

în timp ce în sufletul ei, aşezată cuminte,

o pasăre rară cânta un cântec ciudat,

despre ceea ce a fost cândva lumina strălucitoare a iubirii materne.

Emoții i sidef • 111

MÂNGÂIEREA DIN VIS

Mi-a apărut în vis, sunt recunoscătoare...

Eram copil, crud, atât de apărat şi neştiind de lume...

Peste sat se lăsase înserare şi răcoare.

În odăiță mirosea frumos a gutui coapte.

Deja se făcuse noapte...

În stânga mea, pe lavița veche, mama îmi povestea veşti de prin sat,

mă mângâia pe mâna, mă strângea ușor, când râdea...

Râdeam si eu, ce bine era!

În ce culoare să pictez emoțiile ce îmi traversau sufletul?

Portocaliu... o flacăra blândă.

Picotea..

S-a ridicat, a stins lumina lămpii cu gaz de pe masă.

Flacăra aurie a dispărut cu sufletul la gură.

Fumul din flacăra absentă s-a înălţat, nu ca un nor, ci

ca o panglică ce se îndrepta încet spre tavan...

S-a risipit, devenind transparent, apoi a dispărut cu totul.

Când m-am trezit, fereastra era plină ochi cu galbene frunze căzând din arţari,

Iar cerul plângea cu ploaie măruntă.

Era frig în camera mea cu maci pictați şi mobilă albă,

Dar mâna mea stângă era calda, vibra...

112 • Miriam Tkee

PREŢUIETE CLIPA

Nu te-ntrista că scade lumina...

Alunecă ușor în noaptea cea blândă.

Nu-i nicio grabă, rămâi ancorat în liniștea albă,

o vreme

Și tine-mă strâns către stele.

Aici dansăm, cântăm, aspirăm, iubim -

pentru o vreme.

Atât de intens e timpul nostru,

atât de frumos, minunat, incitant,

atât de...

Timpul este nemuritor aici și acum, prezența infinită...

În fața ochiului interior, fericirea acestui moment este vie.

Când voi pleca, voi lăsa pe pernă o urmă solară

Șoptindu-ți în gând cuvinte născătoare de îngeri și fiori.

E dimineața ! Deschide ochii și prețuiește lumina.

Prețuiește clipa, eşti în ea şi ea e în tine

"Trăiește-o și las-o sa treacă".

Emoții i sidef • 113

DANS

Dansând pe plajă desculță, zâmbind, entuziasmată, sălbatică și liberă,

Și-a arcuit spatele, și-a rostogolit șoldurile

Picioarele mici, bronzate, se mișcă pe muzica stelelor

În dulcea sărbătoare a tinereții.

Atât de naturală în senzualitatea ei vibrantă...

Cunoscându-și foarte bine magia -

Puteri de femeie plină de bucurie, care, dăruind, primește mai mult.

— Vino cu mine, să ne întindem pe nisip,

Să ascultăm valurile, să ne bucurăm de atingerea lor blândă.

Dezvăluie-mi tainele inimii tale, cele mai înalte aspirații, cele mai

întunecate secrete,

Fără frică să vorbim despre cele mai profunde temeri ale noastre,

Încrederea unul în celălalt să fie un scut strălucitor împotriva relelor lumii.

Nici nu am terminat de vorbit că sufletul dansului a amuțit,

iar luminițele au ațipit sub pleoapele cerului.

Te-am căutat zadarnic în susul şi în josul timpului,

Îmi apăreai, fantasmă, femeia mea solară, dansând în nisip...

Sufletul meu încă aude muzica și simte aerul sărat al mării

Și, deși e târziu în timpul meu, încă te aștept

Să mi te dăruiești din dragoste pentru tine în noua dragoste pentru mine.

Noi suntem viața din muzica însăși!

114 • Miriam Tkee

NU PIERDE SPERANȚA!

Strălucește pe țărmuri îndepărtate, traversează alte lumi,

cu pași nesiguri, visând, plutind fără țintă,

departe de convenții sociale, contracte, ambiții, lăcomie.

Ea poartă eșarfa inocenței, păstrată în sertarul minunilor,

Și tot visând și plutind, poposește pe umărul meu, ostenită și blândă,

Șoptindu-mi în gând:

”Te văd atingându-ți sufletul cu compasiune și pace interioară.

Norii gri ai îndoielilor care schimbă strălucirea timpului în vuiet de fum

se rostogolesc peste orizontul viziunii tale de fata încrezătoare în lume

confruntându-se cu cerul senin al sufletului, după furtună.”

Agenda catifelată, cu flori de sidef, legată cu spirale de miere,

trimisă din Kenya de o fată solară, mă îndeamnă la scris.

Deschid pagina goală și presupun, chiar și pentru o secundă

că voi fi în stare să scriu ceva, orice, un cuvânt, o virgulă, o punct.

Mă uit la acea pagină goală și mă gândesc să fac din ea un ghioc,

în care să ghicesc că în lumea noastră uluitoare

vor avea loc multe zile de AZI.

Pe umăr, Speranța freamătă candid,

ochii ei zâmbitori și timizi îmi transmit:

”Darul acestui moment este aici, este acum,

prețuiește deriva, visarea, dulcele,

fă un ghioc sau scrie un poem despre AZI și dă-l mai departe!”

Am uitat cum se face ghiocul, am uitat rostul jocului,

dar am în ochi felul în care mișcam degetele, copil fiind,

patru camere ale secretelor,

hârtia glasată lucea, iar râsul inocenței stârnea ecouri în sufletele stelelor...

În loc de jocul de-a ghiocul, ca niște furnici, cuvintele curg,

Emoții i sidef • 115

Un alt joc, cu cântece cântate de viață, decolorate, reînviate —

cu voci îndepărtate, amintiri sub candelabrele lunii,

la fel de frumoase acum, cum erau odinioară - parcă ieri,

cu margini de dantelă imprecise.

M-am întors spre umăr să o întreb:

"Mai ești aici?"

Torcea ca o pisică, ațipise...

116 • Miriam Tkee

MINUNEA VIEŢII NOASTRE – ÎNTÂLNIREA

Cât de strălucitori - ochii noștri, îmblânziți de așteptare...

Cât de vibrante - mâinile noastre atingându-se,

Cât de ușoare - suspinele noastre blânde,

Cât de uimitoare - această călătorie, unul spre celălalt.

— Să vii și mâine, mi-ai zis... Să vii, te aștept doar un ceas...

Căzut într-un somn sufletesc,

Nevoia întunecată m-a trimis la o fostă iubită.

Distrat, am uitat de micuța cu ochii căprui,

Am tras draperiile peste ochiul de geam al iubirii.

Știu ora pe care am pierdut-o...

Trebuie să fie pe acolo, pe undeva.

Ultimele zile au transformat timpul în vise cu drone;

Sunetul tăcerii - o linie subțire, șovăitoare, lentă.

Prins între atunci si acum, mă rostogolesc fără greutate:

Înapoi, înapoi, înapoi, la zâmbetul tău.

Nu mai aștept imagini, amintiri sau emoții în cascadă;

Pur și simplu, ascult tăcerea nefragmentată...

Spiralele dorului sunt ca vântul albastru de neoprit

Gonind spre lumi tainice, în arcuirea de lumină a timpului.

De Sfântul Valentin, buimaci, ne întâlnim întâmplător, ne înlănțuim.

Bucuriile se înalță în aer ca niște rândunici,

Emoții i sidef • 117

făcând bucle, arabescuri, plutind.

Savurăm nerostirile, ghicindu-ni-le, prelungim fiecare atingere.

Acestea sunt zilele în care inimile noastre cântă.

Minunea vieții noastre –

Regăsirea.

118 • Miriam Tkee

CÂNTEC DE VÂNT CĂTRE LUNĂ

Privind înapoi, drumul până aici pare lung.

Întâlnirile, căutările, plecările, surprizele, întoarcerile,

cățărarea pe ramuri mai înalte ale copacului vieții,

având nevoie de mai mult si mai mult,

în graba de a fugi de cine ești, devenind cine crezi că ar trebui să fii –

fluxuri de energie spânzurate de ceruri răsturnate.

Tinerețea: sori aprinși de pasiuni extatice

în nopți de cerneală cu mii de cuvinte și flori și înfiorați unicorni...

Privind înapoi, totul pare un vis acum.

Maturitatea: zâmbete ațipite în teancuri de albume,

pe acele fețe strălucitoare ale unor tineri ale căror nume

sunt pe jumătate uitate - petale blând parfumate.

Privind înapoi, ceva esențial pare pierdut în apele timpului,

pierdut și mai ales uitat...

Și totuși - și totuși...

Soarele strălucește mai tare în lumina dimineții,

a cărei prospețime face abstracție de dârele albe lăsate pe cer

de avioane și de norii de fum care se încolăcesc

ca niște salamandre la periferia orașului.

Ne uităm la irizările rozalii și aurii ale soarelui,

iar un cântec de vânt fluierat de o nimfă aiuritoare, frumoasă, calină,

sună magic spre Lună.

Privind spre interior acum, călătoria mă duce spre un templu

aflat în inima lucrurilor...

Chiar și privirea dispare, timpul se estompează,

liniștea coboară în lumina rozalie sau aurie, și, uite,

ceva din mine vede dincolo de marginea vederii,

Emoții i sidef • 119

de marginea amețitoare a gândirii, strălucitorul acum...

Și nimfa dansează și fluieră un cântec de vânt către Lună,

iar cântecul ei este promisiunea neprețuită a luminii soarelui din suflet...

Înainte de răsărit, cea mai adâncă noapte.

Și apoi... Lumina.

Căci ziua de mâine e o rază de speranță spre Cer.

Să ai și să păstrezi, să dăruiești, apoi să pleci.

120 • Miriam Tkee

CÂND SUNT CU TINE

- Poem pentru Dia -

Pune-mă pe note și cântă-mă dulce stelelor,

Căci ziua de mâine, cu inima rătăcitoare,

Strigă fără glas la tăcerea din inima casei.

Draga mea dragă, cântecul este al tău.

Vorbește-mi acum, cât lumea este a noastră,

Căci dealurile însorite mă vor chema – un timp neștiut

Și marea șoptită mă va invita în vacanțe

Iar pădurile mă vor încânta cu melodia de acadea a privighetorilor

Zâmbește cu mine și cântă cântecul nostru -

Sufletul meu e un trubadur pribeag, pe care nu îl înțelegi,

Dar el a creat cu migală și iubire o broderie magică pentru visurile tale

Frumusețea pe care am imaginat-o în desfășurarea drumului tău

Plutește în lumina aventurii care este viața.

Ești din mine, iar asta face ca istoria mea trecătoare

Să trimită sclipiri către mâine.

Emoții i sidef • 121

CÂNTECUL LUI NOIEMBRIE

Cer înnorat, lumina slabă a dimineții.

Mai sunt frunze încă verzi, stârnind copacii

să le transforme în cercei galbeni sau roșii, într-o legănare cântată,

spre ultimul lor dans, pe covorul de frunze-surori, somnolând

printre tămâioarele ce se cred în primăvară.

Anul Nou privește de peste deal la anul care se încheie

ușor scufundat în regrete, un tablou plutitor spre neant.

Ai crede ca un pictor bizar i-a pictat o mască:

jumătate dezamăgire, în spatele căreia

lacrimile eșecurilor, speranțele spulberate, visele amânate,

stau înghesuite, silențioase, supuse unor reguli absurde,

jumătate falsă strălucire - eșarfa timpului

împodobită cu argintul solzos al paietelor-evenimente

în care se oglindesc mici sori ai schimbării...

— Să las povara jos, să continui?

Să iert timpul care m-a împins spre ultima linie a bastionului

singurătății? ... mă întreabă confuz.

— Dacă poți, iartă. Dacă nu poți ierta, măcar uită!

Un oftat obosit, o ușurare binevenită:

— Eram un nou-născut, în Ianuarie...

Acum sunt tot copil, dar un copil bătrân.

— "Un bătrân este doar un copil uzat", spunea poetul Lu Yu...

Bătrânul a zâmbit, a făcut cu ochiul și a intrat in tunelul temporal,

pentru totdeauna dus, în istorie.

122 • Miriam Tkee

LINIȘTE

În liniște în care toate întrebările dispar

în liniștea în care amintirile nu mai freamătă

în liniștea aceea ecourile se cheamă pe crestele luminate de lună

și tac.

În liniștea în care toate sunetele se contopesc

plutesc în derivă, visând chipuri, locuri,

înconjurată de liniște, mișcându-ma ca și cum

timpul de vis,

clatinându-se în întuneric pe străzi pierdute,

aude voci pierdute, nume pierdute...

Un nou răsărit strălucitor - o altă viață -

un nou început -

liniștea tace și începe să vorbească

Iubirea.

Emoții i sidef • 123

AM CITIT UNDEVA CĂ ”ÎNTUNERICUL A

FOST INVENTAT DE O STEA”

În zorii acestui început de senin e răcoare și calm, încrederea alungă

fuiorul de ceață

Mă cred în pădure, cu muguri de pin suculenți cochetând cu lumina

în miraj vegetal

Sarcastic, un gând mă provoacă la harță, dar se retrage grăbit în fața

zâmbetului meu asimetric

Confuzia lui mă înșală, mă grăbesc să mă simt triumfătoare,

Cu optimismul meu desuet, cu zâmbetul jefuit de tristețe

Cu ancorele mele albastre, cu amânările mele îngăduitoare.

Cu arlechinii din gânduri, cu umbrele din cântecele mele de taină...

Cu Ilan în amintirile vechi, cu secrete încastrate în scorburi

imaginare, cu toată dragostea mea.

Am citit undeva că ”întunericul a fost inventat de o stea”...

124 • Miriam Tkee

PLEIADE

Cum ți-ai așezat sufletul pe tâmpla mea și l-ai răsucit ușor,

lipindu-l de inima mea dezgolită...

Îmi port bucuria după bunul plac,

cu uimire și cu roua zâmbitoarelor dimineți,

nu este un scop complicat,

este o fuziune naivă între murmurul dorinței și inamicul suprem –

fuga de mine însămi,

tradusă într-o limbă nouă, de viață înmugurită la marginea visului,

stâlcită de emoții venite de nicăieri,

devenind uimire, mângâind curbura timpului, cu luna tandră pe creștet,

ținând de vorbă mareele și licuricii sclipind

după tăcerea cucului de Sânziene.

Cum ți-ai așezat sufletul pe gândurile mele și le-ai răsucit în spirale

Zăpăcindu-mi nopțile și trezind

risipitoare

Iubirea...

Emoții i sidef • 125

ACUM ȘI ACUM

Refuzi să pleci fără să mă simți,

Mă dezbraci cu privirea grăbită a abandonului, capricios și tăcut

Nu este o dragoste a căutării, nici un fel de rămas bun,

Este o dorință de împăcare, un regret pentru zâmbetul șters,

Nu există nimic mai bun decât acum și acum și iar acum

Oriunde am fi, fiecare în locul lui, cu gândurile și faptele prezentului,

Sub roata timpului, timpul care rotunjește totul,

Care adulmecă și îmblânzește amintirile ciuntite,

Care conspiră cu Universul la împlinirea visurilor pe care încă nu le ai,

dar ele îți dau târcoale, cu fire care te leagă de stele.

Vocea indecentă a îndoielii îţi astupă ochii, îți apasă degetele în urechi

Să nu auzi clinchetul speranței.

Dezbrăcat de îndoieli poate că...

Mâinile tale vor fi raze și ramuri care îmi luminează și îmi umbresc chipul,

Stârnind răsărituri în mine, apusuri întoarse pe dos

Ca jongleriile delicioase ale generosului soare cu creația și cu ceața

din gânduri

Și din pornirea nebună ce face dintr-un om mai sfânt ca rugăciunea

– un păcătos.

126 • Miriam Tkee

AMAZOANELE PLOII

Citesc poeme în foișorul din bomb, iar ploaia își face de cap

Ospitalier, pământul absoarbe răcoarea iar cerul nonșalant trimite

sclipiri în zig-zag

O mierlă dă tunetul la o parte ca pe o mantie grea,

În trilul ei se împletesc promisiuni zglobii de senin -

Speranța ce crește din sine, odată cu lumina, prin ochiul spectral

Este un cântec fantezist, de o inefabilă grație,

Casa de lut acoperită de liliac alb se uită la ploaia muzicală,

Cu fața spre Est, cu sufletul cald.

Părinții zâmbesc Cerului: va fi rod!

Pe țigle, amazoanele ploii, cu ropote surde, îmbrățișează tăcute

parfumul dulce al brebeneilor.

Poezia încântă sufletul meu robust.

Vrăbiile înfoiate ciripesc deasupra capului meu.

Citind, sub frunte îmi zboară cocori înfiorați

Foișorul e leagăn de vise, iar Ene, trecând fără zgomot îmi pune sub

gene viziuni și fantasme

Găsiți un loc și pentru mine, stelelor, șopteam în vis...

Copil al prezentului, visam la viitor.

Stelele au trimis în timp mesageri, prietenoase mâini de ajutor,

În fiecare moment răsfrânt din viața mea am trecut ca printr-o ceață letargică,

Nebuloasă urmată de ani de o indicibilă vrajă

Cu fiecare pas, pe scara vieții, când credeam că urcam, coboram,

Azvârlind, cu nonșalanță, între trepte, frânturi de magie,

Am râs, m-am entuziasmat fără rost, am plâns fantomele celor dragi,

rămaşi în trecut

Emoții i sidef • 127

Am fost chiar acolo, în clipele lor de final, deși absentă,

În sufletele lor și în ultimele lor gânduri eram.

Am trăit jumătate de veac, primăverile și verile și toamnele și iernile,

Chemându-se unele pe altele, schimbându-și între ele trenele,

Frângând copaci cu suflul înghețat în Făurar, cernând omăt peste

alaiul florilor de-april,

Cu sufletul deschis către mâine, am îmbrățișat taina tinereții

întârzietoare a senectuții

Dar am uitat de AZI...

În foișorul copilăriei, duhul poemelor uitate e pus pe fugă

de poemele lipite de suflet, ”știute pe de rost”

În tainic adăpost.

Ce nostalgie!

Dar ce să fac cu nostalgiile?

Un foc mare cu flăcări până la Cer,

Să-mi încălzească sufletul când în mine e ger?

128 • Miriam Tkee

APROAPE DE DEPARTE

Ne amestecam emoțiile, dansând într-un vârtej vesel, cu primăvara

în gânduri.

Cine eram atunci?

Ce ne-a adus împreună?

Emoțiile au făcut lumină între noi -

ochii noștri îndrăgostiți schimbând scânteieri.

În timp, ne-am răsucit fiecare prin timpul său,

Aproape de departe.

Scriu şi zâmbesc, plouă încet şi ma simt ca un copac.

Râsul nostru a răsunat în amintirile nisipii, dintr-o vară imaginară...

Cine eram noi, cei de atunci?

Eu, mai puțin ca un copac, mai mult ca un pescăruș cu capul în nori,

Tu, cu zâmbetul ascunzător de mistere, ancorat în "clipa acum",

cu dorința năvalnică, cu fuga sub tâmple.

Scriu şi zâmbesc, plouă încet...

Emoții i sidef • 129

POEM DE DRAGOSTE ÎN PROZĂ

Speranțe, regrete, obsesii, preocupări, aspirații, vise, amintiri,

fantezii, gânduri, idei...

Stau nemișcată, îmbrățișând liniștea, dragostea și frumusețea a tot ce

există. Prezența ei e atotcuprinzătoare.

Vin nişte dorințe care nu se aflau deloc acolo mai devreme, au un

avânt haotic, fără trecut, fără viitor, fără luptă, doar aici, în acest

moment, îmbogățite de lumină.

Îmi îmbrățișeaza sufletul, făcând tandre cărări prin mintea mea, în

timp ce în spiritul meu vibrează sunetul tăcerii.

i deodată m-am trezit la viaţa mea netrăită, zâmbind, râzând,

îmbrățișându-te, sărutându-te.

Din când în când priveam înapoi — îmi vedeam un pic neclar

dansurile nereușite, uneori priveam în gol, alteori aruncam o simplă

privire, distantă, distrată...

Îmi aminteam de celălalt eu al meu, de primăvara întâlnirii noastre

în lume.

De zâmbetele noastre, cuvintele pline de curiozitate şi mister, de

acele gesturi amuzante la care ne gândeam zâmbind, când ne

lipseam de noi şi unul de altul..

Toate zilele mele de ieri cântă în semn de multumire, datorită lor am

ajuns aici.

Muzica pe care am creat-o împreună și plimbările noastre pe aleile

dragostei, visurile noastre dansând într-un vârtej vesel... toate acele

momente grozave...

Ce este această liniște în care pătrund din nou, cum am ajuns aici?

Trecutul și vocile sale, zgomotele și întrebările - murmurele se întrec

absurd în vasta tăcere a întoarcerii la viaţa absentă.

130 • Miriam Tkee

Frumusețea pe care o imaginam, atingerile, privirile noastre,

neştiindu-ne bine, felul în care ne șopteam, faceau din fiecare zi

încântătoare jerbe de lumină.

Când mă gândesc la tine, mi te închipui întins lângă mine, atât de

aproape încât te-aş putea atinge, dar...

Hai să nu ne îndrăgostim încă !

În lumina a ceea ce suntem împreună,

Nevoia întunecată de a complica lucrurile se legănă în noi, în

interiorul trecerii acestei secunde.

Dar hai să nu ne îndrăgostim,

Să așteptăm Primăvara !

Cât de pline de sevă vor fi frunzulițele noi, în copacul vieţii noastre

în doi, mereu proaspete, vestind măreția, triumful...

Cât de lin si senin va fi cerul şi cât de lipsită de mistere zilnica iubire,

ce face din perechile de indragostiţi, sfârleze efemere...

Cuprins

Prefaț de Maria Peșu ........................................................ 9

Meandre ............................................................................... 13

Marină ................................................................................... 15

Luna la chindie .................................................................... 17

Far... away ............................................................................. 19

Despre noi - doar timpul ................................................... 20

Dantele ................................................................................. 21

Oglinda interioară .............................................................. 22

Amalfi .................................................................................... 23

Creația este iubire ............................................................... 24

Ieșirea din labirint se află în inima lui ............................. 25

Nuferi orbi ........................................................................... 26

Nimic și încă ceva ............................................................... 27

La cafea cu primăvara ........................................................ 29

Rain ....................................................................................... 30

Linii ....................................................................................... 32

Nimb de ceață ..................................................................... 34

Sfera ....................................................................................... 36

Căutare ................................................................................. 38

Ilan ......................................................................................... 40

Trezire la iubire ................................................................... 41

Visul pierdut ........................................................................ 42

Case de sticlă ....................................................................... 44

Penel ...................................................................................... 45

Zena ....................................................................................... 46

Departe de mine gândul la tine ........................................ 48

Fără nume ............................................................................ 50

Pasărea albastră ................................................................... 52

Iubirea e un mare dor ......................................................... 53

Vis pentru Nioka ................................................................. 54

Delir în noapte .................................................................... 55

Wonder Wall ....................................................................... 57

Nu pierde visul .................................................................... 58

Măștile fricii ......................................................................... 60

Poem indecis ....................................................................... 62

Zumzet .................................................................................. 63

Vis de crisalidă ..................................................................... 64

Oglinda timpului ................................................................ 65

Lăstari de dragoste ............................................................. 67

Nocturnă .............................................................................. 68

Regăsire ................................................................................ 69

Tăcerea e răspunsul ............................................................ 70

Vis obsidian ......................................................................... 71

O sferă muzicală .................................................................. 73

Numai tu poți fi tu .............................................................. 74

Aș bea un fresh de fete desuete ........................................ 75

Secret șoptit ......................................................................... 76

Apele somnului ................................................................... 77

Melancolie ........................................................................... 78

Suntem două libertăți ........................................................ 80

Secretul din spatele Lunii .................................................. 82

Dulcea lene de a fi ............................................................... 83

Oglinda ................................................................................. 84

Visez că visează ................................................................... 85

Picaj ....................................................................................... 87

Balet ....................................................................................... 88

Ploaia de vară ....................................................................... 89

Chintesența vieții ................................................................ 90

Puzzle .................................................................................... 91

Recunoștință ........................................................................ 92

Mesaj secret ......................................................................... 93

Living in your song ............................................................. 95

Sufletul meu are umbrelele deschise ............................... 96

Tăcerea lunii ........................................................................ 97

Măr roșu ............................................................................... 99

Să creăm acorduri minunate împreună ......................... 100

Dorință ............................................................................... 102

Înainte de tine ................................................................... 103

Dar nu suntem... ............................................................... 105

Cerul meu de copil ........................................................... 107

Odăița din gând ................................................................ 108

Mamei ................................................................................. 109

O pasăre rară cânta ........................................................... 110

Mângâierea din vis ............................................................ 111

Preţuieşte clipa .................................................................. 112

Dans .................................................................................... 113

Nu pierde speranța! ......................................................... 114

Minunea vieții noastre – întâlnirea ............................... 116

Cântec de vânt către lună ................................................ 118

Când sunt cu tine (poem pentru Dia) ......................... 120

Cântecul lui noiembrie .................................................... 121

Liniște ................................................................................. 122

Am citit undeva că întunericul a fost inventat de o stea .. 123

Pleiade ................................................................................ 124

Acum și acum .................................................................... 125

Amazoanele ploii .............................................................. 126

Aproape de departe .......................................................... 128

Poem de dragoste în proză ............................................. 129