Autor: Miriam Tkee - Patratica abstracta
In adolescenta obisnuiam sa vizitez, impreuna cu Arabela, pe unchiul ei, Zeno. Un pianist orb, care nu fusese dintotdeauna orb. Ne descria culorile copilariei lui si felul in care isi imagina notele ca fiind culori. Se auzeau din strada acordurile pianului. Ne canta Nocturna de Chopin si ne povestea despre dragostea dintre Chopin si nabadaioasa George Sand. Povestind, se insufletea, un zambet bizar i se intindea pe fata, iar notele deveneau mai indraznete. Imi imaginam doi indragostiti frumosi, el - fragil, ea imprevizibila, si speram, in taina ca povestea se va termina mizerabil, ca sa imi dau motiv sa devin putin trista, si apoi sa incerc sa schimb finalul, cand ajungeam acasa, in patul meu de fata. Chopin bolnav de tuberculoza, furtunoasa George, care, din paginile revistelor lui Zeno parea sa nu fi fost chiar o frumusete, despartirea lor rasunatoare, creau fuioare de depanat in taina. Zeno avea o vecina nostima - era balerina si o chema Oxana. Trimitea priviri de peruzea parca de dincolo de lume. Il vizita serile, el ii canta la pian, ea plangea incetisor. Era indragostita de un aviator care n-o iubea. Cand se intampla sa fim acolo, se copilarea cu noi, ne zbarlea parul si anticipa pentru noi povesti de dragoste uimitoare. Dansa pe muzica lui - avea o rochei ivorie, care cadea fluid pe trupul ei, o mladita, gratie si zbor. Se oprea din cantat si o descriam asa cum arata, ravasita si cu ochii stralucitori, cu parul viu, ca o extensie a dansului - devenise un joc al nostru. Ochii lui albi zambeau. Ne arata albume, reviste vechi: cu cine seamana ? Am indicat o faptura infasurata intr-o naframa ca de borangic, intr-o miscare salbatica. Isadora Duncan. Ea riposta: niet, niet, si se desprindea, se rasucea in aer, cu picioare de gazela, graniţe imprecise, între confuzie şi graţie, spirală fulgurantă. Zeno ne povestea apoi despre dragostea dintre Isadora şi Esenin, despre tragismul vietii lor. Astfel am aflat, inainte sa le ascult la radio sau sa le citesc, povesti de dragoste din toate timpurile. Ma intorceam acasa ingandurata, fericita, si putin indragostita de dragoste. Un gand venea involburat - sa creez ceva frumos, trainic, ceva ce nu exista inca. Pleca tiptil: aveam nevoie de un ghiont. Zeno spunea: ''toate la timpul lor, copile, nu te grabi sa cresti''.
Nu m-am grabit. Am citit poemele lui Esenin abia iarna trecuta.
''Sufletul de friguri mi-l cutremuri''..
..................................
Am plecat in vacanta.
Intr-o dimineata albastra de iarna, traversand orasul, in huruitul tramvaielor inghetate, sufland norisori albi de aer cald, am ajuns la Zeno. Pianul suspina, degetele cadeau moale, apatice. In locul obisnuitei lui veselii, m-a intampinat cu o tristete ca de sfarsit de lume: Oxana s-a sinucis. Ea, atat de plina de viata si de frumusete ? Vitalitatea un triumf. Si acum, o amintire - moartea, o resemnare.
Primavara l-am vizitat din nou. Deasupra pianului se afla un altar cu luminite palpaietoare si un desen naiv, o balerina-libelula. Lacramioare, pretutindeni.
Pianul a tacut, doar vocea lui domoala vorbea despre o fata care ii ravasise sufletul, apoi plecase.
- Ne petrecem viata uitand.
Incepuse sa uite lucruri, iar cel mai tare se temea sa nu o uite pe ea.
- Daca vei vrea sa creezi vreodata ceva care sa transmita emotie, inchide ochii. Contureaza visul, pipaie orizonturile creatiei tale. Impodobeste-o cu viata, trimite din inima ta un flux viu si fa-o sa traiasca. Apoi arat-o lumii. Lumina din ea va face sa rasara alte lumini.
Sa privesti oamenii de aproape sau de departe...daca poti, sa ii privesti dinlauntrul inimii lor, dar si din afara. Sa simti pornirea de a oferi simpatie, in locul lor, simpatia ta, apoi, ca un recul, sa o retragi, un joc, un inceput de haos.
Cand am plecat era noapte. Cerul indepartat parea pictat cu mici vietati celeste, Luna, stelele si Orion, constelatia inserarilor in Ianuarie. Sa ramai singur in lumina rece a lunii, si sa realizezi ca exista ceva dincolo de toate, care nu are hotar.
Nu l-am mai vazut pe Zeno, dar de atunci, cand vreau sa scriu, inchid intai ochii. Apoi... :)
In adolescenta obisnuiam sa vizitez, impreuna cu Arabela, pe unchiul ei, Zeno. Un pianist orb, care nu fusese dintotdeauna orb. Ne descria culorile copilariei lui si felul in care isi imagina notele ca fiind culori. Se auzeau din strada acordurile pianului. Ne canta Nocturna de Chopin si ne povestea despre dragostea dintre Chopin si nabadaioasa George Sand. Povestind, se insufletea, un zambet bizar i se intindea pe fata, iar notele deveneau mai indraznete. Imi imaginam doi indragostiti frumosi, el - fragil, ea imprevizibila, si speram, in taina ca povestea se va termina mizerabil, ca sa imi dau motiv sa devin putin trista, si apoi sa incerc sa schimb finalul, cand ajungeam acasa, in patul meu de fata. Chopin bolnav de tuberculoza, furtunoasa George, care, din paginile revistelor lui Zeno parea sa nu fi fost chiar o frumusete, despartirea lor rasunatoare, creau fuioare de depanat in taina. Zeno avea o vecina nostima - era balerina si o chema Oxana. Trimitea priviri de peruzea parca de dincolo de lume. Il vizita serile, el ii canta la pian, ea plangea incetisor. Era indragostita de un aviator care n-o iubea. Cand se intampla sa fim acolo, se copilarea cu noi, ne zbarlea parul si anticipa pentru noi povesti de dragoste uimitoare. Dansa pe muzica lui - avea o rochei ivorie, care cadea fluid pe trupul ei, o mladita, gratie si zbor. Se oprea din cantat si o descriam asa cum arata, ravasita si cu ochii stralucitori, cu parul viu, ca o extensie a dansului - devenise un joc al nostru. Ochii lui albi zambeau. Ne arata albume, reviste vechi: cu cine seamana ? Am indicat o faptura infasurata intr-o naframa ca de borangic, intr-o miscare salbatica. Isadora Duncan. Ea riposta: niet, niet, si se desprindea, se rasucea in aer, cu picioare de gazela, graniţe imprecise, între confuzie şi graţie, spirală fulgurantă. Zeno ne povestea apoi despre dragostea dintre Isadora şi Esenin, despre tragismul vietii lor. Astfel am aflat, inainte sa le ascult la radio sau sa le citesc, povesti de dragoste din toate timpurile. Ma intorceam acasa ingandurata, fericita, si putin indragostita de dragoste. Un gand venea involburat - sa creez ceva frumos, trainic, ceva ce nu exista inca. Pleca tiptil: aveam nevoie de un ghiont. Zeno spunea: ''toate la timpul lor, copile, nu te grabi sa cresti''.
Nu m-am grabit. Am citit poemele lui Esenin abia iarna trecuta.
''Sufletul de friguri mi-l cutremuri''..
..................................
Am plecat in vacanta.
Intr-o dimineata albastra de iarna, traversand orasul, in huruitul tramvaielor inghetate, sufland norisori albi de aer cald, am ajuns la Zeno. Pianul suspina, degetele cadeau moale, apatice. In locul obisnuitei lui veselii, m-a intampinat cu o tristete ca de sfarsit de lume: Oxana s-a sinucis. Ea, atat de plina de viata si de frumusete ? Vitalitatea un triumf. Si acum, o amintire - moartea, o resemnare.
Primavara l-am vizitat din nou. Deasupra pianului se afla un altar cu luminite palpaietoare si un desen naiv, o balerina-libelula. Lacramioare, pretutindeni.
Pianul a tacut, doar vocea lui domoala vorbea despre o fata care ii ravasise sufletul, apoi plecase.
- Ne petrecem viata uitand.
Incepuse sa uite lucruri, iar cel mai tare se temea sa nu o uite pe ea.
- Daca vei vrea sa creezi vreodata ceva care sa transmita emotie, inchide ochii. Contureaza visul, pipaie orizonturile creatiei tale. Impodobeste-o cu viata, trimite din inima ta un flux viu si fa-o sa traiasca. Apoi arat-o lumii. Lumina din ea va face sa rasara alte lumini.
Sa privesti oamenii de aproape sau de departe...daca poti, sa ii privesti dinlauntrul inimii lor, dar si din afara. Sa simti pornirea de a oferi simpatie, in locul lor, simpatia ta, apoi, ca un recul, sa o retragi, un joc, un inceput de haos.
Cand am plecat era noapte. Cerul indepartat parea pictat cu mici vietati celeste, Luna, stelele si Orion, constelatia inserarilor in Ianuarie. Sa ramai singur in lumina rece a lunii, si sa realizezi ca exista ceva dincolo de toate, care nu are hotar.
Nu l-am mai vazut pe Zeno, dar de atunci, cand vreau sa scriu, inchid intai ochii. Apoi... :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hai să batem cu zapadă, zapada !