"Cine îşi iubeşte viaţa sa, familia sa, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine!"

Niște gândulețe...
Dumnezeu nu ne iubeste mai mult cand ne incearca, pare-se ca ne iubeste pe toti la fel, doar ca ne ajuta sa evoluam, zice-se. Oamenii prefera sa fie căldicei, decât incercați (i am one of them), pt ca uneori ii incearca suferinte cumplite, tragedii, pierderi irecuperabile si nu doar materiale. Se pierde si din forta sufleteasca. Nu stie nimeni cu exactitate, dar unele cuvinte suna mai bine ca altele..
Nu ne nastem egali ! Am fost șocată să constat asta, nu mai eram copil, dar priveam nasterea cu inocenta unui copil. Sa te nasti in saracie si sa ajungi sa iti faci o viata frumoasa, fara sa incalci legile sfinte, este un fel de a evolua destul de bun. Ceea ce nu am inteles never este... cum cineva, care s-a straduit sa razbata si a reusit, dupa ce toate incepeau sa se armonizeze, si-a pierdut minunata lui viata ? Oare era tot ce putea face pe pamant pt evolutia sa ? Sa fi facut prea repede ceea ce trebuia, si atunci treaba lui pe pamant ajunsese la final ? Nimeni nu poate raspunde. Pe mine vorbele acestea frumoase ma incanta, dar nu gasesc in ele raspunsuri clare. Poate in Biblie as gasi, daca as citi-o. Dar am zis, am sa o citesc candva... cand va fi timpul. Acum imi e mintea la Viata..

"Cine îşi iubeşte viaţa sa, familia sa, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine!" Am inceput sa citesc Noul Teatament acum 10 ani, il am in sertar. Mi s-a intamplat insa ceva neasteptat, si m-am oprit: am inceput sa vad cat de vag e totul, iluzia fericirii omenesti m-a naucit, si am avut probleme mari in a fi eu insami, bucuria de viata s-a estompat. Eram prea tanara.. Asa ca am lasat acea minunata lectura pt cand o sa fiu pregatita. M-am mai maturiza, poate am sa incerc iar.
Cand am citit scrierile lui Cioran, care fac referire la iluzie, ca fiind locul unde ne traim noi fericirea, m-am revoltat, totusi, cu cat inaintez in timp, ajung sa cred ca e asa. Asta nu ma impiedica sa ma simt - pur si simplu - fericita. Asa, fara motiv (uneori).
Cu Dumnezeu in sufletul meu care nu vrea si nu face rau nimanui.
Si bine... destul de rar...
Macar un zambet sa fiu in stare sa aduc in sufletul cuiva, sau macar o fericire fara margini