sâmbătă, 19 septembrie 2015

E SCRIS ÎN STELE - Miriam Tkee

Viu colorate, corturi aliniate pe marginea drumului, în care comercianții de bijuterii, obiecte de artizanat, îmbrăcăminte, artă și alimente bio, își așteptau mușteriii.
O ghicitoare în stele. "Îndrăgostiți, veniți aici," cheamă o pereche, fluturând degetele grăsuțe încărcate cu bijuterii. Ghicitoarea scoate un ac, flăcările ling vârful ascuțit, apoi împunge degetele inelare de la mâna stângă a fiecăruia, sângele lor amestecat și jurământul care promitea că dragostea lor va dura pentru totdeauna, îi unește prin legământ. Cerul dispare sub pătura neagră trasă pe cer de Univers, străpunsă doar de strălucirea lunii obeze și de aștri palizi. Chicotind, se duc în poiană, dincolo de râu, și fac dragoste sub stele.
"Vreau să dureze pentru totdeauna", respirația ei lipită în îndoitura brațului, transmite băiatului emoție dar și nedumerire (”totdeauna” sună ca o veșnicie), iar trupurile lor se împletesc – pentru un timp, apoi recad în singurătatea somnului, fiecare pe marginea lui de pat vegetal…
Legământul este partea de magie, de care își vor aminti mereu.
Adolescența !


Arts/Humanities  

Pătrățica Abstractă's photo.

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu

    Hai să batem cu zapadă, zapada !