Ploaie de vara

Când plouă cuvintele, cerul sufletului e inseninat de zambet, sau e ranit de fulgere verzi ale maniei. Durerea şi bucuria ating pragul tacut al ochiului ce priveste in sine. si vede acolo, in trecut, negatele stari de abis, magia trecatoarelor stari de extaz.
Crezi ca stii totul, dar mintea pacaleste perceptia deformata de tanjire; vrei sa fie asa si crezi ca se va intampla. Cand se intampla gandesti: era predestinat.
Trecutul este locul unde te opresti strigând la nimic, unde încep să vorbească tacerile, iar vorbele plang si soptesc nemangaiate rugaciuni, in ritmul ploii de vara.
Unde se duce sufletul ? Atributul sufletului este sa se prefaca in pudra de stele. Cum sa se piarda, daca el e asa un calator?
Si ma gandesc cum ar fi ca stelele sa imi vorbeasca prin tine...

Patratica