Fascinatia scrisului

A scrie o carte este o terapie buna, cand suferinta a depasit limita, iar norii ingramaditi pe cerul fiintei se rup violent, de parca ti-ai fi tinut respiratia sufletului un intreg anotimp. E ca si cum detii din nou controlul, dar intri in poveste, putin cate putin, te rupi de viata proprie. Vei da vina pe cineva, te vei certa cu cerul, cu natura, ca ploua dens si intunecat, cu padurea, ca lemnele sunt ude si nu poti aprinde un foc sa iti incalzesti inima - pasare zgribulita.
Si atunci aduci in poveste un pic de soare, lumina binefacatoare. Iar razele de veselie care s-au adunat la coltul ochiului deschis spre lume, devin emblema fericirii.
Nimic nu ne poate atinge..suntem personajele povestilor proprii.

Orice forma de suferinta ma tine departe de scris. Este induiosator felul in care cuvintele parca ma mangaie, sunt blande, fara sa se lase seduse si supuse intr-o poveste. Nu imi sunt inamici..Totusi, parca asteapta sa am iar spirit vioi, sa prinda viata. Asa vad scrisul. A portretiza sau a crea intamplari, vin, cel mai adesea, din imaginatie, dar implicarea este intensificata de cristalizarea unor trairi de acolo..din viata secreta a sufletului.

Miriam Tkee