Ganduri imaginare. In Memoriam - Aura Ion

 
Miriam Tkee - Pătrățica Abstractă

Nu sunt decat un suflet disperat, în noaptea de vinil, un disc striat cu rotocoale de ger, suflu aer cald în palmele făcute căuș, strârnind norişori albaştri, sub lumina albă de neon. Picioarele atârnă peste sfârșitul a toate, ma uit în jurul meu, în pădure, nu vine nimeni, o să fiu doar un suflet încremenit de ger, încet, încet. O să mă mut de-a lungul cerului, cu toate ca nu sunt stele in seara asta, dar eu știu că sunt acolo, există un motiv pentru care cerul şi-a tras jaluzele, poate cineva o s[ vin[, poate cineva mă aşteaptă.
E atat de frig, pădurea parcă îşi lasă toate gerurile uitate de istorie, în oasele mele fragile. Brațele mele sunt larg deschise de-a lungul prăpastiei care se închide în mine. Am înțeles, ploaie, vei tatua pe pielea mea tânără un simbol care să îmi deschidă ferestrele cerului. Sufletul îmi este zguduit de tremurul brazilor şi păltinaşilor, să simţi cum mori în munţii pe care i-ai iubit, ce destin ! Cristalele de ger atârnate de urechile lor sunt semne ca zadarnic ma duc cu gândul, cât de departe, înapoi. Nu va veni nimeni. Nu există nici un Crăciun pentru mine în minunatul an 2014. Nu știu cine a hotărât asta, cineva ar trebui să verifice inelele acelea care au inscripţionate în interior cifrul secret al supravieţuirii, să nu te retragi, fără voie, din istorie la 23 de ani, cu trupul zdrobit şi cu frigul pipăind fiecare fibra, cu moartea urcând, tiptil, în ţesuturi, contaminând fiinţa cu nefiinţă. Degetele care încearcă să-mi insufle viaţă, prea târziu, mai bine spune-mi o poveste, veghează-mi somnul. Stau pe pervazul ferestrei, spre Cer mici amprente lăsate de îngeri mă cheamă, brazii li păltinaşii regretă în tăcere plecarea mea. Câteva păsări foșnesc, crengile copacilor cântă o muzică tribală, mi se pare că trăiesc o dimineața albă. Picioarele sunt sloi de gheaţă, voi lua o pereche de șosete din lână gălbuie, tricotate de bunica, parfumul dulce al copilăriei, umerii dragi ai părinţilor, pentru a pune capul, când totul pare pierdut, şi mă voi desprinde de lume. Marea Lumină mă cheamă..
- Aţi ajuns ! E prea târziu şi mult prea frig.