Să mă asculţi cu ochii, cu ochi care mă studiau, făcând,
mijiţi, calcule îndoielnice asupra rezistenţei mele la farmecul tău, cu pleoape
grele de pasiunea pe care o anticipai privindu-mi chipul, apoi, alunecând abia
perceptibil, mai jos, să te surprind atingându-ţi genele cu o voce pe care abia
de mi-o recunoşteam. Să îmi atingi umărul cu somnolentă speranţă că nu va fi
fost ultima oară când ceva din mine atingea ceva din tine, în atâtea feluri
încărcate de dor. Ritual de dragoste. Apoi nu mai ştiu ce a fost. Cred că a
început ceva ca o vălvătaie, care urca, urca, aurie şi roşietică precum
sângele. Ceva scânteia, ca şi cum în depărtare nişte fulgere tăiau un cer,
undeva, cu linii în zig-zag, şi picurau, din lumina violentă, crâmpeie de foc.
Cu infinită tandreţe mi-ai făcut loc în braţele tale - ce loc minunat, braţele
tale, parcă toate relele lumii se aflau departe, iar între noi doar picături
strălucitoare care domoleau arşiţa trupurilor înlănţuite.
Înainte de tine trăim zile obişnuite, zile iritante, fără
noimă, pline de zgomote şi încărcate de balastul atâtor renunţări şi
responsabilitatea unor acte şi fapte care dau un sens delirant verbului "a
trebui" - trebuie să faci una sau alta, dar nu îţi doreşti, şi mă întrebăm
adeseori: oare cum o fi să nu faci lucruri pe care nu îţi place să le faci ?
"Rămâi
minunată aşa cum eşti".
Cuvintele m-au înfiorat. De când te ştiu, în mine e un
amestec de senin şi scânteiere. M-am gândit de atâtea ori că am fost creată
greşit, cu o structura sufletească frenetică - atât de departe de imaginea de
femeie intangibilă, inabordabilă, pe care o creionau unele cărţi, în care voiam
să mă regăsesc, atunci când eram adolescentă.
Patratica abstracta - https://www.facebook.com/MiriamTkee
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hai să batem cu zapadă, zapada !