FRAGMENT din CARTEA PĂTRĂȚICA ABSTRACTĂ

 - Miriam Tkee
"Tramvaiul se apropia. Ne‐am îndreptat spre refugiu. Scrâşnet de roţi. Colosul de fier se îndrepta spre noi, pe trecerea de pietoni. O altă maşină a intervenit, schimbând direcţia, copiii au fost evitați. Dar nu și eu... Ca o păpușă dezarticulată, trupul meu a făcut un cerc în aer și am fost azvârlită în straturile de flori din grădina unui bloc.
Ce lumină caldă mă inunda! Parcă aș fi avut două suflete, unul era voios, căutând drumul spre cer, nebăgând în seamă celălalt suflet al meu, amărât, epuizat.
‐ Acestea sunt sufletele mele. Puteți să le atingeți, este o distanță atât de subțire între ele, încât sufletul trist pare pe jumătate ars, iar Luna atrage toată lumina celuilalt suflet, cu vuiet de ocean.
Am zăcut rănită, înconjurată de vaiete omenești, sufletul cel trist mi‐a încremenit acoperit de Capella, steaua mea, despre care tușa Tudora îmi spunea că poate provoca crize de epilepsie. Auzeam gânduri care ți‐ pau că eram în pericol, cuvinte pline de noapte. Sentimentul că urma să pierd se încolăcea printre vertebre, dar asta nu era totul, pe lângă el se strecura vocea unui înger: nu pierde speranța! "