"Asta-seara pot sa scriu cele ma triste versuri.
Sa scriu, de pilda: "Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer dardaie astrii albastri".
Vantul noptii da roata pe cer si canta.
Sa scriu, de pilda: "Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer dardaie astrii albastri".
Vantul noptii da roata pe cer si canta.
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.
In asemenea nopti am tinut-o in brate,
Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.
Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.
Dar cum sa nu iubesc
Ochii mari cu care ma tintuia ?
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Sa stiu ca nu mai e a mea.
Sa simt ca am pierdut-o.
S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.
Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze ?
Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.
Asta-i tot."
Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.
In asemenea nopti am tinut-o in brate,
Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.
Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.
Dar cum sa nu iubesc
Ochii mari cu care ma tintuia ?
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Sa stiu ca nu mai e a mea.
Sa simt ca am pierdut-o.
S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.
Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze ?
Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.
Asta-i tot."
5 comentarii:
Suntem martorii mizeriei comune care se cheama -- viata!
Lupta pentru supravietuire,lacomia, egoismul, desfraul, desfasoara in jurul nostru un cotidian baudelairian.
Si cum faceam eu slalom printre diverse fapte de viata, pe care nu voiam sa le trezesc din nefiinta lor adanca,iata,
observ o fata ce-si ingrijea cu sarg o gradina mica de flori( fie ea si abstracta! )...
O urmaresc un timp, apoi o-ntreb timid: vrei sa fii prietena mea?...
Ea, se ridica dintre straturile de flori, zambeste in soare in timp ce-si aranjeaza parul,
si ma-ntreaba:
cum te cheama?...
" Micul Print " s-a suparat, la un moment dat pe Roza lui, pentru ca era incapatanata, si mai avea si spini de aparare care-l mai intepau din cand in cand, fapt pentru care s-a hotarat sa-si paraseasca Planeta si sa plece in lume...
In periplul sau cosmic, a poposit pe mai multe planete, care aveau masti zambitoare, dar care -- a constatat el mai tarziu -- erau doar grimase ale pustiului...
Apoi a prospectat pustiul insusi.
A inteles cat de putin contam unii pentru altii ...
Atunci s-a hotarat sa se-ntoaca la El.La Planeta lui. La Roza lui.
Si-atunci -- ca un facut -- a auzit cum prin eter, Roza lui il striga:
Hei, Dan!...
-- ELEGIA 6 -- N.STANESCU
Poetul de substanta demiurgica se regaseste neputincios in fata unei alegeri imposibile, in fata unei alegeri ce nu vizeaza Absolutul !
Si orice alegere ce nu vizeaza absolutul, il arunca intr-o ireductibila dilema.(Intrucat toate notiunile nu mai exista in deplinatatea lor)
Ca un damnat asista la un proces in care nu se poate integra si pe care sinele sau il refuza, desi e martorul lui infrigurat, martorul lui izolat la marginea fatalitatii.
Si refuza cu obstinatie nevolnica sa se agate de o alegere(salvare) iluzorie.
Poetul!
Nu este dragoste -- Tagore R.
Pentru mine, aceea nu este dragoste care-ar vrea sa se imprastie intr-o clipa,
asemenea vinului care fierbe cand si-a rupt burduful. Da-mi dragostea racoroasa si curata, asemenea ploii Tale ce binecuvanteaza campul insetat si umple ulcioarele de pamant! Da-mi dragostea ce strabate la radacina firii si de acolo se rasfira, asemenea sucului tainic, prin pomul inflorit al vietii, nascand roade si flori! Da-mi dragostea ce pastreaza linistita inima, in pace adanca!
-- ROSIA MONTANA --
Un loc inca ramas neatins, nedistrus, neterfelit, de strategii neinfricati ai haosului postrevolutinar...
Ancorata intr-un timp istoric dublu-milenar,
Rosia Montana este pentru romani marturie a dainuirii,
fereastra spre viitor si piatra de hotar...
Este una din emblemele Fiintei Nationale!
Mai poetic spus este Bunica noastra de suflet!
Acum, e drept ca unii"nepotei" o viziteaza nu de placere ci, doar ca sa cotrobaie -- auzind ei ca "batrana" ascunde in beciuri o fabuloasa "comoara"!
(si gandurile deja le zboara spre Las Vegas!)
Dar pentru o parte dintre noi, Rosia Montana este
gradina copilariei poporului roman...
Nu ar trebui sa-i lasam (noi visatorii, noi cei rupti de realitate, noi naivii care incercam sa trezim constiinte)sa se atinga de ea.
Chiar daca din start e o cauza pierduta..
Trimiteți un comentariu
Hai să batem cu zapadă, zapada !