Neprevăzutul

E mai uşor de trăit într-un dezastru familiar decât într-o lume confuză, în care neprevăzutul îşi trimite tentacule nevăzute. 

Creativitate

 Uite o lumina acolo..O vezi ? Urmareste-o, lasa-te ghidat de ea. Ai incredere si nu abandona visul. Vor fi destui care se vor opune, vor critica, vor sesiza potentialul dar vor descuraja creatia, iar aprecierea va starni ranchiuna. A fi creativ nu inseamna a fi intelept sau bun cu ceilalti..
Miriam

SONG FOR SIENNA

 

Despre PROSTIE

Cedeaza ispitei de a fi tu insuti, lasand altora privilegiul de a fi prosti. Pentru ca prostii, in platitudinea gandirii lor comune nu sunt mai putin imprevizibili. Prostii sunt si ei oameni ca mine si ca tine ..cum zicea cineva. BIG SMILE
Problema prostilor nu imprevizibilitatea ci faptul ca au mintea prea odihnita, risc glorios la care aleg sa renunte, cand isi pun mintea la treaba. Ridica privirea si sunt foarte departe de mal !

Miriam

Suflet de stea..

Miriam Tkee - Pătrățica Abstractă

Visele secrete zboară direct la stele ! Fiecare vis secret tânjește, în taină, după un suflet de stea..

ORE DE DECLIN

Miriam Tkee - Pătrățica Abstractă

 
Șoldul tau cald transmite subtil
un fel de conversație a trupurilor.
Continuăm sa vorbim..

"Azilul istoric".

Miriam Tkee
Un semn la marginea drumului îi îndemna pe trecători să viziteze "azilul istoric".
Nu-mi pot imagina cum un asemenea loc devine un punct de atractie, dar deținuții din închisoarea Psihomanon, aflată în vecinătate, ar paria chicotit la gândul că doamnele vor cumpăra, ca souvenir, kitchuri anemice înfățișând creaturi lobotomizate, care îşi caută facultăţile extirpate, în semn de dar pentru soții lor aflați sub papuc..

Ar putea fi acesta numele autobiografiei mele ?

Miriam Tkee - Pătrățica Abstractă

Căutând-o pe Nioka.
Ar putea fi acesta numele autobiografiei mele ?

Ganduri imaginare. In Memoriam - Aura Ion

 
Miriam Tkee - Pătrățica Abstractă

Nu sunt decat un suflet disperat, în noaptea de vinil, un disc striat cu rotocoale de ger, suflu aer cald în palmele făcute căuș, strârnind norişori albaştri, sub lumina albă de neon. Picioarele atârnă peste sfârșitul a toate, ma uit în jurul meu, în pădure, nu vine nimeni, o să fiu doar un suflet încremenit de ger, încet, încet. O să mă mut de-a lungul cerului, cu toate ca nu sunt stele in seara asta, dar eu știu că sunt acolo, există un motiv pentru care cerul şi-a tras jaluzele, poate cineva o s[ vin[, poate cineva mă aşteaptă.
E atat de frig, pădurea parcă îşi lasă toate gerurile uitate de istorie, în oasele mele fragile. Brațele mele sunt larg deschise de-a lungul prăpastiei care se închide în mine. Am înțeles, ploaie, vei tatua pe pielea mea tânără un simbol care să îmi deschidă ferestrele cerului. Sufletul îmi este zguduit de tremurul brazilor şi păltinaşilor, să simţi cum mori în munţii pe care i-ai iubit, ce destin ! Cristalele de ger atârnate de urechile lor sunt semne ca zadarnic ma duc cu gândul, cât de departe, înapoi. Nu va veni nimeni. Nu există nici un Crăciun pentru mine în minunatul an 2014. Nu știu cine a hotărât asta, cineva ar trebui să verifice inelele acelea care au inscripţionate în interior cifrul secret al supravieţuirii, să nu te retragi, fără voie, din istorie la 23 de ani, cu trupul zdrobit şi cu frigul pipăind fiecare fibra, cu moartea urcând, tiptil, în ţesuturi, contaminând fiinţa cu nefiinţă. Degetele care încearcă să-mi insufle viaţă, prea târziu, mai bine spune-mi o poveste, veghează-mi somnul. Stau pe pervazul ferestrei, spre Cer mici amprente lăsate de îngeri mă cheamă, brazii li păltinaşii regretă în tăcere plecarea mea. Câteva păsări foșnesc, crengile copacilor cântă o muzică tribală, mi se pare că trăiesc o dimineața albă. Picioarele sunt sloi de gheaţă, voi lua o pereche de șosete din lână gălbuie, tricotate de bunica, parfumul dulce al copilăriei, umerii dragi ai părinţilor, pentru a pune capul, când totul pare pierdut, şi mă voi desprinde de lume. Marea Lumină mă cheamă..
- Aţi ajuns ! E prea târziu şi mult prea frig.

Victor Hugo: “Trebuie să mă tiranizezi întruna? Nu-mi dai voie nici măcar să-mi aleg singur amanta?” :))

 

În 1822, la vârsta de 20 de ani, Victor Hugo s-a căsătorit cu o prietenă din copilărie, Adele Foucher. Amândoi erau virgini, iar el insista ca ea să păstreze cea mai strictă modestie, mustrând-o când şi-a ridicat poala rochiei pentru a traversa o stradă noroioasă, dezgolindu-şi astfel glezna.

De la puritanismul din tinereţe promovase, pe la 1830, la o promiscuitate boemă. Avea o amantă permanentă – Juliette Drouet, o actriţă – şi era încurcat în multe alte aventuri, de obicei întâmplătoare, cu servitoare şi altele de acelaşi soi.

În 1844 a început o legătură cu Leonie Biard, soţia nemulţumită a unui pictor mediocru. Leonie era cu doar patru ani mai mare decât fiica lui Hugo, Leopoldine. Când i-a devenit amantă, el a început să-i scrie dese scrisori de dragoste. Ea era încântată. Ce nu ştia, însă, era că multe dintre pasajele cele mai înflăcărate erau copiate din scrisorile de dragoste pe care Hugo le scrisese Juliettei şi din cele pe care aceasta i le trimisese lui. Ceea ce nu stia nici el era că soţul lui Leonie, bănuitor, pusese să fie urmărită. La 4 iulie 1845, Hugo şi Leonie au fost surprinşi în pat de doi detectivi de poliţie. Ca o femeie măritată să se angajeze într-o “conversaţie criminală” era un delict grav, iar Leonie, prinsă asupra faptului, a fost dusă la închisoarea pentru femei. Cât despre Hugo, el a prezentat o medalie de aur, pe care o purta întotdeauna la gât pe un lanţ, care atesta că este pair al Franţei şi îl proteja de arestare în asemenea cazuri. Prin urmare a fost eliberat şi s-a întors acasă dimineaţa, şi-a trezit nevasta şi s-a spovedit.

Adele Foucher

Ea, destul de interesant, n-a fost tulburată să afle că amanta oficială, pe care o ura, avea o rivală. Dimpotrivă, a luat-o pe Leonie sub aripa sa ocrotitoare, a vizitat-o la închisoare, i-a îngăduit lui Hugo să-şi reia legătura cu ea după ce a fost eliberată şi a avut grijă ca Juliette să afle totul. Mai mult, Leonie s-a mutat în casa lui Hugo sub ocrotirea lui Adele.

Până la urmă, chiar Hugo a dat-o afară, plângându-se neveste-sii:

“Trebuie să mă tiranizezi întruna? Nu-mi dai voie nici măcar să-mi aleg singur amanta?”  

by Horia Dumitru Oprea

Poem

Miriam Tkee 

Ti-am auzit pasii fosnind pe aleile adormite.
Te voi urma acolo unde
statuile deapana fuioare de dor,
inlantuite sub stele
in imbratisari mute de piatra.
Mi se pare ca te vad deja plecand,
si parca vad,
vad mainile tale pierind,
pierind in aceasta toamna tarzie
ce plange cu frunze plutind in deriva.
- Ce masti zac acolo la picioarele tale, Toamna..
- Sunt visele tale amare, tristeti lepadate in graba.
La Primavara..vor naparli,
lasand fericirea sa zboare,
baloane pe cer, ca pasari ce vin din neant.
Astept zapada sa-mi limpezeasca privirea,
iar inima, pasare naiva,
sa cante cu lungi si albastre ecouri,
peste ramasitele unui vis.
Bine-ai venit, IUBIRE !

DESPRE VIZIUNE

''Viziunea plata a fost inteleasa ca parte dintr-o mai cuprinzatoare viziune sferica.''
''Viziunea paradisiaca eminesciana, viziunea panoramică, armonioasa'' (Patapievici).
Impulsul imaginatiei, forta psihica imprimata, adancimea emotiei. ''Viziunea plată a pamantului este dublata de viziunea sferica, alternativa a viziunii magice ce corespunde notiunii de ''sine psihanalitic''.
''Sinele depoziteaza un complex de instincte si de tendinte refulate''
''Ego, subpersonalitati, masti, psihanaliza, controlul mintii, controlul emotiilor (...) nu facem decat sa ne ascundem Sinele de cei din jur.'' (Mona Georgescu).

Tu eşti - de Juergen Werth

Tu eşti - de Juergen Werth
(traducere in romaneste - Laura Cristiana - Magic Insight! [vindecare reconectiva/reconectare]

Tu să nu uiţi că să trăieşti n-a fost ideea ta
Iar să respiri nu-i hotărârea ta
Şi să nu uiţi că să trăieşti a fost ideea altcuiva
Şi că respiri e daru-i pentru viaţa ta.
Tu să nu uiţi că nimeni nu gândeşte şi nu simte şi nu face cum faci tu,
Şi nimeni nu mai râde cum râzi tu
Şi să nu uiţi că cerul nimeni nu-l mai vede tot aşa
Şi nimeni n-a ştiut vreodat’ ce tu cunoşti deja.
Şi să nu uiţi că al tău chip în lume nimeni nu-l mai poartă
Iar ochii ăştia sunt numai ai tăi,
Şi să nu uiţi că eşti bogat, chiar de comori nu vei avea
Căci tu poţi să trăieşti şi nimeni n-are viaţa ta.
Eşti prunc dorit, nu joc al întâmplării şi nu moft de la natură
Şi orice cântec ar fi viaţa ta,
Eşti gând al Domnului – mai mult de-atât
Eşti gândul lui anume şi menit.

You are – by Juergen Werth

Do not forget, that you live, was not your own idea
and that you breathe, no decision of yours,
Do not forget, that you live, was somebody elses idea
and that you breathe, its gift to you.
Do not forget, nobody thinks and feels and act like you
and nobody laughts the way you are laughting,
Do not forget, no one sees the sky the way you see it
and no one had known the things you already know.
Do not forget, your face has no one else on earth
and such eyes belongs only to you,
Do not forget, you are rich, with or without money
because you can live, no one lives like you.
You are desired, no destinys child, no mood of nature
no matter how you sing your life,
You are a thought of God
and more than that a special one.

Fascinatia scrisului

A scrie o carte este o terapie buna, cand suferinta a depasit limita, iar norii ingramaditi pe cerul fiintei se rup violent, de parca ti-ai fi tinut respiratia sufletului un intreg anotimp. E ca si cum detii din nou controlul, dar intri in poveste, putin cate putin, te rupi de viata proprie. Vei da vina pe cineva, te vei certa cu cerul, cu natura, ca ploua dens si intunecat, cu padurea, ca lemnele sunt ude si nu poti aprinde un foc sa iti incalzesti inima - pasare zgribulita.
Si atunci aduci in poveste un pic de soare, lumina binefacatoare. Iar razele de veselie care s-au adunat la coltul ochiului deschis spre lume, devin emblema fericirii.
Nimic nu ne poate atinge..suntem personajele povestilor proprii.

Orice forma de suferinta ma tine departe de scris. Este induiosator felul in care cuvintele parca ma mangaie, sunt blande, fara sa se lase seduse si supuse intr-o poveste. Nu imi sunt inamici..Totusi, parca asteapta sa am iar spirit vioi, sa prinda viata. Asa vad scrisul. A portretiza sau a crea intamplari, vin, cel mai adesea, din imaginatie, dar implicarea este intensificata de cristalizarea unor trairi de acolo..din viata secreta a sufletului.

Miriam Tkee

Copăceii

Când vine furtuna si rupe crengi si smulge copacii falnici, culcându-i la pamant, si face prăpăd, devastând pădurea, ce ramane in urma ? 

Copăceii – pe care furtuna nu i-a văzut.

Francis Jammes

Rugaciune pentru a merge cu asinii la rai

Când voi porni spre Tine încet, o, Doamne mare,
Fa sa se-ntâmple-aceasta în zi de sarbatoare
Când plin de praf e satul. Si ca si-aici as vrea
Sa-aleg eu însumi drumul, cel care-mi va placea,

Spre rai unde si ziua sunt stele sclipitoare.
Îmi voi lua toiagul si-apoi la drumul mare
Asinilor le-as zice, amici strânsi în alai:
„– Sunt Francis Jammes si iata o am pornit la rai,

Ca unde este Domnul nu-i iad si nici suspin.
Veniti dar, blânzi prieteni ai cerului senin
Ce puneti, saracutii, urechea în miscare
Sa alungati taunii, albina, batul tare.”

Cu acesti sarmani la Tine as vrea sa-mi fac intrare,
Ce-si lasa capul, Doamne, în jos a resemnare
Si când se-opresc si-aduna copita lor umila
Cu-atâta gingasie ca simti îndata mila.

În urma mea vedea-vei mii de urechi venind:
Cei vesnic cu panere la drum întârziind,
Cei care trag carute de bâlci de-atâtea veacuri,
Sau trasurici cu maturi din pene, mii de fleacuri,

Cei care duc în spate bidoane strâmbe, plate,
Asinele rotunde, cu mânz împovarate,
Si cei siliti sa poarte pantalonasi, ca vezi
Li-i trupul tot o rana deschisa sub amiezi.

Si musca se îndeasa, nu-i chip s-o-ndepartezi.
Fa, Doamne, împreuna cu-acesti asini sa-ti vin,
Fa ca în pace îngeri sa ne conduca lin
Spre crângurile unde ciresele se coc
În tremur precum carnea de fete prinse-n joc.

Si fa ca-n aste locuri pe apele -ti divine,
Când voi pleca obrazul, sa fiu precum asinii
Ce-si oglindesc umila si blânda saracie
În dragostea adânca a Ta cea vesnic vie.

Oraselul Ciudat a fost atins de letargie

Saracii au o asteptare mai mica de viata. Bogatii au atatea resurse incat, unii dintre ei, nici nu mai apreciaza viata ! Disperarea are un parfum toxic. Oraselul Ciudat a fost atins de letargie. Viata si-a incetinit ritmul. La inceput oamenii au fost cuprinsi de un sentiment confuz, un amestec intre iritare si fatarnicie. Dupa Craciun, orgoliile s-au lichefiat, iar unii dintre ei au devin iertatori si tandri. Acum isi zambesc, isi arata gropitele din obraji, se privesc in ochi. Isi fac urari, se imbratiseaza, se saruta in aer. Ticalosii isi promit ca la anul sa fie si mai ticalosi. Totul devine monorcomatic, in afara de zborul pasarilor, care devine albastru.. Dare albastre spre vazduh.