Unde alergam cand fugim de noi ?

"Eu alerg, tu alergi, el alearga…Unde alergam cand fugim de noi ?
M-a cam speriat privirea aia de detectiv, dar cand am facut cunostinta a fost serios si cald.
Am incercat sa ma ascund de fiecare data cand mi-a venit randul sa vorbesc. M-a lasat sa fac ce vreau si, dupa ce m-a fixat de cateva ori cu privirea, mi-a zis doar atat:
< Tie daca iti zic ceva, fie el si neutru, iti darami singura tot. Asa ca o sa te las in pace ... Vom deschide cutia Pandorei... >

Robert Buliga - musictherapy.ro

AZI NU AM FĂCUT NIMIC !

Într-o zi soţul vine de la serviciu şi nu poate băga maşina în garaj deoarece pe aleea spre garaj erau trântite bicicletele copiilor. Dă să bage bicicletele în garaj şi găseşte jeep-ul soţiei deschis şi câinele plin de noroi întins pe bancheta din spate.
Nedumerit, intră în curtea interioară unde vede copiii într-o baltă de noroi, piscina şi ea murdară, copiii se stropeau cu furtunul. Îngrijorat, intră în bucătărie nu fără a observa că geamul de la uşă era plin cu pălmuţe de ciocolată, clanţa îmbrăcată în felii de şuncă şi gaura cheii înfundată cu un cârnat. În bucătărie curgea apa, frigiderul era deschis şi conţinutul lui vărsat pe podea, farfurii şi pahare murdare peste tot. Pe masă o baltă de suc , muştele roiau pe masă. Pe jos nu se putea călca altfel, decât pe mâncarea căţelului sau în conţinutul borcanelor de murături.
Panicat şi alb la faţă, începe să îşi caute soţia prin toată casa. Era un vacarm de nedescris - televizorul şi computerul erau date la maximum. Intră în baie unde prosoapele pluteau pe podea într-o baltă de apă şi sulurile de hârtie igienică erau derulate prin cuier, prin cadă şi pe mânerul de la uşă.
În sfârşit îşi găseşte soţia în ultimul dormitor relaxată cu o mască pe faţă, bigudiuri în păr. Citea o revistă şi asculta muzică cu căştile pe urechi. Cu un ultim efort, o întreabă ce s-a întâmplat. Ea îi răspunde:
- Îţi aduci aminte când te întorceai acasă şi mă întrebai ce am făcut toată ziua? Ei bine… azi n-am făcut nimic!
De actualitate pentru unele crestinele ortodoxe..

LEGENDA PĂPĂDIEI

La inceput Dumnezeu a trimis un inger la toate plantele ca sa spuna cum vor sa arate. Numai papadia nu stia cum dorea sa arate si ingerul ii mai lasa o zi sa se gandeasca.
In ziua aia papadia rugandu-se a dat cu ochii de soare si s-a hotarat sa arate ca el si sa-i zica ingerului cum vrea sa arate, ca vrea sa fie galbena si frumoasa ca soarele. Apoi vazu luna si se razgandi. Vroia sa arate ca ea. Sa fie alba, rotunda si frumoasa. Apoi vazu si stelele si-i placura si acelea.Cand veni ingerul nu stia ce sa-i spuna vroia sa fie ca soarele, ca luna, ca stelele. Nu era hotarata.
Asa ca Dumnezeu i-a indeplinit toate dorintele. De aceea papadia este la inceput galbena ca soarele, apoi alba si daca sufli peste ea se imprastie precum stelele.

Roasted days

People say that I do not know how to cook.. but it's not true ! I know how to make best "roasted days" !

My dear CHILD...

You are the light of my soul and eyes !
– I’m so glad you were born !
– You are a good person.
– I love who you are and I am doing my best to always be on your side.
– You can come to me whenever you’re hurt or feeling bad.
– You do not have to be perfect to get my love and protection.
– All of your feelings are alright with me.
– I am always glad to see you.
– It is alright for you to be sometimes angry, and I won’t let you hurt yourself or others when you are.
– You can make mistakes–they are your teachers.
– You can know what you need and ask for help.
– You can have your own preferences and tastes.
– You are a delight to my eyes.
– You can choose your own values.
– You can pick your own friends, and you don’t have to like everyone.
– You can sometimes feel confused and ambivalent, and not know all the answers.
– I am very proud of you.”

(Pete Walker - Therapist)

You are perfect !

EU...
Draga DOAMNE,
Te rog dezleaga nodurile.
Toate neputintele,toate interdictiile,
Toate ezitarile, toate bajbaielile....
Te rog sterge din mintea mea gandul
Cum ca nu as fi buna de nimic .

EL...

 

I love Books !

 

✫ Miraj de iarnă

by Miriam Tkee
text din cartea Pătrățica abstractă

„Dă-i omului o mască și el îți va spune adevărul.” - Oscar Wilde

Crăciunul trecuse şi am plecat cu un grup la Călimăneşti, să petrecem acolo revelionul. Mai fusesem în acea staţiune, dar niciodată iarna. Am intrat în singura librărie din zonă. Cărţile stăteau cuminţi pe rafturi, vânzătoarea vorbea la telefon şi am început să răsfoiesc câteva, până când am extras din raft un volum cu poeme de Baconsky. Miraj de iarnă. O voce de băiat:

- ''Aicea totul seamănă cu tine. Sau poate eu asemănări îţi caut''. Nu vrei să cumperi cartea asta.

M-am uitat la el zâmbind. Apoi, în doar câteva minute, am ieșit cu un Dicţionar de neologisme, ditamai cărţoiul, sporovăind veselă cu un băiat cu ochi verzi, eu, singuratica.

Cât de straniu mi s-a părut, zâmbetul a devenit emoționat…Era chiar Vlad, omul albastru din adolescenţa mea. Când l-am recunoscut, am tresărit cu o bucurie care venea dintr-o vară de demult…L-am întrebat dacă, uzând de puterile lui magice, putea ghici ce carte doream. Atunci a ales Dicţionarul şi mi l-a dăruit.

- Dar de Crăciun. E o carte pe care o vei deschide de foarte multe ori. Pe Baconski îl vreau eu.

Era un joc, am acceptat darul, anticipam că această întâlnire nu avea să lase prea mult timp pentru citit. Mă privea într-un fel amuzat.
- Ştiu că am mai crescut, am părul lung, dar nu mă recunoşti ?

Nu m-a recunoscut, poate nici nu îşi mai amintea de mine.

- Ne-am mai întâlnit ?

- Mai demult, pe Valea Călmăţuiului. Eram cu Kat. De ea iți amintești ?

- Kat… Sigur că îmi amintesc.

- Tu eşti micuţa de lângă apă ? Te-ai făcut frumoasă.

M-a privit, măsurând cu zâmbet malițios, cei 160 cm emoţionaţi ai fiinţei mele.

- Şi zici că ai mai crescut ?

Am râs, începea să-mi placă.

- Mi s-a părut, sau mă plăceai, când am eşuat pe ”estuarul” noroios al Călmăţuiului ?

- Asta a fost demult. Oricum, tu o plăceai pe Kat.

- Eu o plăceam pe Kat, iar ea era îndrăgostită de Sebastian.

- Știi, Kat e cu îngerii acum.

- Știu, lumea e mică… Dacă i-ar fi spus lui Sebastian, poate că nu o lua de nevastă, dar sigur ar fi avut grijă de copil.

- Poate o fată de pe la noi așa ar fi făcut, dar Kat nu era o fată de pe la noi.

- Nici Sebastian nu a avut mai mult noroc. Avionul pe care îl pilota s-a prăbușit în Făgăraș, dar nu cred că a ajuns la îngeri, ca prietena ta.

Evocarea ne-a întristat puțin, ne plimbam și tăceam. Fiecare dintre noi se gândea la povestea de demult dintre Kat și Sebastian, dar, oricât de fascinante ar fi poveștile altora, a noastră era strălucitoare. Locul era plin soare, totul era alb, zăpada scârțâia. Purtam o căciuliţă roşie, nu îmi lipsea nimic, eram îmbujorată şi fericită.

- Îmi amintesc cum te-ai fâstâcit când ți-am prins privirea peste mulţimea adunată în Valea Păducelului, la o nunească, a continuat după o pauză. Erai frumușică foc, cu părul cârlionțat și cu nasul în vânt. Atunci mi s-a năzărit că mă plăceai. Dar…

- Eram prea copil, știu…

Luneasca* !

Cântau lautarii lui Coace-Boabe de le curgeau sudorile pe chip, iar copiii alergau prin lunească fericiți. Uneori îi urmăream pe muzicanţi, statui cărora li se mişcau cu dibăcie mâinile, iar grimasele îi făceau să arate caraghioşi, aşa implicaţi în actul muzical, deşi ştiam că nu le păsa de dănţuiala ţăranilor, în hora aia împiedicată, decât în măsura în care primeau bancnote albastre de 100. Violonistul, cu gâtul lipit de vioara soioasă, cu degetele alergând în gol, nebune, pe arcuş, ţambalagiul, ușor cocoșat, cântând cu nişte crose de golf în miniatură (pe care Kat le numea picioruşe cu botoșei), pe corzile electrizate, sub care punea o batistă mare (nu am aflat niciodată de ce), iar acordeonistul, cu ochii închiși, trăind intens muzica, făcea un arc muzical trepidant, în timp ce bobiţele de mahon de pe cealaltă parte a acordeonului (pe care Kat le numea seminţe de lubeniţă), erau apăsate de degetele grăsuţe, armonizând. Acordeonul era instrumentul meu preferat, mă ducea cu gândul la Edith Piaf, căci mama avea un disc de vinil şi o asculta la pick-up.   

- Am vrut să mă apropii, dar ai dispărut. Seara m-am cocoțat în vârful dealului. Căsuța ta dintre vişini parcă era desenată de o mână de copil. Te-am strigat, îmi răspundea ecoul. Mă tot uitam, era lumină, mi-am închipuit că nu vrei să vorbim.

- Nu te-am auzit, vuia toată ulița de sunetele acordeonului şi ale ţambalului.

A scos din buzunar două pietricele. Pe una era pictată o masca, simbolizând îngemănarea Ying - Yang, pe cealaltă un arlechin.

- Sunt talismane, le-am pictat chiar eu. Alege unul. Am ales masca.

- Acum trebuie să-mi spui adevărul. Chiar mă plăceai ?

- Adevărurile se spun pe înserat…

Mă întrebam la ce ar servi adevărurile cuiva care nu mă băga în seamă în adolescență și care, peste câteva zile, urma să fie doar o amintire de vacanţă. Aș fi vrut să par imprevizibilă, dar sigur că eram vulnerabilă şi previzibilă. I-am promis că ne vedem seara. Oboseala drumului mă toropise.

- Diseară, la cafenea. Eu merg să hoinăresc puţin prin împrejurimi.

A plecat, și, întorcând privirea după ce s-a îndepărtat pe alee, a mai zis:

- Moş Crăciun există, întâlnirea noastră o dovedeşte !

Am aşteptat la cafenea, nu a venit. Am adormit confuză, lăsând povara dezamăgirii pe umerii catifelaţi şi albi de nea ai nopţii. Miezul nopţii era luminat de lună. M-au trezit ţipete şi zgomote şi am ieşit pe terasă - cineva avusese un accident. Inima mea a tresărit: Doamne, să nu fie el, să nu fie el, Doamne…

Dar nu eram eu aşa norocoasă.

Puţin timp mă desparte de lună. Ar putea fi la fel de bine o eternitate, pentru că nu pot să plec nicăieri, partea stângă a trupului îmi este captivă, aşa că mă concentrez pe respiraţie.

Era spre asfinţit. Am coborât în peşteră atras de un fel de plâns de bebeluş, care a încetat, când am intrat în burta ei întunecoasă. Aproape de ieşire, un bloc de piatră s-a dislocat, lovindu-mi piciorul drept și blocându-mi mâna dreaptă în adâncitura de pe peretele îngust, de care mă ţineam, pentru echilibru. Am urlat, am urlat de durere și de frică, dar cine să mă audă ? Trăgeam zadarnic, julind încheietura, piatra apăsa mai tare. Mă şi vedeam prizonier al peşterii, mă vedeam pierdut zile întregi, cu gâtul uscat, mă vedeam murind de sete şi ciugulit de păsări, primăvara. Dar la ger nu mă gândeam. Picioarele îmi îngheţaseră iar disperarea mă facea să plâng. Simțeam o durere care urca spre inimă. Nu trecuseră decât câteva minute, care păreau o eternitate, mâna era încremenită, braţul se învineţise, durerea din picior pulsa şi întina fiecare respiraţie. Cu mâna liberă am trimis fasciculul lanternei în imensitatea albă. Am urlat iar și iar, cineva mă va găsi, nu vreau să renunţ. Mi-am aşezat capul pe o pernă de piatră şi de gheaţă. Dacă aş fi putut să dorm ! Dar somnul nu venea.

Atunci mi-a venit în gând să mă rog. Spuneam Înger şoptit, cu sufletul hohotind. O nouă zguduire, o întindere finală şi am tras mâna captivă. Nu mai era o mână, ci o masă însângerată, am înfăşurat în fular totul, şi, cu ultimele puteri, m-am târât prin zăpadă, ghidat de lumina albă a lunii și de luminile de la hotel. Eram, în sfârşit, liber. Nu voiam să mă gândesc cum urma să arate mâna mea după vindecare. Piciorul drept era rănit și mă durea, am căzut de mai multe ori şi am strigat. În urma mea era o potecă purpurie. Când ultima cădere m-a făcut una cu pietrele, nu m-am mai mișcat. Nu mai simțeam nimic, nici durere, nici dorința de a merge mai departe. Eram obosit.

”Nu te opri, nu te opri”, mă îmboldeau gândurile mele îngereşti.

”Aruncă-te în prăpastie, vei fi un șchiop, un ciung”, intrau în dans gândurile diavoleşti.

În cele din urmă, salvamontiştii m-au găsit.

L-am vizitat la spital abia după câteva zile, era ultima noapte din an. Părea foarte grav, a fost operat. Veniseră mama şi sora lui, care arătau distruse și nu au vorbit cu mine. Era palid, suferind, cu trupul tumefiat. Avea bandaje peste tot, dar a întins o mâna către mine. Mă uitam cu teamă la toată acea desfăşurare de pârghii şi la medicamentele înşirate pe noptieră. Atunci am observat ceva care semăna cu o absenţa, acolo unde mi-am închipuit că ar fi trebuit să fi fost mâna lui dreaptă. Mi-am strâns mâinile la piept şi am închis ochii. Când i-am deschis, mi-a zis:

- Ne cunoaştem atât de puţin şi îţi pasă de mine ? Ai o asemenea durere în privire. Zâmbea slab, dar suferea cumplit. Putea să fie mai rău… O să am nevoie de o proteză bună. Nu se termină, doar ca viața mea nu va mai fi la fel.

Atingea marginile unui vis, visul acela minuscul - că va încerca să ducă o viaţă normală. Avea 25 de ani şi viaţa lui deja fusese atinsă de durere.

Am rămas cu el până când vacanţa s-a sfârşit. La plecare, i-am lăsat adresa. M-am întors acasă. Am găsit totul aproape aşa cum lăsasem, cărţile erau la locul lor, cele câteva tricouri pe umeraşe, unul dintre ele atârna jalnic. Am privit în oglindă un chip inexpresiv, ca de copil - nu mă mai privisem în oglindă aşa de câteva zile, şi am mimat gestul de a-mi peria părul. Peria însă se încâlcise într-un smoc de păr blond, semn că Peştişorul Auriu trecuse pe acasă. Îmi puteam imagina mici cataclisme emoţionale pe care blonda le-a trăit în timpul absenţei mele, şi care o duceau în zone în care înceta să mai fie doar o blondă şi se transformă într-o femeie seducătoare, cu mişcări leneşe, stârnind bărbaţii. Sticla veiozei atât de frumos pictată în culori pastel, zăcea spartă lângă vaza în care freziile se ofiliseră de mult şi din care apa se evaporase. Tijele subţiri, ca şi florile galbene, stăteau mărturie că absenţa mea fusese resimţită, măcar de nişte flori care muriseră de sete.

Încetul cu încetul, m-am reîntors la ceea ce eu numeam viaţa mea. Ezitările au început să apară în acţiunile mele care înainte erau spontane, fără teamă. Mă gândeam cât de mult se clatină zilele omului, într-o singură secvență în care calcă greșit și apoi…

Mi-a scris o singură scrisoare, după câteva luni. Cuvintele păreau că hotărau să plece odată cu el.

"Am gustat și binele şi răul, dar în lunile din urmă realitatea a fost terifiantă. Atunci când ne-am întâlnit în librărie, te vedeam parcă, pentru prima oară, şi nu voiam să pleci. Cu toate că nu doresc să retrăiesc trecutul, pentru că atunci ar trebui să trec iarăşi prin accidentul cumplit din Călimăneşti, totuşi mă bucur că am trăit cât să te simt aproape. Oamenii ca mine sunt priviţi ca nişte vietăţi de care îţi fereşti privirea, când le vezi beteșugurile. Am început să merg din nou, dar mersul meu e șchiopătat. Durerea a rămas, cu timpul m-am obişnuit cu ea. Eu, însă, n-o să rămân prea mult aici, e o lume crudă, ştiai ? Te-aş fi chemat, dar tocmai pentru că am simţit că ai fi venit, şi poate ai fi rămas, nu am făcut-o. Tu nu știi, dar ai un dar, îi întorci pe oameni cu fața spre viață. Am vrut să ştii că a însemnat foarte mult să te ştiu, şi că, într-un fel, plec cu tine în gând''.

Cât de departe mi se pare astăzi totul, şi de absurd tot ceea ce s-a întâmplat după întâlnirea din librărie, care umpluse de o energie miraculoasă un timp rupt de timp. Nu îţi lipseşte ceva de care nu vrei să îţi aminteşti, aşa că nu îmi era dor de acea vacanţă, ci de acele momente din trecut, care fuseseră ale mele şi ale unui băiat căruia îi plăcea Baconsky. Lui însă îi lipsea prezentul…

Așa credeam, dar, acum ceva timp am găsit numele lui pe Picasa, l-am recunoscut din fotografii - arăta prosper și fericit și trăia în Canada. I-am trimis un mesaj: ”Dragă Vlad, exiști ? MirKat”. Răspunsul lui sec a venit după câteva zile: ”Dragă Kat, io nu, io nu exist. Dar probabil cealaltă era Kat”.

Timpul care trece peste oameni are un simț nebun al însingurării față de amintiri…

 

_{_________________}

*lunească - nunească (hora miresei) este numele unei hore care se joacă la nuntă după cununia religioasă

 

Zbor

Adu si-al tau suflet zanatic si fa-ma sa fac din departe aproape..
Pluteşte totul deasupra lumii, în primul rând norii, apoi, păsările, şi în cele din urmă noi, ceilalţi, rămaşi de veghe, de iubire, de izbândă.

 Miriam

St. Valentine - Dragobete

SF. VALE <<Dragobetele>> americanilor
Nu se stie exact cine a fost Valentin. Legenda spune ca ar fi fost un preot care casatorea cuplurile in secret, pe vremea Imparatului Claudius, care interzicea casatoriile. Pentru ca Valentin era crestin, crezand in Dumnezeu, si nu in zeii pagani, a fost trimis in inchisoare, unde s-a indragostit d...e fiica temnicerului. In ziua executiei sale - era 14 februarie - Valentin scrie o scrisoare de dragoste fetei temnicerului, pe care nu o semneaza.
In ziua de 14 februarie fiecare baiat alegea o fata care-i devenea iubita pentru o zi.

Dragobetele nostru..
(Dragobete era fiul Babei Dochia) - era sărbătorit pe 24 FEBRUARIE. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii. Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi. În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala :
Dragobetele sărută fetele
 

(Sursa - Wikipedia)

Sarutari marunte...

✫ Ieșirea din labirint se afla în inima lui
te iubesc se amestecă cu sărutări mărunte,
împodobit cu iubirea ta cuminte,
cu un şpriţ de păcate,
toate, într-o singură noapte....
la început cu stângăcie,
apoi cu o sete de viaţă pe buzele tale
care nu spun nimic nou,
aşa că în cea mai mare parte a timpului
tac, zâmbesc şi sărută nebuneşte.
Întind palmele tresărind,
astfel încât să pot încă o dată prinde
parfumul dragostei ascunse -
...dar tu plecaseși...

Pătrățica Abstractă

Glad to be alive !

Stay close to anything that makes you glad you are alive.
~ Sufi Saying
 

De ploaie

De cand a inceput sa plouă, nevasta-mea sta non-stop si se uita pe geam. Daca se inteteste cred ca-i dau drumul in casa.
”Nu știu de ce plouă afară, dar, ca om însurat, tind să cred că e vina mea”. (Alex Vidia)
 

Aisha

”Natura ti-a dat, cultiva ce ai” !

Multe din lucrurile care ne inconjoara sunt rezultatul întâmplării. Iti iese ceva minunat si nu mai stii cum ai facut. Flemming a descoperit din întâmplare penicilina, care a schimbat destine. Marii descoperitori muncesc mult pentru a scoate la iveală un rezultat care e imprevizibil şi pentru ei, pe care nu-l gândiseră de la început.
Porti in tine potentialul de a fi, de a face, de a simti, te insoteste in momentele tale de glorie sufleteasca, in caderile acelea din care te ridici opintindu-te, cand nimeni nu e aproape sa te ridice si, cu putin noroc, intr-o zi devii constient de minunea care surade in fiinta ta.

Pătrățica Abstractă

Saluta această zi plin de mulțumire !

Căutând căldură în coconul unde te-ai izolat, găsești doar o amintire rece. Oamenii te parasesc, cand fugi de tine si incetezi sa-ti deschizi sufletul. Te hotarasti sa iesi din nou in lume, sa surazi primaverii, sa intalnesti oameni. Afara te intampina parfumul caprifoiului încălzit de soare. Cum ai putut sa stai departe de minunea care traieste in sufletul tău ?
Saluta această zi plin de mulțumire !
Mir

Walt Disney

”Daca ai destulă rabdare, poti sa muți munții din loc, dar dacă ai destulă inteligență, zbori peste ei, că e mai simplu”

Walt Disney

Vine Paștele !

Viata si-a incetinit ritmul nebun, devenim sfințișori !
Oamenii au fost cuprinsi de un sentiment confuz, dulceag... orgoliile ațipesc. Unii dintre ei au devin iertatori si tandri. Acum isi zambesc, isi arata gropitele din obraji, se privesc in ochi. Isi fac urari, se imbratiseaza, se saruta in aer. Ticalosii isi promit ca, dupa sarbatori, sa fie si mai ticalosi.
De 7 ori cate 77..sa iertăm, să fim buni. Nebuni de buni..

Earth

The Earth is sad because the people clear the trees
The species lose their homes and food, when forests are cut down
Why people closed their hearts and let their actions freeze
The life inside the planet, hunting just for fun ?

Dorulet - Visul unei nopti de iarna

''- Odata cu tine a venit, azi-noapte, in casa mea, iubirea.
- Cu sosoni in picioare ?"
- Te presimteam si te asteptam sa vii, fara sa stiu ca te astept”.
''Venim pe lume muti, iar cand incepem sa vorbim, nu ne mai oprim''
''Baga-ti sufletul in burta unui telefon si ai sa vezi ca nici cat o fisa nu valorezi''
Dupa ce urmaresti o piesa de teatru ca ''Visul unei nopti de iarna'', incearca sa iti imaginezi ca asta s-ar putea intampla in societatea de azi. Ca spontaneitatea unei fete, frumusetea, tineretea ei, chiar daca nu e prea cultivata, pot tulbura un barbat devenit cunoscut prin opera lui, asa incat sa ajunga la ceva atat de ''grav'' cum e casatoria.

Lastari de dragoste fugita - by Miriam Tkee

💕 Încercări !
Pătrățica Abstractă

Si mi se pare ca te duci cu vantul
Trec zile dupa zile,
plang nopti ingenuncheate,
cu gene grele stelele se sting,
si se aprind tanguitoare zori,
si sufla vijelii prin ascunzisuri.

Trec nopti albastre dupa zile negre,
Si mi se pare ca fosnesti la geam
asa cum face vantul
si dulcele rasare din amar
si rade iar pamantul
si se trezesc in mine viorele
si curg lastari de dragoste fugita
sa scapere inalt, pana la stele.
si te iubesc cat cerul si pamantul
vin nopti nebune dupa zile fripte
si zile albe dupa nopti de jar
tu n-ai habar
si iarasi pleci si dorul
si dorul nu are hotar