- Mă iubești ? - S-ar putea... :))) O promisiune
încălcată, o întârziere, un gând răzgândit... uite așa se schimbă
lucrurile și ne ducem cu sufletele în haos in no time. Și pe urmă ne
întrebăm ce am făcut noi greșit (căci este atât de ușor să dăm vina pe
alții), când ne lua atât de puțin să ne ținem promisiunea, să ajungem la
timp sau să nu ne luam gândul înapoi. Suntem înzestrați cu sensibilitate, da, asta ne face să interpretăm lumea într-un fel spectaculos CÂND SUNTEM FERICIȚI. Tu nu admiți că mă iubești, atunci eu de unde să știu ? Mereu îmi spui.. s-ar putea, s-ar putea, s-ar putea... Să spunem că a fost vis. L-am trăit și s-a sfârșit. Și acum ce o să se întâmple cu plimbările mele nostalgice în lună ?
Părul... îl las să mai crească puțin, în timp ce îmi văd de viață, în
care voi păstra elementul muzică - alte note, alte melodii, decât cele
cu refren tocit de ipocrizie, egoism, minciună (dansând pe muzica TANGO ÎNTR-UN PORTAL ?), și mă scutur de iiluzie
și las în urmă oameni care nu mă consideră o prioritate și părăsesc
povești (ecuații, cum le zice Nana), în care nu am ce căuta... Azi este o zi frumoasă, să o facem minunată.
Existența, universul fizic, este, prin definiție, jucăuș. Nu există o
destinație unde ar trebui să ajungi. Cel mai bine poate fi înțeleasă
prin analogia cu muzica. Pentru că muzica, formă de artă, este, în
esență, jucăușă. Spui ”play the piano” nu ”work the piano”. De ce ?
Muzica diferă de o călătorie. Când călătorești, încerci să ajungi undeva.
În muzică, așadar, nu realizezi finalul compoziției. Același lucru
despre dans.. nu țintești un anumit punct dintr-o cameră, sensul
dansului este dansul. Dar nu vedem toate astea, ca ceva adus de
educatia noastra, in viata de fiecare zi. Avem un sistem de educație
care ne da o impresie diferită. Totul este programat.. si tot ce facem
este sa punem un copil intr-un coridor al acestui sistem de educație si
sa il chemăm cum facem cu un pisicuț: Pis Pis... și el merge la
gradiniță, iar acesta este un lucru bun, pentru că, după ce termină
asta, merge în clasa I, apoi la gimnaziu, liceu, facultate, master,
doctorat... Ai absolvit ! Apoi ești gata să intri în lume...
Muncești pentru ca acel lucru minunat să vină în viata ta: succesul. Pe
la 40 de ani iti zici: Doamne.. sunt aici, si lucrul pentru care atat ai
muncit se afla in viata ta, ai succes. Si realizezi ca nu te simti cu
mult diferit fata de cum te-ai simtit tot timpul. Uitati-va la oameni
care traiesc pentru a agonisi, care economisesc. Apoi, pe la 65, nu mai
au energie... Pentru ca ne înșelăm tot timpul, pe linia vieții. Ne-am
gândit la viată făcând analogia cu o călătorie, cu un pelerinaj... care
are o țintă serioasă la final, pe care trebuie să o atingem. Succesul
sau orice altceva, sau Raiul, dupa ce mori. Dar omitem esența vieții pe
tot parcursul drumului... Este MUZICA din viața noastră, pe care se
presupune că am fi putut să o cântăm sau să dansăm în timp ce cânta
muzica... (am tradus cat am putut eu de bine, in timp ce urmaream filmul)
Nu postez texte despre realitatea de zi cu zi, despre ce se
intamplă prin lume... Da, da, ok... Nu sunt jurnalist și nici nu
urmăresc știrile. Sigur că aflu ce se întâmplă în lume, dar aleg să nu
îmi amărăsc și mai tare sufletul uitându-mă la reportaje și imagini
pline de cruzime. M-am născut pe partea corectă a planetei, într-un loc
frumos, dar batjocorit taman de ai noștri. Nu știu întrucât ar fi lumea
mai bună, dacă sufletul meu care tinde spre poezie și lumină s-ar
tăvăli în noroiul știrilor. Uneori citesc, fac ochii mari, mirată...
Trivialitatea postărilor unor fomei adică duamne.. postari pe care le
văd accidental (că sunt din tagma jurnaliștilor sau nu)... Cruda lor
expunere, mimând elanul liberei exprimări, bucățele de abjecție aruncate
cățeilor virtuali. Dar nu suntem toti facuti din acest material si daca
nu ai pielea exprimării tăbăcită în îndelungi lupte online, nu poți să
scrii despre mizeria umană pe pagina Facebook și gata ! Cioran scria: „omul poate obţine doar iluzia libertăţii, nu şi libertatea...”
Limitări, bariere, astea se ridică împrejurul fiintelor noastre din
copilărie, nu, nu toți pățim asta, am cunoscut copilași rebeli, nu știu
ce s-o fi întâmplat cu ei, cum le-o fi fost viața, dar foarte puțini
adulți rebeli mi-a fost dat să întâlnesc. Cât de zmei ar fi fost în
tinerețile lor, tot la familie (viață așezată) ajung. Se plictisesc de
libertate ! Sau dau de câte unul / una care le dă ”iluzia libertății” =
lanțuri grele ! și viața capătă o aroma minunată. Ce mi-o fi venit să scriu toate astea..
E altceva decât să vă anunț că am scris o carte, că sunt bucuroasă, că
trăiesc senina la suflet, că sunt sănătoasă, ca iubesc si sunt iubită,
că familia mea este bine, că mai am o saptămână de vacanță. Oi visa eu cu ochii deschiși multtt... dar cei care ați citit Pătrățica Abstractă știți că am și o ancoră mică-mititică în realitate.
Muzica poate vorbi cu noi profund și unic, ne
atinge sentimentele, simturile, ne energizează, ne face sa lăcrimăm,
reînvie o amintire specială a unui timp, loc sau despre o ființă dragă,
misterioasă, inaccesibilă. Muzica ne si relaxează.. Muzica terapeutică.
Nu pot sa spun: muzica este totul pentru mine, dar mă bucur mult că
există muzica în viața mea. Sunt recunoscatoare mamei mele, care ne
cânta mereu cântecele noi, încurajând talentul muzical. Treci altfel prin vama rutinei sau peste momentele dificile .., cu bucuria pe care ți-o dă o seară de muzică și dans. Sunete armonioase.. Culorile vii...
Spune-mi, ce este dragostea ? (un tărăboi sălbatic, mai mult sau mai putin, o ispășire, o sminteală)... Lasă-mă să-mi închipui cântecul pașilor tăi, să văd o șoaptă de respirație între surâs și iris în ochii presărați cu semințe de nori. Sufletul meu se scaldă istovit în amiaza mărginită de sudoare fără speranță, un templu fără rugăciune - Iluziile - nuferi orbi, plutitori în lumina unei zile noi, capturați în nămol, cresc în întuneric, îndrăgostite de lună. Sunt aici. Ești departe.
- Miriam Tkee
"Tramvaiul se apropia. Ne‐am îndreptat spre refugiu. Scrâşnet de roţi.
Colosul de fier se îndrepta spre noi, pe trecerea de pietoni. O altă
maşină a intervenit, schimbând direcţia, copiii au fost evitați. Dar nu
și eu... Ca o păpușă dezarticulată, trupul meu a făcut un cerc în aer și
am fost azvârlită în straturile de flori din grădina unui bloc. Ce lumină caldă mă inunda! Parcă aș fi avut două suflete, unul era voios, căutând drumul spre cer, nebăgând în seamă celălalt suflet al meu, amărât, epuizat.
‐ Acestea sunt sufletele mele. Puteți să le atingeți, este o distanță
atât de subțire între ele, încât sufletul trist pare pe jumătate ars,
iar Luna atrage toată lumina celuilalt suflet, cu vuiet de ocean. Am
zăcut rănită, înconjurată de vaiete omenești, sufletul cel trist mi‐a
încremenit acoperit de Capella, steaua mea, despre care tușa Tudora îmi
spunea că poate provoca crize de epilepsie. Auzeam gânduri care ți‐ pau
că eram în pericol, cuvinte pline de noapte. Sentimentul că urma să
pierd se încolăcea printre vertebre, dar asta nu era totul, pe lângă el
se strecura vocea unui înger: nu pierde speranța! "
Îți deschizi inima și ea o ia la vale. Hit happens.
”Atunci când te pregătești să strălucești mai tare, afli că abia ce
te-ai stins”, stea năbădăioasă sau doar umbra de stea. Praf, ce mai. Sa aveti un weekend cu de toate, si cu bani, fie, doar proasta inspiratie si proasta dispozitie sa lipseasca.
Un barbat somnolent, plictisit, nemultumit de sine, de ceilalti. Culege
efemeride, vânează voluptate. Ce îl trezește ? Ce face să tresară adânc
în psihicul lui, iubirea, grija? Cuvinte spuse de o femeie - toată
viața așteptate ? Rezultatele negative ale unor analize medicale ?
Mai devreme, în drumul meu spre casă, pe aleea dinspre Tineretului, m-am
oprit lângă o mașină, m-am sprijinit puțin, să scot o pietricica din
pantof. Un bărbat aflat în masina vecină vorbea la mobil, geamul masinii
era deschis. Era vesel, zâmbea. Nu s-a oprit din vorbit, m-a văzut, se
uita la mine. A sunat un alt telefon. ”E nevasta-mea”.., a închis primul
apel. Grimasă de nerăbdare ”hai zi repede, ca am treabă”. Am plecat
repede, m-am indepartat, dar am mai auzit cuvinte... ”mă obosești,
vorbim acasă”. Îmi venea să îl plesnesc .. să muște un pic asfaltul :)))
Nana are o mașină japoneză. Pentru ca uit
mereu cum se numește (nu ma pricep la mașini), am botezat-o Jujițu
(scriu Jujitzu ca sa ii dau o notă exotică.. :)) Face Daneza mea ce
face și își încuie cheile în mașină. Noroc că eu am toate cheile
familiei la legătura mea, de aceea și atârnă atât de grea poșeta, de mă
mir ce cărămizi mi-o fi pus cineva în glumă ! Într-o zi, saptamana trecuta, a trecut pe la mine sa ia o Pătrățică abstractă, să o ofere cadou unui tânăr de ziua lui, La multi ani, Marius Voicu !
Ne-am pupat noi, cu gandul ca ne revedem in weekend. Nu a fost să fie.
Mă suna alertata ca a uitat cheile in masina si a ramas iar pe dinafară.
Si iat-o pe Daneza cum a păzit Jujitzu o oră. Când am ajuns la nerva
Traian, unde statea la soare ca un bobocel și fuma Kent 8 scurt, mi-a
făcut cu mâna, m-a primit recunoscatoare, radea la mine. M-a condus
chiar si acasa, in semn de multumire. :)) Scenariu: Daneza
incearcă să insereze un fir metalic, un umeraș, o sfoară, să deschidă
ușa, că așa a auzit ea că se face în situații din astea. Nu reușește..
Vine un motociclist sexy și tatuat, inserează firul, împinge cu șoldul
în mișcări de bams și portiera se deschide. ”Uneori trebuie doar sa dai
un pic din șolduri”... spune el către Daneza uimită. Apoi o ia pe
Daneza într-o cursă pe motocicletă. Eșarfa flutură, fata chiuie, mustața
zbârlită e încântata, motociclistul e bucuros că se plimbă în vânt cu o
fată frumoasă :)))
Uneori spunem prostii fara sa vrem (nu in
contextul potrivit), iar cei care ne asculta pot interpreta cumva
infricoșător vorbele noastre... :)) Adrian se afla la o petrecere cu soția lui, Monica, si cu prietena ei, Oana. In restaurant intra un invitat nou, iar Adrian se prezinta pe el ca si pe doamne: - Sotia mea, Oana si prietena ei... ... si s-a blocat, realizand gresala... (În mintea sotie sale 1000 de ganduri: oare sotul meu o gaseste pe Oana mai atragatoare decat pe mine ? Oare ma mai iubeste ?). Ideea este ca, daca nu suntem atenti, putem sa ne cream probleme cu cei care ne iubesc.
